Louis de Funès- trente années déjà !

 

Louis de Funes

Ne Louis Germain David de Funès de Galarza, 31 juillet 1914 à Courbevoie (Hauts-de-Seine)- 27 janvier 1983 à Nantes (Loire- Atlantique).

Acteur, comédien français, ayant joué dans plus de cent quarante films, les plus connus de la cinématographie française. Il était le champion incontesté du box-office français des années 1960-1970 avec plus de cent cinquante millions de spectateurs dans les salles (selon une source citée par sa page française de Wikipédia). Nous pouvons citer « Le Gendarme a Saint Tropez », « La Grande Vadrouille », « Oscar », « La Folie des Grandeurs », « Les aventures du Rabbi Jacob », « Fantômas », « Le Grand restaurant », et bien d’autres. Une des adaptations qu’il a lui-même réalisé a été le film « L’Avare » d’après la célèbre pièce de Molière (en 1980).

 

 

 

louisdefunès

 

Très doué comme acteur, il avait la fièvre et l’émotion de cet art qui lui animait l’entière vie. Des un très jeune âge, ceux qui l’entouraient se sont rendu compte que le jeune Louis ne s’arrêterait de son effervescence (qui ennuyait ses professeurs) qu’une seule fois et malgré sa volonté. Il fut renvoyé a plusieurs reprises des écoles ou il était élève, mais cela ne l’a pas empêché d’atteindre son vrai potentiel et d’être le chouchou de tous les spectateurs français qui l’ont adore et qui ont transmis leur amour pour de Funès, génération après génération.

Je suis née cinq jours avant son décès et pourtant j’aime de Funès comme s’il m’était ami fidèle depuis toujours. Son art résiste dans le temps et est toujours compris et apprécié même si les nouvelles générations ont connu des mutations très importantes dans le domaine de la cinématographie. De Funès reste, vert, jeune, inchangé et toujours à la mode.

A travers le temps, même après sa disparition, il arrive à nous surprendre avec ses multiples talents. En effet, peu d’admirateurs savent de Louis de Funès qu’il jouait au piano et qu’il avait une oreille très bonne pour la musique.

POUR LA PETITE HISTOIRE

De sa première femme il eut un fils, après leur séparation il se remaria avec la nièce de Maupassant et hérita le Château de Clermont (Loire Atlantique), sa dernière résidence, ou il cultivait des rosiers. L’une de ces magnifiques espèces  cultivées par de Funès, porte son nom.

 

 

 Chateau Clermont_1

 

 

Les problèmes financiers de sa famille l’ont marqué à vie. La petite histoire raconte qu’il payait ses taxis avec des chèques en espérant que sa signature, grâce à sa valeur symbolique, empêcherait le chauffeur d’encaisser la somme due. Je ne sais pas si c’était de l’avarice ou tout simplement un test que les chauffeurs du temps n’ont tout simplement pas passe. Mais cette signature vaudrait de l’or de nos jours.

louis-de-funes-

 

 

 

DUOS CELEBRES

Louis de Funès a fait partie de duos célèbres avec Michel Galabru, Coluche et Bourvil. Ce fut un temps très fertile pour le cinéma français et un bonheur pour tous ceux qui ont grandi avec de Funès qui a voyagé dans de nombreux pays grâce à ses films que nous connaissons mieux grâce à lui que grâce à leurs réalisateurs.

UNE GENERATION DE VISIONNAIRES

« La Grande Vadrouille » de 1966, réalisé par Gérard Oury a été le film avec de Funès le plus visionné. Gérard Oury eut la génialité de rassembler dans ses créations des noms qui ont fait carrière, il faut croire qu’il avait lui aussi du génie et pas un seul AS sous la manche ( Oury, de Funès et Cosma = un ENORME Rabbi Jacob[1], immortel et inoubliable[2]) Un autre réalisateur qui distribua de Funès très souvent était Jean Girault que nous connaissons grâce à la série de films consacrée au célèbre Gendarme que de Funès interprétait si bien.

Louis de Funès fut un comédien par excellence et il réclamait beaucoup de liberté dans l’interprétation car selon lui, le comédien est un auteur, un créateur. Derrière cette affirmation se cache aussi un conseil que les jeunes acteurs devraient suivre.

LouisLouisdefunes

 

 

 

EXCELLENCE RECOMPENSEE SURTOUT PAR LE PUBLIC

Il a été prouvé scientifiquement qu’on ne peut pas regarder un film avec Louis de Funès et ne pas rire.

La performance artistique de Louis de Funès, n’a reçu que très peu de prix, pour la plupart honorifiques. En 1980 il reçoit un César d’honneur, presqu’une décennie après avoir été nommé Chevalier de l’Ordre National de la Légion d’honneur en 1973. Cette année nous commémorons trente ans depuis la disparition de l’acteur à quarante expressions faciales par minute.

Un homme effervescent, un artiste irrépétible, de Funès s’est livré corps et âme au métier le plus beau du monde. En 1983, le cinéma français perdait LE COMMEDIEN par excellence auquel les manuels de cinéma devraient consacrer une place essentielle en vertu de son talent et de son expressivité. Son cœur à cédé, il avait épuisé toute sa flamme vitale en se consommant sans répit pour offrir à son public le meilleur de soi.

Trente années après, nous confirmons avoir reçu son legs et l’aimer toujours autant.

 louis-de-funes



[1] Les aventures du Rabbi Jacob- 1973

[2] Gerard Oury, Louis de Funes et Vladimir Cosma… un trio sans failles je dirai d’apres le film qui resulte.

Publicat în Cultura, Espace Francophone | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Une rencontre avec LA MUSIQUE: Vladimir Cosma au coeur de l’histoire.

 

 

J’ai fait connaissance avec la musique de Vladimir Cosma à travers les films. J’ai appris à le connaitre et à le reconnaitre en étant émue par les morceaux qu’il a composé, avant même de savoir qu’il était l’auteur de tous ces morceaux que j’adorais, que j’écoutais en boucle et que je fredonnais partout où j’allais. J’ai senti qu’il apportait, grâce à ses musiques, la touche d’amour, la touche de génie qui parfois manquait au film. Si le film était génial, sa musique ne faisait que nous emporter davantage, avec grâce et émotion, dans un monde qui pour les admirateurs de Cosma, restera à jamais gravé dans notre esprit.

EMOTION le mot qui pourrait décrire l’ensemble de son œuvre musicale

Apres plusieurs concerts et d’incessantes écoutes de sa musique, s’il fallait décrire en un seul mot son œuvre musicale, je dirais sans hésitation : « émotion ». Apres tout ce temps, sa musique me donne la chair de poule, me fait vibrer l’âme et me provoque un bonheur incessant auquel nous ne pouvons qu’espérer, en tant qu’êtres humains. Le génie, est à mon sens, le fait de toucher tellement d’âmes si diverses et différentes. Nous résonnons tous au rythme de sa musique, comme dans un envoutement magique. Je me souviens la première fois que j’ai rencontré Vladimir Cosma. J’avais un trac terrible car j’accomplissais un rêve d’enfance. J’avais les larmes aux yeux et la seule façon de célébrer cette joie fut d’écouter sa musique sur le chemin vers notre lieu de rencontre, sa résidence parisienne. J’emmagasinais tellement d’émotion que j’ai failli perdre ma voix, en attendant devant la porte de son appartement. Le Vladimir Cosma qui m’ouvrit la porte était un homme comme tous les autres, modeste, gentil, aimable et posé.  En attendant qu’il revienne, assise sur son canapé beige clair, je contemplais l’univers qui était autour de moi, sans oser me lever et me rapprocher de l’extraordinaire collection de prix reçus : au lieu de fleurs, sur l’une des commodes se trouvait un bouquet de statuettes : les 7 d’or, les Cesars… Une merveille. J’ai encore eu envie de sangloter avec la fierté d’une jeune roumaine qui découvre à quel point l’un de ses compatriotes est aimé, apprécié et respecté par/dans son pays d’adoption : la France (un pays que j’adore depuis aussi longtemps que j’adore la musique de Vladimir Cosma). Mon enfance a commencé avec «  La Gloire de mon père » et le « Château de ma mère » de Marcel Pagnol (en littérature et en film) et avec Vladimir Cosma en musique. Je n’étais certes plus un enfant, j’avais moi-même accompli des choses dans ma vie, mais à cet instant même je me sentais a nouveau enfant. J’étais un enfant gâté par le sort car je pouvais rencontrer un Grand Homme, un génie authentique. Et quel bonheur !

L’Amour en héritage

Un titre parfait qui va avec l’héritage que Vladimir Cosma construit et qu’il nous lègue. Des deux côtés du continent Européen, nous sommes fiers d’être contemporains avec Vladimir Cosma. D’ailleurs, il ne se rendait pas compte si les roumains, ses compatriotes, le connaissaient, l’appréciaient, souhaitaient le rencontrer… J’ai fait de cette rencontre l’occasion pour lui dire à quel point nous l’aimions et nous souhaitions qu’il revienne en Roumanie. Il lui fallut des décennies pour revenir en Roumanie. Je pense qu’il a eu une énorme surprise de voir la salle de l’Athénée Roumain, archipleine. Elle aurait été encore plus pleine si le spectacle ne s’était pas déroulé avec la billetterie fermée.  Nombreux furent ceux qui n’ont pas eu accès a un billet. Apres tout ce temps, faire deux concerts, seulement, était loin d’être suffisant pour que tous les admirateurs aient accès. Maitre Cosma fut étonné du silence de la salle, du calme des spectateurs. Apres des années de répression de l’expression en public, vous pouvez comprendre un silence et l’intériorisation des émotions qui étaient très fortes, je vous assure. J’ai vu des gens sourire, d’autres verser une larme, la salle allait s’envoler tellement nous étions tous émus, tellement nous avons vibré en écoutant le concert.  En sortant de la salle les gens continuaient à discuter autour du concert, à fredonner la musique, à manifester leur regret de ne pas savoir quand serait leur prochaine rencontre avec « il Maestro » !

 Je tiens à remercier à Monsieur Cosma, le père, d’avoir encouragé son fils d’accepter l’invitation de venir en Roumanie. Hélas, le fier papa, qu’il était, n’a pas pu voir ce rêve s’accomplir. Il nous a quittés un peu avant que son fils revienne de Roumanie pour lui raconter tout ce qu’il a vu et senti. J’ai eu l’honneur de le rencontrer et de l’entendre jouer sur scène à ses cent ans ! On ne peut que croire que c’est l’immense amour et don de soi qui lui a permis de connaitre la gloire de son fils et d’assister à toutes ses réussites jusqu’à ses cent ans passés ! Oui ! Vladimir Cosma a reçu l’amour en héritage et partage avec nous ce merveilleux cadeau.

Till we meet again (jusqu’à notre prochaine rencontre)

Cher Vladimir Cosma, « Till we meet again », je garde avec moi tous ces souvenirs et bien d’autres. Je garde aussi mon étonnement  en découvrant votre simplicité et modestie par rapport aux merveilles que vous créez chaque jour.

Vladimir Cosma témoigne à tous ceux qui viennent à sa rencontre que la route vers le succès fut une chance et énormément de travail. Il encourage les jeunes à travers son propre exemple à persévérer dans leurs rêves, de travailler dur, d’aller à la recherche de leur place dans le monde et ne pas abandonner leurs rêves. Il m’a confié aussi que parfois il faut s’arracher à la certitude et embrasser l’inconnu car on ne peut pas être célèbre en vivant à cheval sur deux pays. Il est parti de la Roumanie de l’époque ( annees 60’ lorsqu’il n’avait que 23 ans) avec des sentiments mixtes, avec un violon et un cahier. Le monde s’est ouvert à lui car il a su embrasser le monde et l’apprivoiser a sa façon, avec patience et détermination. Tout ne s’est pas fait en un seul jour et non pas sans sacrifices. Il a embrassé toutes les expériences liées a la musique, toutes les rencontres avec ses maitres mais ne s’est jamais débarrassé de l’expérience roumaine. Au contraire, dans ses œuvres, il y a toujours une touche de « roumanité » qui fait preuve de l’amour pour ses racines et le respect pour sa propre histoire. Chapeau bas  et révérences !

Excellence et mesure

Dans l’excellence et la mesure, Vladimir Cosma a accompli le rêve de tous les grands artistes du monde : recevoir la reconnaissance, l’appréciation et l’amour de ses admirateurs et de ses pairs. C’est ce dont tous les artistes rêvent mais que peu arrivent à en être témoins durant leur vie.

Merci Vladimir Cosma !

 

Publicat în Cultura, Educatie, Espace Francophone, Idei | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Wishes Fulfilled: Mastering the Art of Manifesting by Wayne W. Dyer – In loving memory of a great guide, great thinker and great human being.

„Stop acting as if life is a rehearsal. Live this day as if it were your last. The past is over and gone. The future is not guaranteed.”

Wayne Dyer

Since I’ve started writing I have been told to tell the stories that I am most passionate about.
I have been chatting my good friend’s Bruno ears off for years now and I am still going strong, but I’ve been also listening to him and his advice. Since we’ve met in a very unusual way (but that’s another story), I feel richer and fuller, more hopeful and I became a bigger believer than ever before. So thank you Bruno for being my life coach, my friend, my wise man, family. The best compensation for all your hard work, your generosity and your friendship is to give you my most sincere and heartfelt, pure and honest love. God Bless you for being You.
This story is about Bruno, about me as much as it is about our beloved late Dr. Wayne Dyer. I am very passionate about this story because it has been continuously changing me since I discovered this wonderful person’s work through my conversation with the very best guide from darkness to light that is my friend Bruno.
This column is meant to be a surprise for my friend and as I never asked his permission to reveal him to the public I will keep his first name but won’t reveal his last name. Thank you for understanding. Maybe one day you will be lucky enough to meet him.
There were many occasions in which Bruno quoted Wayne Dyer. Maybe I am slow on the input, but once I catch the meaning and the reasons behind certain references I am like a dog with a bone. This is exactly what happened with Wayne Dyer’s movie The Shift and the same happened to me after reading and re-reading Wishes Fulfilled… I am the best guard dog there is. No one can take this bone away from me!
It is funny because after reading and re-reading the book I felt a “shift” inside. I got and “aha” moment, an “eureka”!
My first reaction was to let all the concepts climb the walls of my mind and set me free of many learned ideas. Dr. Dyer asks us to set our mind free of what was learned, what was taught to us and get out of our pre-formatted brain.
Oh boy, if you only knew how much BS. we learned through the years without even thinking about it. You’d be very scared. We’d need a huge vacuum cleaner to unglue all the nastiness that has been flooding our mind since day one! It’s not even funny!

7645921

N.B. I want to stop you right there: if you don’t understand the concept, you have no clue what I am talking about and you are feeling belligerent after reading this passage, just save yourself the trouble of reading more. You don’t get it yet and it’s fine but some of us do and we need an outlet for this kind of discussion.

Have you ever asked yourself if what you have been taught is really that useful for you? If not, this is a good occasion to seek a potential solution that doesn’t involve you being a martyr for the rest of your life because, “hey” this life is not a test. It is what it is and there is no way, for now, to re-write what has been already written so far. The good news is that we still have today as about tomorrow even if it is not guaranteed (as Dr. Dyer says) there are strong chances that there will be a tomorrow. Best news ever! Right? All is not lost. You still have a chance to “change your mind”, literally!
Dr. Wayne Dyer is encouraging us to do so and he’s leading through his own example.
I feel you need convincing to get the book and start reading.
There are several reasons why this wonderful person’s work is a must read.
1. His written work and audio-books are sold but there are plenty of recordings that are totally free of charge and accessible to everyone.
2. He never pushed his beliefs or thoughts on anyone, quite the contrary, people were seeking to meet him and learn from him, wherever he went.
3. There is no “special package” on sale with miraculous solutions for your problems asking you to pay or money back guaranteed as so many people do nowadays.
4. Every point he makes is at least stimulating our minds to give it a thought if not quite a revelation.
5. His work is based on personal experience but also a lot of reading and research. The quotes are on point.
6. It’s easy to read and to understand (no matter what your native language is).
7. I truly believe that by reading his work, by listening to his seminars, by watching his movie you too will feel hope, healing, wonder and joy.
There are so many reasons for which you should jump on the occasion to open and change your mind and your preconceived thoughts that I don’t even know where to start.
The main idea is that if you need something to change in your life, if you feel that things haven’t been going as you’d like them to go, if you feel like missing out on something big but you don’t know what and how to get there, here is a chance for you to stir some thoughts around until they settle in the right place at your convenience.
I can’t tell you exactly how long it takes from reading this mind freeing book/ books until you arrive to your destination but at least I can guarantee you that you won’t feel stuck in the same loop you’ve been struggling with until today.
Dr. Dyer spelled it out for us in the book Change your thoughts, Change your life. It can’t get any clearer.

389763

What does he/she  have that I don’t? Why?
Your thoughts about life, your life, are influencing the reality in which you are living. Haven’t you heard before that it was crazy to repeat the same reaction to a thing and expect change? Well this is exactly the same and when I repeat Dr. Dyer’s incentive to change your mind I am not talking about thinking of loading the washing machine and changing your mind and taking the clothes to the dry cleaner’s instead.
We both think about literally changing your mind from the learned lessons to a new approach on life.
For instance:
You were taught that by working hard you will get everything you ever wanted. Hard work equates with success. Do you feel successful right now? Do you feel richer just because you have been carrying on loads of responsibilities and juggled a couple of jobs all your life? If not… well change your mind. This lesson hasn’t been very useful for you until now and it may never be.
Have you ever been taught that good manners and a crisp elegant outfit will get you everywhere and anywhere?
Have you been taught that in order to find love and a partner for life were guaranteed if you were kind, good looking, honest and knew everything about how to keep a household?
Have you ever been taught that in order to be recognized and appreciated you needed to go to school, learn, get degree after degree, even write books, appear on TV…?
Let me ask you something: how much of what you have been taught has lead you to fame, success, love, wealth, harmony, peace, etc.?
How many famous, rich, well known people on the planet have done less or differently than you and have what you have been taught that you deserved?
Of course you deserve it. Everyone deserves to be happy. Everyone deserves to be awarded with great things for their hard work. But… how many nice, kind, intelligent, hardworking, honest, empathic, giving, beautiful people do you know to have gotten at the top of the mountain without all that work-out that you are struggling with every day and you still don’t succeed?
I am sorry to be blunt, but those successful people aren’t there because all those beautiful values they were taught. Early on they found out that if they changed their mind or if they didn’t give any credence to those lessons and work it out on their own they’d have a different outcome in life. So they did it differently, they did the opposite even.
I’m not saying to forget about common sense and common courtesy, neither did Wayne Dyer in his books. But there is something to it that is worth exploring.
I am not pointing fingers at people so take an example from well-known people more fortunate from the financial point of view and (just for the fun of it) compare their track record with yours. Use the same old question: “what does he have that I don’t”? (Besides money)
I’d bet on a different mindset, values, priorities…etc.

Who and what we are

Wishes Fulfilled: Mastering the Art of Manifesting
In Wishes Fulfilled… Dr. Dyer tells us that “we are God”. I came to the same conclusion by talking to my friend Bruno. Since we are aware of our existence in this life, we were taught that God was something out there, out of reach, a power that throws things at us and lets us stir in our well-deserved struggle because, surely we have done something wrong for which we have to repent and make up for , from this life or another. God is depicted as a “Big daddy” that knows all our misdeeds and sanctions us at every turn, punishing us any and every time he feels like doing so.
What if that wasn’t true?
What if, for example God was not a sort of “big brother” with an all knowing eye set on getting us for… basically everything we do?
Isn’t it an unfair assumption that the greatest power of all is there just to inflict pain and teach lessons the hard way? That’s the ego talking.
What if, instead of putting labels and draw pictures of God as we imagine Him from what we were taught, we try instead to imagine that God is and energy, the purest light of all, it is love itself and lives in each and every one of us as our spirit. What if our soul, our spirit is a spark, a speckle of the divine light that lives now as a human but also transcends this experience called life on Earth?
Why would we give so much credit to a certain theory (the scary one) and not the other (the peaceful and loving one)?
For centuries and more often for the last decades, more and more people point out that what we were taught is complete nonsense. Some people relate some very poignant personal stories about their experiences with what we generally call God but we can name Him however we like. The name is not an issue, not for Him/Her/It nor is it for us. The least of our problems is to find the proper name for the energy that animates us, makes us bond with each other, feel and experience this span of time called human life.
This concept wasn’t invented by Dr. Dyer nor have I invented such an amazing theory. Hey. I’m just one of the billions of souls that coexist in this universe. Some of them have a human shape, others are otherwise present. This is why we have great references like: Saint Paul, Saint Francis and Saint Germain…
They are all present in Dr. Dyer’s books and in an endless sea of literature.
Why aren’t they as popular as Elvis, Steve Jobs, Donald Trump or George Clooney?
But do you know who is getting closer and closer each day on the upward trend? Mother Theresa, Gandhi, Lao Tzu, Dalai Lama… My thoughts are that they didn’t have a great publicist nor did they have a good strategic marketing campaign. That is why they are less known than J-Lo, Lady Gaga or Miley Cyrus. Oh well…
Great thinkers are hard to find but not because we don’t have any
I’ve been surfing the internet looking for the famous lists/ tops related to great thinkers of the 20th century and 21st century. The answers are astonishing.
It matters because those names are the people we relate to. Their books are the ones we go to if we want someone smarter and wiser to show us the way. Let’s have a look: Steven Hawking, Albert Einstein… a lot of writers, a lot of inventors focused on productivity and modernism…and so on and on… the lists are a mash-up of what is an obligatory reading for the University and other very bright characters that should be known but never did a thing to change our lives. And then I fall off my cloud on a website that names Mao Zedong as a great thinker. I came to a screeching halt. This isn’t right. But it is so very true.
One Donna Scott, considers that in order to get a Bachelor’s degree online you need to know Mao Zedong…because hey! Among all the bright thinkers that graced this wonderful planet, Mao should be at least in the top 50 (of all times).
This was so shocking that I digressed into another territory that deserves at least as many characters on a page as the current subject at hand.
I wonder how long must we wait for Dr. Wayne Dyer to arrive on such a list? He would not care for sure, because his mission in life was to make life the only mission. But still! I am shaken by what people think is relevant.
The unmentioned scientists of this century and before, have fought the good fight and the ones still alive still do this tremendous work of looking into facts that really matter. They are nameless and unheard of for the great majority of the population. In fact I don’t know them either because we have Mao Zedong to think of before joining the really great party of the elite thinkers and scientists. Could we skip Mao just like that?
“Yes we can”! I bet we could all live forever without knowing Mao’s “great achievements” or that of his fellows. But I am off the track here.

Have you heard of Brain Plasticity, the rewiring of the brain? Good for you if you have. Most of the geniuses working on mapping the brain, learning its multiple functions and how to effectively change our mind by creating new connections of our synapses are deserving of more than a footnote on a hidden page.
Dr. Dyer’s work should be correlated with such a study in order to prove once and for all that changing the mind is not only possible but it has already been done by many people who changed their dire diagnosis (in many dreadful diseases) to a sparkling bill of health by getting out of their former ways of thinking and redirecting their attention towards their goals without doubting of their miraculous Godly essence.

Change your mind people! It is not too late. Not now. Not ever!

P.S. After being shocked, as I wrote this article, by finding Mao on the short list of great thinkers, I was astonished by how vastly my mind has been corrupted by information that didn’t belong there.
I remember that for an exam at the University I was promised the top grade if I was to read the Intellectual Origins of Leninism. I refused to do it. I didn’t get the best grade, of course. Thinking back, I realize that, that information is one less head bug I need to clean out of my system forever. Thank God for small miracles! So I am taking the shovel and taking out the trash, so to speak. Nobody said it was easy but nobody said it was hard either.
It’s time to change the mind by inserting a little nugget of wisdom that should remain on top of our cleaning list: The God I chose to believe in is in me, all around me, in you and all around you. The God I chose to believe in has already given us the miracle of life and keeps on giving even if we give up on ourselves.

Also read:

Dying to Be Me: My Journey from Cancer, to Near Death, to True Healing

Publicat în Cultura, Educatie, Idei, Spiritualitate | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

O criza existentiala sau o schimbare de perspectiva?- Capitolul II

 

Despre democratie, UE si alte idealuri…

 

          Oare a venit timpul sa recunoastem ca sistemul democratic nu mai functioneaza pentru tarile civilizate asa cum parea sa functioneze altadata?

Ce mi-a venit? Oh… nu stiu. Poate ca in timp ce altii se ocupa cu alte lucruri cu siguranta la fel de importante pentru ei, eu urmaresc, ma informez, studiez si analizez ce se intampla cu societatile democratice moderne, ce se intampla cu „occidentul” si ce ni se intampla, noua celor care stam, in ciuda diferentelor, sub o umbrela comuna a dorintei de armonie, bun simt, buna intelegere, comunicare si cu o deosebita inclinatie spre comunitate. In ciuda intentiilor noastre nobile, se pare ca esuam si totusi luptam cu incapatanare sa le impunem si celorlalti un sistem care azi se dovedeste a fi un cascaval cu gauri si pentru noi cei care am crezut si prosperat in acest sistem politic timp de decenii.

Adevarul este ca pentru moment nu s-a gasit nicio solutie mai buna la consolidarea democratiei, la adaptarea ei la noile realitati. Inca nu am gasit ceva mai bun decat democratia pentru a fi linistiti, prosperi, impreuna ( si toate celelalte valori pe care democratia le insufleteste). Asta nu inseamna ca nu putem sa incepem sa ne interogam, sa cautam alternative, sa dezvoltam idei care sa ne apropie de o solutie mai buna pentru toti cei sub umbrela.

Am fost oripilata de usurinta cu care unii politicieni au gasit de cuviinta sa loveasca in Uniunea Europeana si in valorile reprezentate de aceasta. Nu uitati ca UE a fost o idee la inceput. UE a putut sa devina o realitate pentru ca oameni ca noi au reusit sa ajunga la un consens si sa declare, mandrii si liberi ca vor sa fim cu totii impreuna, sa impartim responsabilitati si sa ne bucuram de fructele reusitelor noastre comune.

Cu toate astea, nu putem ignora faptul ca unii politicieni versati, au inceput sa dea inapoi, sa-si retraga sustinerea fata de aceasta entitate care ne-a adus atatea beneficii in ultimele decenii. Nu putem ignora nici faptul ca nu sunt singuri. Ei sunt sustinuti de o parte importanta a populatiei tarilor pe care ei o reprezinta. Ceva nu mai merge ca inainte. Este in primul rand un semnal de alarma pentru cine are urechi sa auda. Ceva trebuie sa se schimbe. Aceasta este esenta mesajului lor. Este nevoie de politicieni radicali si de discursurile lor adeasea insultatoare pentru a transmite un mesaj clar si onest al unei parti din populatie care simte ca nu mai este reprezentata, asa cum se cuvine, de institutiile europene, nici de institutiile statului. Democratia deabea mai reuseste sa supravietuiasca in aceste conditii. Este nevoie de giumbuslucuri electorale pentru a salva un principiu drag noua tuturor.

Ceea ce este inspaimantator este ca desi credem in aceste principii si ne dorim ca ele sa mearga mai departe pentru binele comun, ne dam seama ca lumea s-a schimbat si ca ce functiona pentru bunicii si parintii nostri nu mai functioneaza pentru noi si generatiile care tot vin dupa noi inevitabil. Lumea s-a schimbat si odata cu ea ar trebui sa se schimbe si regulile. Statele democratice moderne au permis ca lumea sa se schimbe si acum spera, isi doresc si mai mult, se asteapta ca un sistem vechi, o platforma desueta, un mod de viata invechit sa reziste intemperiilor noilor generatii.

O spun cu regret, dar ceva nu mai merge. Sunt si mai profund intristata de faptul ca nu mai este ca inainte si ca inevitabila transformare a societatii imi displace pentru ca ma regasesc din ce in ce mai putin in ea. Poate sunt mai putin flexibila desi ma lupt mereu pentru imbunatatirea starii de fapt. Dar… desigur nu toti ne dorim aceleasi lucruri de la societate. Avem, fiecare, nevoi, dorinte si aspiratii diferite.  Ceea ce nu se schimba este dorinta noastra de a fi impreuna, de a beneficia de in continuare de solutii viabile pentru problemele cu care ne confruntam. Ne dorim cu totii, cred, sa ne bucuram in sfarsit de reusita sistemului, pe care l-au construit cu multa dragoste fata de aproape generatii intregi de politicieni si cetateni in egala masura.

Nu cred ca UE si-a propus vreodata sa ne egalizeze in asa fel incat sa fim, fiecare dintre noi, un soi de clona a celuilalt. Cred mai degaraba ca UE a incercat, ca urmare a celor doua mari razboaie, sa ne aduca impreuna in loc sa ne lase sa ne dispersam si sa ne pierdem. Este usor de imaginat cum, ca urmare a unei traume colective, cetatenii Europei au fost mai mult decat „pentru” o reconciliere si armonizare a lumii in care traiesc. Este firesc sa ne dorim sa nu fim singuri atunci cand suferim. Este uman si UE ne-a indeplinit aceasta dorinta, acest vis si mai ales ne-a satisfacut aceasta nevoie naturala de a fi impreuna. De ce sa contestam un sistem care are ca menire primordiala binele comun? De ce sa ne grabim sa dizolvam ceva care functioneaza greoi dar care a functionat atat de bine in trecut? Eu cred ca UE si-a indeplinit misiunea si contiuna sa incerce sa se adapteze sfidarilor timpului si provocarilor sociale. Dar UE are nevoie de noi pentru a putea continua metamorfoza imperativa cu se confrunta. Nu cred ca este moral sa ne abandonam idealurile doar pentru ca ne este greu sa facem fata provocarilor mai ales cand defapt, noi ca societati am provocat aceste schimbari care au adus in ultima instanta la schimbarea valorilor si definirea noilor provocari cu care nu numai UE se confrunta ci si, sau mai ales, noi cetatenii ne confruntam. Este usor sa dam vina pe UE pentru tot ce nu functioneaza asa cum ne-am dori dar sa nu uitam ca noi suntem UE. Fiecare dintre noi este o celula care insufleteste acest organism. Facem parte din acest sistem si el exista datorita noua. Moartea Uniunii Europene, din punctul meu de vedere, ar rezulta in moartea noastra, cel putin o parte din noi ar pieri. Este aproape absurd, dar nu este o minciuna. In momentul in care ne pierdem idealurile, convingerile, principiile, dorinta de a lupta pentru binele comun, pentru binele fiecaruia dintre noi… In acel moment pierdem o parte esentiala din noi. Atacul nostru impotriva Uniunii Europene risca sa raneasca nu numai un organism politic viu, care traieste pentru si prin noi. Lupta unora dintre noi impotriva Uniunii Europene risca sa ne raneasca pe fiecare dintre noi. Poate suna pompos, dar este un soi de fratricid complex. Chiar vrem sa ne punem noua insine bete in roate? Chiar vrem sa desfacem legaturile care ne-au tinut impreuna, in viata , in armonie si prosperitate atata timp? Este un pic ca si cand am renunta sa mai acordam asistenta medicala unui pacient pentru ca ne-am saturat sa-l ingrijim. Costa prea mult? Dar care este alternativa? Sa renuntam? Chiar nu aveam suficienta putere, simtire si demnitate in noi ca sa ne opunem? Chiar ne-am saturat in asa hal de tot ce nu merge incat sa abandonam ceva care a devenit superior noua intru binele nostru, pentru simplu motiv ca pare mai usor sa abandonam?

Despre abandon este vorba aici. Este greu si ne-am saturat sa ne fie greu. Nu ne mai merge la fel de bine ca in alte timpuri. Unele tari par sa faca eforturi prea mari pentru a-si ajuta semenii mai saraci din alte tari.  Nu zau? Poate inima noastra s-a saturat sa pompeze ca sa ajunga sange si la mansarda… ce facem? Taiam capul? Oprim inima? Taiam un brat, un picior ca sa ii usuram munca? Sau pur si simplu ne intarim inima si o ajutam sa isi faca treaba care i-a fost insarcinata la chiar dinainte de nastere?

Oare e de mirare ca Macron a castigat alegerile in Franta? Pentru mine nu-i niciun mister aveam pe de-o parte un medic care propunea continuarea tratamentului si pe de-alta parte aveam un altul care propunea eutanasierea. Se pare ca nu avem inca suficiente argumente pentru eutanasiere si un infinit de argumente pentru viata ( pro-life). Slava Domnului!

 

          Acum hai sa ne jucam de-a democratia deoarece de la ea am pornit. Sa fim seriosi pentru o clipa.  Democratia a luat nastere intr-o lume care nu se confrunta cu atata absurd ca in zilele noastre. Indiferent ca vorbim de democratia ateniana sau de democratia moderna, orice am face nu avem decat sa recunoastem ca timpurile si societatea s-au schimbat.

Hai sa nu fim ipocriti. Pentru Dumnezeu in unele tari, cetatenii nu mai stiu cum arata o masina de cusut, copiii nu stiu sa identifice un casetofon si cu atat mai putin un magnetofon sau un disc de vinil. Mai tineti minte degetarul pe care il folosea bunica la cusut pentru a evita intepaturile? Demodat! Ca si cand nu a fost! Deabea mai vedem copii sarind coarda sau jucand sotron ( in tarile mai sarace ale UE). Acum avem i-Phone, i-Pod, Wii… sunt convinsa ca si acestea vor fi deja demodate pana postez articolul. Insa ne asteptam ca Democratia, un concept politic atat de vechi, strabun, sa nu aiba nevoie de un „upgrade” sau de un”update” adica mai pe limba noastra mioritica, de imbunatatiri, de consolidare. Vi-am spus ca traim intr-o lume absurda!

De ce schiopatam? Pentru ca folosim incaltari care nu ne mai vin bine, ne produc basici si bataturi, rani pe care nu le putem vindeca atata timp cat nu schimbam incaltamintea. Si totusi continuam sa mergem prin viata si prin lume cu aceleasi opinci de odinioara. Oricat de ingenioase sa fie aceste creatii, oricat de comode si comfortabile … n-ai ce face daca nu mai vin bine decat sa le schimbi.
Stiu ca multe schimbari (traim intr-o lume absurda nu uitati) sunt facute pentru a ne spori apetenta catre consum. Insa unele schimbari sunt imperative intrucat crestem si ne schimbam si avem nevoie de unelte si accesorii noi pe care sa contam pentru a merge sanatosi mai departe.

Da, este o chestiune de sanatate, de aceasta data, nu este vorba de sanatatea noastra individuala per se ci de sanatatea societatii din care facem si noi parte (vrem nu vrem… asta e!).

Cu siguranta, nu sunt singura care nu a gasit o alternativa mai buna democratiei. Pana acum acest tip de regim politic a functionat mai bine decat alte regimuri politice pentru majoritatea tarilor occidentale moderne. Poporul a dus-o mai bine, a putut sa participe la alegerile importante, a beneficiat de mai multe libertati si drepturi decat sub oricare alt regim politic, a fost protejat de adversitati (in masura posibilului)… pot sa fac o lista de beneficii atat de lunga incat nu mi-ar ajunge o zi din viata. Cu toate astea, nu cred ca noi aspiram la a fi mai buni decat ceilalti defapt. Mai degraba tindem sa ne dorim sa ne fie mai bine decat inainte, sa aducem ceva in plus, ceva mai bun fata de ce avem in momentul de fata. Din acest motiv si nu numai sunt nevoita sa pun sub semnul intrebarii starea de fapt a democratiei sub forma sa actuala.

In loc sa incercam sa le bagam altora pe gat democratia noastra care atarna de un fir, poate ar fi mai bine sa ne gandim cum sa facem ca acest regim politic sa functioneze mai bine in tarile in care a luat nastere, a crescut si a functionat cu succes, nu o zi, nu un an dar decenii.

Ce este democratia in cateva cuvinte? Este un regim politic care da puterea cetatenilor. Unele tari, nu putine de altfel, au decis ca s-au saturat sa fie guvernate adesea impotriva binelui comun, binelui general si si-au adus aminte ca exista ceva din trecut care le arata calea spre infaptuirea acestui ideal: democratia participativa.  S-a schimbat mult democratia noastra fata de democratia ateniana. Asa-i? Deci este cu putinta sa ne imaginam ca inca putem aduce imbunatatiri astfel incat acest regim politic sa se adapteze la societatea de azi. Sau poate, o idee la fel de rezonabila, sa incercam sa adaptam societatea de azi la acest regim politic.

Oricum am lua-o, ideea este ca ceva trebuie sa se schimbe pentru ca cetatenii tarilor democratice nu sunt la fel de multumiti de lumea in care traiesc, asa cum erau, sa zicem acum un deceniu sau oricat de departe inapoi dorim sa mergem.

Sa nu uitam ca nu vorbim aici despre idealul politic numit „democratie”. Este vorba de regimul politic, cel care ne face sa ne indoim. Suntem inca putini sceptici spre deosebire de restul lumii care isi continua mersul fara sa se intrebe daca e bine sau nu acolo sus la nivel politic. Insa cu totii simtim un declin si pur si simplu nu stim ce sa facem decat sa ne intrebam: „oare ce mancam azi la pranz”?

Chiar nu pot sa condamn pe nimeni ca are ca prioritate masa de pranz, ziua de maine, plata facturilor, daca bebelusul are suficiente scutece pentru acest sfarsit de saptamana sau poate amenda pentru parcare ilegala pentru ca nu exista suficiente parcari. Nu condamn si nu acuz pe nimeni nici pentru ca in loc sa se gandeasca la binele comun se intreaba oare nu e timpul sa imi schimb i-Phone-ul? Sau poate se intreaba la ce ora e avionul spre Italia.

Dar nu uitati ca in timp ce va intrebati toate acestea sau doar o parte din aceste intrebari, lucrurile stagneaza. Italia este si ea o democratie… si nu ii merge chiar asa de bine. Norocul ei este ca are o istorie enorma care reuseste sa compenseze pentru lipsurile ei actuale. Dar pana cand? Pana la urma are si ea nevoie de restaurarea monumentelor, de bani, de mana de lucru, de decidenti politici responsabili, alesi de un popor instruit, constient si implicat? Da? Nu? Poate?

Nu uitati ca i-Phonul ravnit este produs in marea sa majoritate daca nu integral in Asia ( unde sunt multe democratii nu-i asa?), si ca in timp ce Asia munceste sa ne satisfaca noua apetitul pentru consum, nou, sclipitor, cetatenii europeni sunt in somaj, lucreaza sub nivelul lor de pregatire intelectuala si/sau profesionala si sunt impartiti in mod arbitrar intre cei care isi permit sa schimbe telefonul zilnic si cei care inca folosesc un telefon din 1999. Poate exagerez dar ati inteles ideea.

Nu imi puteti spune ca democratia participativa europeana nu are de-a face cu aceste situatii. Ce democratie servita de oameni de buna credinta ar permite poporului pe care il reprezinta sa moara de foame, sa sufere de frig iarna sau de caldura vara, sa se streseze si sa se frustreze pentru ca nu are bani de scutece, de lapte sau de paine? Ce regim politic numit democratie isi lasa propriul sau creator si unic sustinator, poporul, sa agonizeze in spatele unor afise vesele si sa ingroape adevarul si dreptatea?

Cum este posibil asa ceva? Democratia ne-a scapat de sub control! Democratia ne-a fost furata. Eu cu siguranta nu am votat vreo data ca fratii si surorile mele sa sufere din cauza „sistemului”. Niciodata! Si unde ei sufera, sufar si eu pentru ca suntem cu totii in aceeasi barca.

Daca nu v-ati prins din prima , repet: democratia a fost furata.

Avem mai multe optiuni:

  1. Democratia a functionat dar esueaza acum
  2. Democratia este o iluzie
  3. Democratia a fost furata si in spatele numelui sau se ascund alte principii de guvernare politica

 

Poate eu sunt o iluzie care are iluzia de a trai in iluzia democratiei?

     Cum poti sa te duci si sa le bagi altora pe gat principii in care nici tu nu mai crezi? Sau poate nu ai crezut niciodata?

Noi, poporul, credem in democratie, in ciuda dovezilor ca defapt ea nu prea functioneaza ca atare.

Cred si sper ca inca mai e ceva de facut si ca nu am fost redusi la simpli trecatori prin viata spre deosebire de strabunii nostri (sau in ciuda lor) care au crezut si luptat ca sa ne putem noi bucura in egala masura (absurd) de i-Phone-uri, zboruri catre Italia si scutece.

 

P.S. Hai sa salvam democratia si sa-i dam o noua sansa la viata!

Publicat în Cultura, Educatie, Idei | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

O criza existentiala sau o schimbare de perspectiva?- Capitolul I

                  Marturisesc ca mi se pune pata pe detalii. Sunt, de obicei cu capul, in nori insa din cand in cand atentia mea se indreapta spre un detaliu si ca un caine de paza il prind intre colti si nu il abandonez pana nu gasesc ceva nou care sa-mi potoleasca curiozitatea si/sau interesul.

Vestea cea buna este ca nu sunt singura, numai ca fiecare are alte elemente declansatoare in functie de educatie, ocupatie, interese, istorie personala si asa mai departe.

Vestea proasta este ca in momentul in care ma concentrez asupra unei teme care imi da de gandit, in general conchid ca am dreptate. Asta nu ma face fericita intrucat nu tot ce initial banuiesc eu a fi adevarat este si ceva pozitiv. Asta inseamna ca despicatul firului in patru, uneori, are ca rezultat o oarecare revolta interioara. Deseori aceasta din urma merita impartasita. Cred ca publicul trebuie sa stie framantarile mele. Nu pentru ca framantarile mele sunt mai importante decat cele ale altor persoane. Dimpotriva, cred ca undeva in sinea voastra si voi aveti aceleasi framantari dar mai putin timp, energie, dorinta sau elocventa pentru a le face publice.

Nu-mi ofer serviciile din modestie si pentru ca sunt constienta ca romanul intr-adevar s-a nascut poet, iar cei cu educatie detin uneltele necesare pentru a se exprima cu gratie.

 Acest preambul este esential pentru a explica de ce anumite subiecte care par a fi initial absolut triviale, pe mine pur si simplu ma fascineaza. Poate ma ocup si de ele pentru ca am un raspuns sau macar o propunere de raspuns la intrebarile starnite de aceste lucruri in aparenta triviale.

Este dreptul si in acelasi timp obligatia noastra sa reflectam la subiectele sociale. Din acest motiv exista expresia „interes public”.

          In ultima vreme am gasit cateva subiecte care pur si simplu nu ma parasesc orice as face. Pur si simplu revin in atentia mea si nu-mi dau pace.

Primul este strada Constantin Marinescu din sectorul 6 care leaga Drumul Sarii de cartierul Drumul Taberei. Unii ar fi tentati sa creada ca este vorba despre un subiect atat de pasionant si de suculent incat pura placere  ma impiedica sa-i redau libertatea pentru a sfarsi in neant sau pentru a alerga pasnic pe pajistile spinoase ale uitarii. Acea idee este departe de adevar.

Acest subiect ma preocupa intrucat de cand locuiesc in zona, printre alte neplaceri carora sunt supusa zilnic se numara si aceasta strada, sau mai bine zis conditiile in care aceasta strada functioneaza.

Vedeti voi, din marturiile vecinilor care locuiesc aici de cand se stiu, aceasta proiectul embrionar al acestei strazi a inceput pe vremea „raposatului” si a fost dus la termen de nimeni altul decat fostul Primar General al Capitalei doctorul Sorin Oprescu. Ideea in sine, daca nu brilianta, avea cel putin meritul de a fi practica: adica usurarea traficului rutier dinspre cartierul supra-populat  Drumul Taberei (si inprejurimi) spre centrul orasului si aiurea. Rezultatele insa lasa mult de dorit. In primul rand, in apropiere de intersectia cu Drumul Sarii este fabricata o bifurcatie printr-un triungi ( sau ce a mai ramas din el) care initial era marcat cu un stalp care semnaliza existenta sa pentru toti participantii la trafic. Din nefericire, nenumaratele accidente produse de suma mai multor factori a dus la disparitia indicatorului:  lipsa de iluminare a strazii, viteza excesiva, lipsa de limitare a vitezei, lipsa de opritoare de viteza, lipsa altor indicatori premergatori care sa le permita soferilor sa anticipeze existenta triunghiului. Toate aceste elemente – adica slaba gestiune a traficului in aceasta zona- au dus si duc in continuare la accidente repetate in toiul noptii. Pe mine personal ma afecteaza sa aud in fiecare noapte masini izbindu-se cu forta de acel rest de triungi care sunt premergatoare injuraturilor, uneori aparitia politiei rutiere din Sectorul 6, claxoane. Nu numai ca este imposibil sa dormi in pace cand are loc un astfel de vacarm, este stresant si daunator nervilor deja intinsi ai locuitorilor din zona care credeti-ma: mai au si probleme personale de care nimeni nu se ingrijeste. Si de ce s-ar ingriji? Statul Roman nu este responsabil pentru nimic: nici pentru pensiile mici sau aprope inexistente, nici pentru iluminarea corecta a strazilor pentru protectia populatiei, nici pentru sistemul sanitar, nici pentru bugetul politiei care dupa propriile lor marturii nu au bani nici pentru benzina esentiala pentru a se deplasa acolo unde este nevoie de reprezentantii sai… Statul Roman nu este responsabil nici pentru primariile carora le ia ani, decenii ca sa repare o amarata de strada, sau pentru a raspunde unor solicitari repetate din partea cetatenilor care au votat sau nu pentru o administratie locala mai buna… Ups! Scuze, doream sa spun administratie locala existenta. Am ajuns sa ne rugam, post alegeri, pentru un semn ca administratia locala exista. Poate sunt eu prea exigenta cu sistemul care dupa parerea mea esueaza de 9 ori din 10. Sunt generoasa, stiu. Sa presupunem ca acel 1/10 reprezinta raspunsul dupa numeroase mandate si nenumarate solicitari cu timp de raspuns … ani de zile… si cu timp de rezolvare intre ani de zile si… niciodata.

Oare  ma insel gandind ca sistemul este laxist? Este asa de obisnuit cu laxative incat este incapabil sa se abtina in mod repetat atunci cand vine vorba de cetateni si de drepturile lor.

Din cate stiu eu Romania inca mai are o Constitutie ( fie ea anemica) si un set de legi (fie ele obeze si pline de „E-uri”)… Ah si sa nu uitam Drepturile Omului! Ce cascata sunt! Era sa uit de Drepturile Omului! Scuze! Probabil Statul Roman este miop si nu vede bine Drepturile Omului pentru ca vin de asa de departe. Printre drepturile acelea ascunse intre straturile de grasime ale sistemului exista si Dreptul la viata, dreptul la ocrotirea sanatatii si dreptul la un mediu sanatos. Este de la sine inteles ca aceste drepturi nu sunt respectate in acest caz.

Inca nu mi-am pierdut inocenta in ciuda nenumaratilor ani petrecuti pe bancile scolilor si pe Pamant. Copilul din mine intreaba neincetat: „da de ce?”

De ce avem reguli si legi daca Statul care ar trebui sa le protejeze, sa le respecte, sa le puna in practica, sa le garanteze supravietuirea… Statul nu e in stare sa le insufleteasca macar la microscopicul nivel uman de bun simt. Da de ce?

Nu stiu de ce de ani de zile nu se face nimic in ceea ce priveste iluminatul strazii Constantin Marinescu. Nu stiu de ce nu se face nimic in ceea ce priveste triunghiul bermudelor a traficului de pe aceasta strada. Nu stiu de ce este nevoie de nenumarati cetateni ( locuitori ai zonei sau din alte locuri, pur si simplu in trecere), parti vatamate, trebuie sa sune in mod constant la politie si primarie pentru a obtine o rezolvare acceptabila si pe termen lung in ceea ce priveste O strada!
Sunt convinsa ca nu este singura strada cu probleme, desi pare a fi un caz unic, izolat, usor de uitat, usor de neglijat. Altfel cum am putea explica iepurasii gigantici de Pasti- decoratiuni fantasmagorice ale Primaritei Firea? Sa nu mai vorbim despre „concursul balcoanelor”. Bucurestiul, Capitala Europeana in anul de gratie 2017 nu mai are, dragi concetateni, absolut nicio problema de rezolvat in afara de problema decorului.

Suna redundant, repetitiv, poate chiar obsesiv (cu toate acestea are meritul literar de a reda o stare de spirit) dar oare cat timp va le va lua autoritatilor sa se autosesizeze in acest caz care a provocat dincolo de stresul si nemultumirea locuitorilor zonei, nenumarate pagube?
Vreau sa stiu care este data la care Statul, Primaria Generala, Primaria de Sector si Politia isi propun sa rezolve aceasta situatie in virtutea Drepturilor Omului, a Constitutiei si nu in ultimul rand al Bunului Simts. Nu de alta, dar vreau sa stiu daca este cazul sa strang bani pentru sarbatorirea reusitei… sau daca trebuie sa traiesc si sa mor sperand.

 

Image may contain: outdoor

Publicat în Educatie, Idei, Politica | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Hey we can radicalize kindness too!


 

    Image result for smile       All we see is all that we want to see. But what if we’d look inside and brought it back out? We’d set a “new trend”. For instance if we really can’t see beauty anymore let’s look for it because it sure is somewhere and my bet is that it isn’t very far away, nor is it out of reach. Let’s put the bad guys out of business, let’s shame them into being better human beings. How? Let’s radicalize kindness. For every “fuck you” we’ll say an “I love you” for every silence we will smile and wave, say please and thank you. That’s common sense, common courtesy right? But it is fading away because some people that if they are not explicitly required they shouldn’t bother. We’ll from now on this is trendy, fashionable and an existential requirement in the society. Manners are back in style!

For every push and shove we will say “excuse me”, for every horn blaring we will abstain from lifting the middle finger, we’ll just pass by and smile. Nothing makes angry people angrier than happy, polite, kind and patient people.

For example I have some neighbors that keep on turning and twisting when I pass by, trying to avoid acknowledging me. I made of this a mission: I stop, look at them and say hello, waving and cheering like they are my favorite people in the whole world.

Today I was walking with my mom and at an intersection there was a cyclist that was waiting for a long time for some cars to stop and let him on the lane. I said : “Mom, let’s help this guy out”! We closed in to the border of the sidewalk and cars slowed down, the guy passed and we were happy to have helped. Did he wave? No. Did he smile? No. Did he say “thank you”? No. Does it matter? Well no. For the time being we were happy to do a good did. If he wasn’t grateful it sure isn’t our problem. Of course it stung to be kind and not being acknowledged but the point is that we don’t seek to be recognized, just to make the world that surrounds us a better, kinder place. And we did.

 

I admit that even if I don’t drive, I often have the urge to get my head out of the car’s window and shout some profanities to the ones that are insensitive, but it doesn’t help. It doesn’t help anymore because the charm of being offensive like a Latin people and gesture mightily in traffic, screaming at the others, was funny for a while. But I discovered that in fact that doesn’t relieve me like it used to. I feel more wound up and more stressed, even more violent after proceeding with the common reaction of cussing and swearing at people that I perceive as being imbeciles. What to do? Change of plans! From now on, the more you offend, the less civil you are, the nicer I will be. The balance of power is reinstated!

I bet that I know more kind word and gestures than you know cusses and have bad manners. “Wanna” bet me? Game on!

 

My point here is that if we can radicalize everything, we sure can radicalize good manners, good judgement, good behavior, niceties, gentleness and grace.

The “bad guys win because we let them, because we encourage them, by doing the same not the reverse.

This tactic isn’t helping and it doesn’t work for us so much… Does it?

So the best choice of action is to grab our manners on our way out and stick to them like superglue.

Have a nice week!

Publicat în Cultura, Educatie, Idei, Spiritualitate | Lasă un comentariu

Macron, homme des syboles et du double discours: Une présidence avec des enjeux énormes.

« Macron homme des symboles » @BFMTV le jour du second tour de scrutin, avant les résultats.

Image result for macron louvre

C’est étrange tout ce qu’on nous dit sans qu’on ne s’en rende compte si l’on n’est pas attentif. L’important c’est qu’on le dise quand même et que malgré tout certains l’entendent.

Les français doutent beaucoup des ressources et capacités d’Emmanuel Macron malgré ce que disent les résultats du vote de Dimanche passé. Pourquoi ? Selon le public interrogé par la presse ainsi que les derniers articles, les plus hautes voix réclament a Macron son laxisme idéologique, son appartenance douteuse au Parti Socialiste et en même temps son discours centriste/ libéral. On lui réclame aussi la douteuse et rapide ascension au pouvoir ainsi que son âge (le plus jeune Président de la République Française). Qui est E. Macron, d’où vient-il et comment est-il parvenu à devenir Président comme disent les américains « from zero to hero » en quelques années seulement ?

On ne peut pas condamner les bons citoyens français, qui connaissent les difficultés d’ascension au travail, dans leurs domaines respectifs, de se poser la question légitime : mais comment a-t-il fait ? C’est une question que nous nous posons tous car nous savons très bien qu’il ne suffit pas d’un bon CV et de travail assidu pour monter sur les divers échelons d’une entreprise (quelle qu’elle soit) et encore moins au niveau politique. Il a eu donc du soutien. De quel soutien s’agit-il ? Comment pouvons-nous obtenir le même soutien si on le désire ? Quelle forme prend ce soutien ? Nous ne pouvons pas croire dans la simple « providence ». Son ascension si elle n’est pas miraculeuse elle est au moins étonnante et improbable pour tout autre citoyen du monde (si on ne prend pas en compte un soutien voile). Mais d’où vient ce soutien et pourquoi a-t-il été accordé à E. Macron et pas à un autre ?

Il est tout à fait légitime voire naturel de se demander pourquoi certains réussissent malgré eux-mêmes, presque, et d’autres n’arrivent pas à faire le moindre mouvement sans être barré à chaque tour.

Une personne sincère et ingénue ne peut pas ne pas se dire : « ah tiens un jeune homme qui a bien réussi dans sa carrière ! J’aimerais connaitre le secret de sa réussite pour essayer aussi, moi-même, de faire pareil dans mon domaine. » N’est-il pas légitime de vouloir réussir, surtout quand nous avons de tels modèles popularises et médiatisés de manière assidue ? N’est-il pas légitime de se demander : « pourquoi pas moi » ? Macron, Président ou pas il est au moins un exemple de réussite improbable mais certain. Du coup, la question « pourquoi pas moi » est valide et naturelle. Si un jeune homme d’Amiens arrive à être Ministre et Président avant l’âge de quarante ans, diplômé en Philosophie et devenu banquier par la suite, il est impossible de ne pas se demander « comment a-t-il fait ».

Comment fait-on pour se déplacer de Philosophie aux Finances en claquant des doigts ? Comment fait-on parmi les milliers de banquiers de France à choisir Macron comme Ministre ? Comment arrive Macron de Ministre à Président de la République Française, tout seul avec un petit mouvement politique de poche à le soutenir ?

Comment peut-on gagner des élections avec un programme politique rédigé en allant du point A au point B ? Tout diplôme de Sciences Politiques, voire tout bon journaliste aurait pu rédiger ledit programme politique en prenant son café, un matin. 

Nous ne doutons pas des capacités intellectuelles du Président Macron mais de la réalité qui entoure sa rapide ascension. Personnellement je connais au moins une dizaine de personnes qui me viennent du coup à l’esprit qui auraient facilement pu devenir Président dans ces conditions (en faisant abstraction des non-dits). La question obsessive reste la même : « comment a-t-il fait » ?

C’est ce doute même qui sera la source de son destin. S’il arrive à convaincre ses opposants et le peuple français de son indéniable validité, ou pas. Le peuple est facilement mené pas les émotions, ses désirs, ses aspirations, ses besoins. Le peuple est aussi très facilement flexible devant la pluie d’informations et suggestions médiatiques. Il n’y a rien d’étrange à ce qu’il fut influence vers l’actuel résultat des élections Présidentielles. L’enjeu reste quand même  celui des législatives. Sera-t-il bien mené jusqu’au bout de ces élections législatives prochaines afin d’obtenir sinon une majorité favorable, au moins une majorité confortable d’alliances politiques ? C’est à Macron de négocier et de se faire agréable aux partis politiques qu’il a laissé derrière lui dans la course présidentielle. Seront-ils suffisamment flexibles pour lui accorder la confiance nécessaire pour négocier une entente de soutien pour les législatives ? De ces résultats mêmes dépend le succès du « programme » de Macron ainsi que celui de l’aboutissement des résultats promis lors de ses nombreux discours car le peuple n’oubliera pas les promesses faites ni la plateforme politique présentée pour  laquelle il a été vote et respectivement élu. Il a sans doute bénéficié des votes par défaut, des votes négatifs contre l’extrémisme de Marine Le Pen mais il a quand même ( il faut l’admettre) ses propres « fidèles », ses propres partisans et son propre groupe de sympathisants et ces derniers sont en attente et demandent beaucoup de lui après l’avoir soutenu et mené jusqu’au bout de ces élections.

Mes soupçons sont qu’il ne sera ni un nouveau Mitterrand ni un nouveau De Gaulle. Je pense a Macron comme à une Etoile filante ou comme un bon tour de magie. J’aimerais énormément en vertu de l’exemple qu’il incarne pour de nombreux jeunes hommes et femmes ambitieux, de me prouver avoir eu tort car nous voulons tous croire qu’avec ambition, dévotion et travail assidu nous pouvons réussir et avoir du succès dans notre profession. Si c’était aussi facile que cela !

En revenant au pragmatisme : Macron ne pourra pas réussir ses projets (ou les projets qu’il incarne) que par l’adhésion massive a son programme pour les élections législatives de Juin. Sinon il trouvera des oppositions à chaque pas ce qui lui rendra la tâche impossible sinon au moins très difficile. Je laisse une marge d’erreur en réfléchissant au rôle très important d’un Président dans un système politique Présidentiel. Néanmoins mes doutes sont fondés. Bénéficiera-t-il du même soutien tout au long de son quinquennat ? Peuvent les forces invisibles qui l’ont soutenu jusqu’à présent soutenir leur appui inconditionnel pendant les cinq années  qui suivent? Ou tombera-t-il en disgrâce dans le futur proche ? Ce sont des questions impossibles à répondre aujourd’hui. Le temps nous dira.

En ce qui concerne l’engrenage de la machine qui l’a soutenu jusqu’à la fin du scrutin il suffit de jeter un œil sur ses partisans. Allez chercher le CV du très connu Maire de la Ville de Lyon Gérard Collomb. Franc-maçon depuis 1989 et membre du Grand Orient de France, il ne cache pas son appartenance à la franc-maçonnerie et membre du Parti Socialiste. D’ailleurs la première chose que j’ai apprise a l’Université de Lyon lorsque j’ai fait mon second Master là-bas c’est que le Maire de la Ville est Gérard Collomb et qu’il fait partie de la franc-maçonnerie. Si dans d’autres pays cette appartenance est tenue secrète, apparemment en France c’est une information bien plus ouverte et accessible au public. Les citoyens ne semblent pas être influences par cette information. C’est peut-être pour cela que la vérité se cache en pleine vue.  Quelle vérité, dites-vous ? Tout simplement celle qu’il est plus facile d’accéder a un poste respectable et bien rémunéré en faisant partie d’une telle confrérie. D’ailleurs il ne m’est pas clair qui et comment a accès à de tels privilèges.

Personnellement je n’ai pas à me plaindre la Ville de Lyon est une ville superbe, fleurissante de point de vue de l’infrastructure et dans le domaine de la Culture même si le discours de gauche est flagrant même dans les Universités. A première vue on pourrait dire que Lyon est le paradis des gauchistes et on ne se tromperait pas. Tout va très bien Madame la Marquise quand on est de gauche, on vit dans une ville de gauche et on est conduit par un Maire de Gauche qui a le soutien de la gauche et non seulement (clin d’œil).  

De mon point de vue, tant que les choses se passent bien nous n’avons pas à nous plaindre. Mais il nous reste le droit  légitime de se demander, pour nous-mêmes ainsi que pour la postérité, comment les choses se sont passées pour en arriver là.

En ce qui concerne E. Macron et la symbolique qu’il incarne…comme le disent les medias « Macron l’homme des symboles » il faut faire un pas en arrière et regarder avec la tête froide les images surprises durant la campagne mais aussi celles issues après sa victoire. Il faut sans doute écouter ses discours et se demander si finalement ces derniers ont fait la différence dans le choix des électeurs ou pas du tout.

Dans le meilleur des cas, les discours et répliques de Macrons semblent être ambigus. Ont-ils été ainsi pas défaut ou de manière consciente ? A quel point ont ses paroles compte pour les citoyens votants ? Peut-être son image a été suffisante pour déterminer leur choix.

Un peu de nourriture pour votre pensée (quelques points symboliques sans commentaires):

  1. Arrivée au lieu de rencontre après la victoire : seul, habille en couleurs sombres, un sourire moindre légèrement forcé avant le discours.
  2. Discours : gestes restreints et saccadés. Ton fort mais plutôt mené par le désir d’imposer le message préparé plutôt que mené par l’enthousiasme.
  3. Lieu de rencontre avec le public : devant la pyramide du Louvre, Cour Napoléon (non pas à la Concorde ni Place de la Bastille)
  4. Mise en scène : dramatique, musique Hymne/Ode à la joie, 9ème symphonie – Hymne européen – Beethoven
  5. Mots employés : (à propos de la victoire) – « ni précèdent, ni équivalent », « TOUT le MONDE disait qu’il était IMPOSSIBLE, mais ils ne connaissaient pas la France » mentionne : confiance, engagement et risques pris, « cette confiance m’oblige », « défendre la République », « je protègerai la République », colère, désarroi, extrême, l’énergie du Peuple de France, libération, révolution, audace, le monde qui nous regarde, esprit des lumières menacé, défendre, protéger, espoir, humanisme, monde sur, défendre, tâche immense (à plusieurs reprises), « j’aurai encore et encore besoin de vous », « nous ne cèderons rien à la peur », « je sais ce que je vous doit, je sais ce que je dois à mes compagnons de route », votre énergie

 

 

De mon point de vue, avec ce discours il nous a tout dit. Nous avons appris ou il se trouve, combien seul il est face à sa charge et qu’il a besoin du soutien qu’on lui a accordé et qu’on lui a promis. Il a les moyens de faire ce qu’il doit faire grâce à l’énergie du peuple de France. Il connait les risques, les dangers, les menaces toutes réelles et dont il est conscient qu’il s’est érigé en unique défenseur (quoi qu’il attende quand même le soutien de l’UE). Il semble être conscient de ce que sa présence à la tête de l’Etat soit due à l’audace. Il est aussi au courant des obligations qu’il a (ainsi que les dettes à payer). Et finalement il faut signaler le symbolisme de l’esprit des Lumières et de l’humanisme qu’il évoque de manière très passionnelle.

Hein ? Attention madame Le Pen, monsieur Macron n’est pas aussi accueillant des dangers que vous ne le pensiez. Comme l’a dit une fois le General de Gaulle : « je vous ai compris ».

Ce discours signale des dangers réels pour la France. Il souligne que les dangers majeurs pour la France en ce moment ne sont pas venus de l’UE mais plutôt ceux qui attaqueraient l’Esprit des Lumières et l’Humanisme. (A vos manuels, prêts, partez !)

Ce discours signale aussi qu’il à un soutien bien conditionné par sa réussite dans les projets qu’il a proposé.

Les raisons de la peur sont justifiées. Il ne s’agit plus de suppositions. Les dangers ne sont pas seulement adresses a l’identité française mais aussi à la République et tout ce dont elle représenté.

Son rôle est clair. La France avait besoin d’un Président renforcé  et seul un tel Président était acceptable dans les conditions données. En conclusion, aucun des autres candidats ne bénéficiait du soutien renforce dont lui seul se réjouit.

Macron n’est pas seulement le Président Elu mais aussi le Président désigné. Nous ne saurons peut-être jamais qui s’en est occupé mais selon les informations mises librement à la disposition du public son rôle n’est aucunement une simple tournure du destin.

Publicat în Espace Francophone, Idei, Politica | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

THERE IS SOMETHING YOU CAN DO ABOUT THE CRISIS

Image result for give

 

              According to scientific research we are made of energy and that energy can be influenced either by positive thinking or negative one. The analysis has reached the sub-atomic level of our cells and it shows that the energy that we are made of changes according to our thoughts, our environment and can be influenced both by others or ourselves (if we acknowledge the imperative of awareness and its tremendous defining role in our life).

I would argue, both through my personal experience but also according to so many other people that took a special interest in the field, that there is such a thing as “passive” energies that come from places and objects left behind throughout history but also “active” energies that have their sources in the actions of all that is living on earth.

Active and passive energies

What I call passive energy is in fact an energy that is clustered and imprinted on objects and places. It is not a dormant energy but a non-renewed energy. Let’s take for example an historic place where a war or battle took place a few decades ago, centuries or even further back in time. For instance the Normandy Beaches (V-day, 1945). All Americans will hear the bells ringing because they can recognize the date as a very important day in the recent history. Some veterans, survivors of that period are still alive and maybe can show some light on the impact that that particular time in history has had on them and the hot places where the battles took place. There are many more places like this one, but I chose this particular one because I have been there and I had a personal experience with this particular hot place of “passive”, stagnant or lingering energy.

What am I talking about? Well to put it simply, I went there and I felt a disturbance in the electro-magnetic field that changed my mood and altogether my sensations. We can also take in consideration the state of mind that allowed me to connect to those energies, my empathy, respect and sorrow for all those young lives taken too soon in a bloody battle, but we can also acknowledge the intellectual readiness, the information that I took in during my travels (images of soldiers that have been there, the visual impact of the fields where bombs have left definitive marks and imprints on the ground, debris and bits of lingering barbwire  fences surrounding the place that has become a memorial…etc.)

A connection was made and those energies that most of the people ignore or aren’t aware of are still there even if they aren’t felt by everyone present.

I tried to make sense of this change on my state of mind and the physical impact that those energies I felt there had on me. I became dizzy, nauseated, had a dreadful migraine, none of which could be explained by anything else but the energy of the place where I was. The proof came a little while later when I left the place and went back to the city of Caen a little further from the Normandy Beaches. Once I was out of that zone, I was “home free”. It took its toll on me because even if the nausea and the migraine left, I became hungry but my energy levels were good and became positive again. I felt good as new, once again.

What happened there? Why was that place in such a bad shape energy-wise? After all this time, where the place looked like a healed wound but with some scar tissue as a memento, there were still low vibes.

After doing my own research on energy and how it works I realized that places that were witnesses to violent scenes where a person or more died in a very tragic way are more likely to have low lingering energies.

One could argue that a bomb could break the existing energies. That can be true, but what happens next is even worse than before because people blead to death, in tremendous fear, anxiety, sadness, suffering physical as well as mental and it was a mass crime. Just imagine all those energies belonging to all those fallen soldiers, plus the bombs, plus the state of mind and being of the ones that survived, coming together in a bubble of lingering energy that infused the soil, the rocks and the grounds. Just imagine how powerful that is.

Any such place where such tragedy happened is bound to have lingering energies that were never cleared even if the place is very close to the clear waters of the Atlantic Ocean. Those grounds have never been washed out by the ocean and so the new low energy has never been broken in any shape and form since WWII.

This is a mere example of lingering “passive” energy that remains untouched but so very present and impossible to ignore.

 

The second category of energy the “active” one is in continuous movement and change. What happens to this type of energy? Well, first of all it belongs to living entities, from human beings, to animals, plants and all that nature encompasses. This energy comes from thoughts, actions and words or basically it is all over and in continuous movement due to living, breathing things. This active energy is found here on earth but also in the whole universe and everything is connected in an invisible web that makes us and our lives as they are.

After reading about this matter for a few years I feel compelled to share my ideas on the matter because it has been influencing me for such a long time. I am aware of the existing energies and how they can affect people in so many different ways. It is very important to acknowledge these facts and get to know and understand what all this means because it seems to me that it is our responsibility to turn around the energy when it tends to go south.

High and low energies

                There are more and more people aware of this scientific proved fact: energy can be high and low and the impact of those types of energies is tremendous on sensitive people but all the same very effective either we acknowledge them or not.

For those of you that need to catch up with the information it is really simple if we break the energies into two categories the highs and the lows.

The high energy is the one that comes from love, joy, happiness, peace, harmony, a state of relaxation, meditative state, positive actions, positive words… etc.

The low energy is found in fear, anger and basically in destructive or self-destructive thoughts, words and actions.

How can a simple person detect those energies? You just have to ask yourself: how do I feel? If you feel energized, happy, good, loving, kind, relaxed, well rested… etc. Than the energies in you are high energies. This is how you are supposed to feel and you should stay in sync with this type of energy.

On the opposite side, if you are feeling depressed, sad, angry, anxious and fearful and your actions follow this line of vibrations, than, it is clearly the time to disconnect from this type of energy and orient yourself towards the first set of feelings and emotions.

Energy can be healing, rejuvenating, constructive or it can be damaging, destructive and plainly painful.

Here comes into play the awareness! For our wellbeing and that of those who surround us , it is imperative to take notice to be aware of the energy that we aliment ourselves with every day and check it every day as if we would check the glucose-meter if we were diabetics. Long periods of time spent at a low energy level can produce damage to our brain, our organs, the whole set of functions that our body has but also this low energy affects our surroundings, our relationships, the people that are in contact with us and on a higher scale everything we touch (physically, mentally, energetically).

All is good but how does our energy relate to the international crisis?

Just think about it. Reflect on what we do regularly, what we think, what we say, how we feel on a daily basis. Also think about what are the elements that are able to influence us (either way) on a daily basis and condition us to thinking in a certain way, act in a certain manner, react. Remember to chew on the idea of awareness. How aware are we really? How much of what gets to us is a well thought individually chewed information and how much of the information that we assimilate is poured down our throats without us even blinking?

The international crisis, in my modest opinion, is first of all a human crisis.  The good news is that all the human beings can do something about it. As shown before when speaking about energy, the more of a kind there is in one place, the more it intensifies and makes a mark on the general state of being. It is the same for high and low energies the only thing that differs is what we set our minds and feelings on: our attention.

I bet you don’t feel that great about the economy and how it is presented on TV. I bet you have plenty of reasons to complain about a billion things that happen to you personally or in the world in general. We, can each, make a very long list of things that tend to bother us and make us feel bad, less than, inadequate, inefficient, depressed, fearful and angry.  But this is surely not the way to go if we want to change the frequencies of our energies. It is just the opposite in fact and for the same reason I decided to not watch TV news on a loop. It would be even better to lose the TV for good. For example if you want to be informed you can read about it. Reading is selective, you have the power to read more of something or less of it, think about it, be aware and make up your mind about an event or another without being told nonstop (in a direct or indirect manner) how to think and feel about something. Reading is good for brain activity, increasing memory, rewiring the neuronal paths and basically making you smarter. Lose the free hypnotist that is the television.

On the other hand if you are shown success stories, humanitarian acts, support and love amongst people or between people and nature or animals… that will make you feel good, happy, motivated, rejuvenated…etc. That is all good high energy that we must aliment ourselves and our surroundings with. Take the happy pill of love and increase its effects with a dose of empathy, kindness and stay in the moment by being aware of its effects on you and the ones that surround you.

One doesn’t have to be a genius or a religious person to understand the meaning of coming together, be as one, connecting through high energies and keeping an eye on the results through awareness. It is as simple as that.

How can we end the human crisis?

                People we are getting desperate here! As you know being desperate is not a high emotion inductive of high energies. Not at all! But there are more and more people trying to convey this same message through the internet and inside their community, leading through example and showing through messages that may seem cheesy or goofy even silly sometimes, that we as human beings are in need of some high energies or simply put: cheering up.

Some find solace in quotes from people that we identify as being smart, others find solace in the honest belief in God or a form of universal energy that is the source of all there is living in the universe. Others find joy in random acts of kindness caught on camera and spread through the World Wide Web. Its mere existence shows us our innate need to be connected to people, the need to belong to a community, to feel included and participate. Nobody forces us to communicate with others it is just the way we, human beings work and it is so since the beginning of time. But we have a choice to make. To what, how much and how long do we want to stay connected to? How does this make me feel? Let’s make it feel good and stay in this windmill of positive energy by being aware of what is happening and changing lanes when the one we are connected to has been corrupted by information or action that makes us feel less than great about it.

My point is that by changing our energy, our vibration, we become happier people. By becoming a happy person we attract happy people or people who want to be happy too. If our intention is to make a change not only in our personal life but also in the one of those who surround us the good vibes keep on spreading and “spreading they will”.

A happy person is not depressed, gets less angry, is less violent, thinks clearly, attracts more of the same, is not alone, has back-up and a community of more of the same people. A kind person helps and receives help. That same person is noticed, communicates better and helps others to feel better and so on.

A happy person with high energy, good vibes is not a candidate for stealing, cheating, hurting anyone just the contrary.

That same type of person needs less medicine, less therapy, less comfort food and is healthier.

That same type of person is less influenced by negative thoughts or information, is clear headed and more inclined to learn and be aware of their surroundings. That person is more likely to read, workout, go out and socialize with other people than to watch TV news on repeat and look for deeply troubling information on the internet. That person is more likely to save a life than take one.

How do we change the world?

 

One step at a time, by changing ourselves. Law of attraction people! Start reading!

By being informed we are less easy to manipulate.

By being king we are less likely to get into an argument, a fight or any aggressive behavior.

By being empathic we get to understand ourselves and others more than before and we are able to control our reactions and be aware of how our words, thoughts and actions influence the others.

Just think about it!

 

#education #solidarity #community #trust #believe #awareness #universalenergy

 

 

 

 

Publicat în Cultura, Educatie, Idei, Spiritualitate | Lasă un comentariu

Lipsa de profesionalism la o emisiune intitulata “Profesionistii”

 

 

 

 

 

 

 

 

Cei care au avut ocazia si neplacerea de a urmari emisiunea Eugeniei Voda « Profesionistii » unde i-a avut ca invitati pe Emilia Sercan si Catalin Tolontan, au fost poate surprinsi de ce le-a fost dat sa auda si sa vada.

Nu pot sa cred ca TVR-ul a coborat atat de jos incat sa-si compromita si sa-si sacrifice demnitatea profesionala pe altarul senzationalului. Ceea ce s-a intamplat in emisiune a fost o demonstratie de lipsa de etica profesionala si de mediocritate umana.

Recunosc ca emisiunea « Profesionistii » mi-a fost mult timp draga, intrucat era singura emisiune de la TVR care mai avea o urma de cultura si de rafinament. Acesta din urma era bineinteles potentat de prezenta invitatilor din platou. Regret nespus declinul acestei emisiuni odata cu aparitia unor invitati sub standardele initiale ale emisiunii. Regret si mai tare auto-sabotarea Eugeniei Voda care dintr-un motiv sau altul a uitat la ce televiziune lucreaza, ce emisiune pastoreste. Odata cu editia in care i-a avut invitati pe Emilia Sercan si Catalin Tolontan, totul s-a naruit si culmea nu din cauza invitatilor ci din vina realizatoarei tv.

Asa cum Emilia si-a manifestat remuscarile pe care le avea pentru ca a facut un compromis pe care nu si l-a dorit, lucrand pentru un post de televiziune condus din umbra gratiilor de un penal, asa mi-e si mie rusine de o televiziune la care am lucrat si de care pana acum in ciuda coruptiei din interior, m-am simtit mandra.

Mandria vine din faptul ca in ciuda mizeriei, in orice loc exista si lumina, oameni dedicati, profesionisti si binevoitori. Poate mi se pare mie, insa am impresia ca modelele de profesionalism din TVR au fost calcate in picioare. Unele au facut un compromis si au ramas… altele au decis sa paraseasca cladirea  Televiziunii Istorice…

Ce mai conteaza istoria cand ai legitimatie de TVR ?

Ce mai conteaza respectul, demnitatea si alte valori umane respectabile cand intrii pe post in fiecare saptamana ?

Eu cred ca mai conteaza si ca nimic bun nu poate fi facut fara integritate si respect.

Se pare insa ca sistemul nu este de acord cu mine iar eu… nu pot fi de acord cu sistemul si nici nu am incercat.

Draga Emilia Sercan, nu va cunosc, nu ne-am intalnit niciodata insa cred cu tarie ca dorinta de a va face meseria cat se poate de bine in contextul dat, nu lasa loc de regrete nici de remuscari. Meseria de jurnalist este o meserie necesara, ba chiar vitala pentru o societate moderna. Faptul ca ati dorit sa va continuati cariera, pentru a putea face lumina acolo unde intunericul ameninta sa se lase pentru totdeauna, nu este un motiv de tristete. Ceea ce s-a intamplat in emisiunea « Profesionistii » spune multe despre dumneavoastra dar spune si mai multe despre realizatoarea ei.

Cele spuse dar si cele nerostite nu sunt oglinda dumneavoastra asa cum TVR-ul nu este si nu a fost niciodata o oglinda a personalitatii mele.

Domnul Tolontan are admiratia mea pentru simplul fapt ca a avut taria de caracter, siguranta de sine si suficient simt al umorului pentru a ramane pana la sfarsitul filmarii. Sunt convinsa ca a ramas in emisiune din respect pentru telespectatori.

Cum se spune : « razbunarea este mai buna servita rece ».

Oare de ce se mira Eugenia Voda de un salariu primit candva de un profesionist. In TVR sunt cativa angajati care de ani de zile primesc salarii care depasesc cu mult suma de care doamna Voda se minuna. Oare dansa cat a primit ca sa se faca de ras in public ? Sau a facut-o pe gratis asa cum lasa sa se inteleaga ca ar fi realizat emisiunea « Profesionistii » timp de atatia ani ?

 

Publicat în Cultura, Idei | Etichete | Lasă un comentariu

Recalibrare nationala sau anatomia sufletului

Oare dragostea bate frica?

As vrea sa cred ca nu este nimic mai presus de dragoste. Acest sentiment pur care se naste odata cu noi sau care poate ca a existat mereu si va dainui dincolo de noi (trupul).
Probabil ca trebuie sa calatoresti mult si departe in timp si spatiu ca sa intelegi ca suntem facuti din energie iar absolut tot ce este dincolo de aceasta energie nu sunt decat experiente pe care le luam cu noi numai atata timp cat ne este permis sa avem memorie.
Sufletul, spiritul, energia s-au nascut odata cu dragostea iar frica vine si pleaca sau ramane in noi numai atata timp cat avem o constiinta.
In acest caz, dragostea bate frica intrucat dragostea este permanenta.

Oare sufletul bate mintea?

De ce trebuie sa ne gandim la o lupta si sa privim subiectele ca pe doi sportivi intr-un ring de box ?
Astfel mi-am imaginat eu povestea. Mintea nu face diferenta intre realitate si imaginatie. Asadar pentru mine, in acest moment sufletul si mintea sunt doi gladiatori intr-o arena romana si se bat pe viata si pe viata ( nu pe viata si pe moarte). Ambii vor sa castige teren si sa se manifeste in acest univers ( poate unul dintre multiplele universuri in care ne manifestam de-odata).
Sufletul este mai batran si are o privire de ansamblu. Sufletul are secrete pe care mintea nu le cunoaste. Sufletul este vesnic…
Sufletul castiga.

Daca dragostea izvorata din suflet castiga si frica izvorata din minte pierde, daca sufletul insusi castiga si mintea pierde… atunci adevarata noastra lupta interioara ar tebui sa aiba o concluzie evidenta. Nu avem de ce sa purtam lupte deja pierdute. Asa este firesc, sa ne ascultam sufletul si sa ignoram orice alte voci care cauta sa ne capteze atentia.
Atunci ma intreb de ce continuam sa ascultam in afara noastra, acele voci dusmanoase care ne cer sa ne desprindem de esenta insasi care ne da viata ?
Asa am fost invatati. Ti s-a spus macar o data « sa te gandesti de doua ori », « gandeste-te mai bine »… etc ?
Care este primul lucru pe care il facem cand suntem in masina sau pe drum? Ne ascultam gandurile? Punem muzica? Stam in tacere si ne ascultam sufletul?
In primul caz ascultam mintea nu sufletul. In al doilea caz ascultam orice ne amorteste si mintea si simturile. In al treilea caz… Mai e loc pentru a treia varianta ?
Prezentul fluid in care ne aflam imi spune ca da.

Ma uit la oamenii care au iesit in Piata Victoriei si-mi pun si eu aceeasi intrebare pe care si-au pus-o multi. De ce au iesit oamenii in strada ? De ce acum ? Cred ca pentru un moment mintea lor s-a intalnit cu sufletul si s-au pus de acord. Mintea poate ca ar mai fi tolerat nedreptate, tristete, dezamagire, frustrare… dar sufletul nu a mai putut sa se abtina. Pur si simplu sufletul nu a mai acceptat.
Vi se pare amuzant ca-mi imaginez sufletul si mintea ca pe niste lucruri vii, animate si capabile de ratiune si simtire, capabile de stocare a informatiilor ? Pentru ca mintea nu face diferenta intre realitate si imaginatie , hai sa presupunem ca ceea ce imi imaginez eu este valabil pentru toti, pentru o clipa doar.
Sufletul nostru intelept este si protectorul nostru. Poate mintea sa adoarma, sa lesine, sa plece la plimbare insa sufletul acesta incapatanat sa ne tina in viata si sa ne faca fericiti preia comanda… de fiecare data.
Atunci cand mintea noastra ne spune ca mai putem rezista un pic sau invers ! Ne spune ca nu mai putem deloc… Sufletul este acolo pentru a ne spune ca orice ar zice mintea , el, sufletul, va fi mereu cu un pas inainte.
Asa cum traim propriile noastre lupte individuale… pana cand mintea in sfarsit intelege ca nu decide ea in acest « regim » pe care il putem numi « univers » de exemplu ; lafel se intampla si cu luptele sociale, luptele de grup, constiinte care rezoneaza pe aceeasi frecventa, suflete care rezoneaza pe aceleasi unde. Constientul colectiv sau fuziunea vibratiilor sufletesti ne duc spre meleaguri nebanuite si imposibil de prevazut de minte.
Cred ca fenomenul #Colectiv si fenomenul #PiataVictoriei s-au transformat intr-o realitate palpabila sau intr-o energie vizibila si manifesta deoarece sufletul fiecaruia dintre noi a vibrat in acelasi moment pe aceleasi note iar mintea ne-a fost de prisos… din acel moment nu ne-a mai fost lene, nu ne-a mai fost frig, nu ne-a mai durut nimic, nu am mai avut motive peste motive sa nu facem, sa nu intelegem, sa nu spunem ceea ce simtim, sa ne lasam dusi de nas si calcati in picioare…
Sufletul nu ne permite sa ne lasam calcati in picioare. Daca mintea si egoul nu si-au facut meseria de a ne pazi de acest pericol… ei bine sufletul va fi mereu acolo ca ultima solutie. De ce ultima ? Pentru ca sufletul are secrete pe care mintea nu le cunoaste.
Daca mintea noastra e un soi de Parlament, atunci sufletul… este un soi de serviciu secret ,care face pentru om, tot ce nu reusesc toate serviciile secrete din lume puse laolalta sa faca pentru tara lor.
Sufletul bate mintea…
Te-ai convins ?
Adica cum ? O ordonanta de urgenta a reusit sa scoata oamenii in strada asa … pur si simplu ? Tot iti mai pui intrebari desi ai aflat ca sufletul bate mintea ? Credeam c-am stabilit acest adevar.
Raspunsul este afirmativ. Acest fenomen a reusit si exista din cauza ca sufletele romanilor au luat puterea si mintile lor s-au desteptat din somnul indus de pastilele manipulatoare ale televizoarelor hipnotice. Sufletele au decis sa desparta mintile de drogul lor preferat si trenul bine construit de ani de zile a deraiat urmand calea pe care cu totii am fi luat-o daca in loc de tren luam masina, bicicleta sau daca o luam pe jos spre destinatia dorita.
Asistam la o trezire colectiva care este inevitabila si mult asteptata de cei putini care au reusit sa se mentina treji, in ciuda conditiilor adverse.
Am simtit trezirea colectiva odata cu #colectiv, si o simt din nou cand ma uit la oamenii din #PiataVictoriei.
Fenomenul care dureaza deja de mai bine de doua saptamani este mai puternic daca constientizam faptul ca oamenii din piata nu au fost platiti sau obligati sa iasa. Aceasta libertate de expresie, atat de mult dorita si bine asumata de cei din strada, creaza un momentum excelent pentru a duce mai departe schimbarea pe care constientul colectiv si-o doreste de ani de zile.
Este o chestiune de destin. Cel putin asa imi place mie sa cred ca undeva acolo este ceva mai presus de toate si de toti si ca indiferent de cat haos pot crea niste minti, acestea din urma vor pierde in mod inexorabil in fata sufletelor insetate de a se manifesta liber si de a-si indeplini misiunea.
Poate ca ne-a fost frica, dar noi romanii nu am fost niciodata un popor las.
Poate ca am fost dezamagiti pentru ca am fost tradati.
Poate ca am fost tristi pentru ca am pierdut multe lupte.
Insa … mintea nu ne mai sta in loc iar sufletele noastre ale romanilor vibreaza din nou, in mare parte, in unison, pe aceeasi frecventa si cu aceeasi sete de realizare de manifestare in plan uman, aici si acum.

Publicat în Cultura, Educatie, Idei | Etichete , , , | 1 comentariu

#colectiv1an #colectiv #nu am uitat

Acum cand spunem « Colectiv » toata lumea stie despre ce este vorba.
Desi a trecut un an, noi inca nu am uitat… si probabil nu vom uita niciodata.
Desi a trecut un an, nu s-a schimbat nimic.
A picat Ponta? Si ? E minunat, sa nu ma intelegeti gresit, cred ca este mai bine pentru toti ca Ponta nu mai este premier… Insa cum ramane cu justitia, cum ramane cu spitalele, cum ramane cu victimele ?
De ce si pentru ce au murit acei oameni dragi ?
Asa cum ati putut vedea la televizor gratie unor reporteri dedicati care s-au incapatanat sa pastreze flacara vie, foarte multi oameni au avut de suferit de pe urma devastatorului incendiu din clubul Colectiv din 30 octombrie 2015 : victimele, familiile lor, prietenii, asistentele si oamenii care au fost la locul dezastrului, colegi de scoala si de serviciu, anonimi… mai putin oamenii responsabili care ar fi putut impiedica nenorocirea si cei responsabili care puteau salva mai multe vieti.
Ma intreb : oare politicienii chiar cred ca o zi de doliu national poate spala toate pacatele lor ?
O sa-mi spuneti ca s-au inchis localuri « periculoase », s-a interzis fumatul in spatii publice inchise… Hai sa fim seriosi ! Focul acela nu a fost pornit din cauza unei tigari aprinse… de altfel o tigara nici nu avea cum sa provoace un astfel de incendiu fara un accelerant puternic.
In loc sa inchideti localuri mai bine v-ati indrepta atentia spre consolidarea cladirilor si renovarea lor astfel incat sa corespunda normelor de securitate. Acum cei care sufera de claustrofobie din cauza unui astfel de « accident » pot intelege de ce este nevoie de mai multe iesiri dintr-o cladire care gazduieste un numar mare de oameni.
Cand te gandesti la ce fel de iesire avea clubul Colectiv ( cu sauf ara incendiu) tot era periculos… Dar pe atunci, tinerii obisnuiti cu acest model de club, nu s-au gandit nicio clipa ca s-ar putea sa aiba nevoie de o iesire rapida, sau ce s-ar intampla daca doamne fereste, este nevoie de o evacuare in masa. Acum cu totii ne gandim, macar timp de o secunda : « oare cum se iese de aici » ?
Eu sincer ma gandesc si la mall-uri. La cata lume intra si iese si cum un mall este ca un bulevard inchis care oricand poate fi afectat de o explozie. Un mall care are usi care se invart automat si usi care se gliseaza automat… dar ce se intampla daca se opreste curentul ? Mallurile sunt construite ca niste labirinturi in care te poti pierde. Fiind mari dureaza enorm pana ajungi la o iesire… unele iesiri sunt blocate si oamenii din jur sunt nepasatori. Daca nu le arde lor haina de pe spate nici nu se uita la tine ca ti-e rau sau ca ceva nu este in regula. Ma gandeam ca dupa Colectiv oamenii vor incepe sa fie mai constienti si mai implicati cand sunt intr-un loc public. Speram ca intr-un an, cetatenii vor incepe sa se uite in jurul lor ( nu ca sa critice si sa barfeasca ci ca sa dea o mana de ajutor in caz de urgenta).
In schimb nu-l mai vedem pe Ponta in fiecare zi dar tot mai auzim de el pentru ca este omniprezent.
Nu am castigat nimic. Atata timp cat aceleasi nume vinovate (de cate ceva) apar in continuare la stiri ca si cand ar fi mari vedete si nu ni se permite nici macar sa uitam ca exista, dara mite sa fie pedepsite de lege asa cum se cuvine, nu vom fi castigat nimic, nici macar linistea si pacea pe care o meritam.
Intr-un an de zile s-a investit in marea oroare de catedrala/mall religios dar in schimb au mai disparut medicamente de pe piata.
Imaginativa cum este pentru un pacient sa nu isi mai poata lua medicamentele cu care s-a obisnuit organismul sau. Imaginativa cum este sa nu ai bani sa te tratezi. Imnaginati-va cum este sa suferi in agonie intr-un loc numit spital care arata mai rau ca o temnita… camere de tortura ! Imaginati-va cum este sa nu ai vaccin antirabic la dispozitie in toate spitalele si unitatile sanitare din oras.
Chiar nu imi foloseste la nimic sa mai aud explicatiile unora si a altora. Chiar nu mai vreau sa aud pretexte si motive pentru care lucruri firesti « nu se pot intampla ». M-am saturat sa aud nu se poate. Am obosit sa umblu de la un medic la altul pentru o amarata de reteta si o amarata de reducere. Cui ii pasa de aceste odioase regulamente si legi cand le este rau si au nevoie de solutii urgent ?
Nu am nevoie nici de minciuni nici de asigurari din partea purtatorilor de cuvant. Am nevoie de solutii concrete, de interventie rapida, de executie a tehnicilor medicale fara cusur. Am nevoie de un pic de umanitate din partea tuturor cetatenilor. Imi doresc ca cetatenii si politicienii sa fie mai prezenti, mai activi si mai implicati.
A trecut un an de la Colectiv si vin alegerile (din nou)… As vrea sa nu mai vad in Parlament aceleasi fete care ne-au dezamagit si ne-au tradat increderea de fiecare data.
A trecut un an de la Colectiv si vreau sa ma simt bine in tara mea.
Pentru mine masacrul Colectiv inseamna nu numai piederea unor oameni dragi dar si un enorm semnal de alarma ca nimic nu mai merge si ca nu se mai poate continua asa.
A trecut un an de la Colectiv si ca cetatean, imi doresc sa vad rezultate. Nu pot sa cred ca intr-un an de zile justitia nu a fost in stare sa penalizeze pe nimeni pentru oroarea din Colectiv. Nu pot sa cred ca unii oameni politici inca mai au permisiunea sa candideze undeva, pentru ceva. Nu am auzit de nimeni sa fi fost obligat de lege sa plateasca pentru tot restul vietii sale pentru faptele savarsite care s-au soldat cu moartea tinerilor din Colectiv.

A trecut un an de la Colectiv si inca mi-e dor, inca sunt trista, inca sunt suparata.
A trecut un an de la Colectiv si nimic nu s-a schimbat.

Publicat în Cultura, Educatie, Idei, Politica | Lasă un comentariu

Vladimir Cosma decorat de Casa Regala a Romaniei

Compozitorul Vladimir Cosma va primi Decorația Regală Nihil Sine Deo, Luni 24 Octombrie 2016 la Palatul Peles de la Sinaia. Este o distinctie deosebita mult asteptata de admiratorii maestrului.
Maestrul Cosma mi-a comunicat telefonic vestea, inainte de a porni pentru a treia oara spre tara dupa plecarea sa in 1963. Modest si delicat asa cum il stiu toti cei care au avut placerea sa colaboreze cu el, mi-a transmis ca de aceasta data nu se va putea opri si in Capitala deoarece, il asteapta nenumarate proiecte care au fost puse in asteptare datorita acestei ocazii deosebite.
Asa cum probabil ati aflat deja din presa, din interviurile pe care le-am avut impreuna sau pe care le-a acordat altor colegi jurnalisti, Vladimir Cosma calatoreste pretutindeni, unde se poate, cu trenul. Din acest motiv, fiecare deplasare are o importanta deosebita si trebuie planuita din timp.
Nu stiu despre altii dar ma bucur sa fi participat la reuniunea sa cu tara natala, iar recunoasterea tarzie a intregii sale activitati care continua sa infloreasca, este pentru admiratorii sai si mai ales pentru mine, o implinire fara margini.
Legaturile reinoite cu tara i-au deschis portile catre noi colaborari cu artisti si muzicieni romani, aici in tara cat si in strainatate.
In prezent tocmai a terminat coloana sonora a unui nou film « Octav » realizat de Serge I. Celibidachi, fiul renumitului dirijor. In acest film, rolul principal este jucat de indragitul « international » Marcel Iures si promite sa aiba succes.
Citat de presa, Marcel Iures marturiseste despre film : „Octav este, de departe, cel mai frumos rol pe care l-am primit pana acum. M-a cucerit de la prima citire. Acest rol este o provocare actoriceasca pentru mine deoarece presupune să interpretez personajul unui copil din perspectiva unui adult”.

Pana la premiera filmului… Il felicitam din suflet pe Maestrul Cosma pentru noua nestemata pe care o adauga coroanei sale de Rege al Muzicii de film.

Publicat în Cultura, Espace Francophone | Lasă un comentariu