CINE E REGIZORUL ?

 

Pe cea mai mare scena de teatru din Romania , « scena absurdului politic » se joaca o un spectacol straniu numit in termeni muzicali contemporani « mash-up » adica o impreunare intre doua piese. Daca in muzica aceasta metoda pare sa se potriveasca armonios gratie celor care se joaca cu fustele zeitei muzicii, reunind vechiul cu noul, albul cu negru, vanilia cu ciocolata… in lumea teatrului inca nu am intalnit o astfel de reprezentatie. Nu spun ca ar fi imposibil dar , eu, cel putin pana acum, nu am vazut rezultatele unei astfel de abordari. Este si mai interesant sa descoperi acest, deja , binecunoscut “mash-up” intre doua piese de teatru jucate pe una dintre scenele politicului. Dar cine e regizorul?

Pana sa aflam misteriosul creator de  teatru politic absurd, modern, trebuie sa identificam piesele care in mod firesc s-ar respinge una pe cealalta in loc sa se atraga prin magnetismul ce le poate fi fatal. Sper ca scriitorii celor doua piese reunite sa nu se intoarca in mormant  si ca de acolo de unde ne privesc, un vor face apel la forurile superioare pentru a ne pedepsi pentru posibilul fiasco de la finalul reprezentatiei. Numai publicul poate decide, daca si pentru cat timp, este dispus sa plateasca un bilet scump pentru a asista la un spectacol experimental (inca neconfirmat in laborator).

S-a decis! Totul sau nimic. S-au aruncat pe scena actorii, manuiti cu dibacie de un “ghid” probabil beat sau dependent de stupefiante ( ca in cazul multor artisti-creatori). Piesa este un “mash-up” intre “Romeo si Julieta” de Shakespeare si “orice” din repertoriul lui Caragiale. Este firesc poate, pentru unii, obisnuiti cu mondializarea, sa asiste la o co-productie de acest gen. Insa care va fi finalul?

PNL si PSD  au fost desemnati in rolurile principale ale lui Romeo si Julietei. Nu se stie inca, insa, care-i care.  De cate ori nu ne-am dorit ca cei doi indragostiti sa supravietuiasca dramei si sa infrunte vitejeste viata, fugind de fortele opuse uniunii lor ? Oare acest destin va ramane acelasi in viziunea regizorului ? Dar cine e regizorul ?

Daca nu as fi convinsa de restul actorilor, incapatanati sa-i demonstreze maestrului Caragiale ca este inca, cel mai “la moda” dintre  dramaturgii romani, as indrazni sa ghicesc printre randurile scenariului ca “mashup-ul” nu este format din uniunea a doua piese ci a trei piese. Avem dramatism, avem absurd, avem ridicol… poate suficienta deriziune incat sa suspectam atingerea gratioasa a penitei lui Moliere. Poate ca ma pripesc, si este doar o fantezie stranie a unei francofile… si totusi… oare? Dar cine e regizorul? Cine isi va avea numele scris pe afisul care anunta reprezentatia?

Barosani, slabanogi, bogatasi si slugile lor, domnitele blonde, brune si roscate, cu cositele lor fermecate, pasesc pe scena dezinhibate, schimband replici in fata oglinzii mediatice. Dar oare ce vad ei atunci cand isi privesc reflectia in oglinda? Oare mai conteaza? Sa fie o piesa numita “Haos organizat”? Dar cine e regizorul defapt?

In timp ce Romeo si Julieta se cauta si se ascund, se iubesc si sunt sfasiati de diferentele ideologice , categoric divergente, ei reusesc impotriva naturii sa formeze o uniune. Departe de a fi sacra aceasta uniune este totusi o uniune. Cine va inghiti otrava primul? Si care-i care pana la urma? Aspectul modern al personajelor prezente pe scena, ma impiedica sa vad cu claritate diferentele. In aparenta sunt doua personaje imbracate in aceeasi salopeta din spandex si silicon, usor inflamabile in cazul unui incendiu. In timp ce dansul lor dramatic in jurul aceleasi dorinte , se desfasoara sub ochii nostri, celelalte personaje isi joaca rolul desemnat fie adaptat dupa Caragiale fie dupa Moliere. O nota a scenaristului specifica “ orice ati face umpleti-va buzunarele” asta este mentiunea si asta si fac.

Ne perturbati, pana acum de forte contrare, Romeo si Julieta in centrul scenei, celelalte personaje infuleca cu nesat din bunatatile patriei, precum “Gargantua si Pantagruel” (as striga aici, “hei ce ati avut cu Rabelais?”- dar nimeni nu ma aude). In schimb se aude aproape indelebil vocea unui comesean – clar adeptul lui Moliere, dar evident prost inteles de interpret- “ Traiesc ca sa mananc , un mamanc ca sa traiesc!”.  Total inadecvat pentru ca textul spune contrariul («  Mananc ca sa traiesc, nu traiesc pentru a manca » !!!). Dar unde e regizorul ?

Slava domnului nu este muzica… ar fi prea confuza situatia. Ar fi si mai greu de evaluat starea de spirit insuflata de acest spectacol absurd, pe marea scena a politicii absurde din Romania.
Sunt convinsa ca ceea ce se petrece pe scena l-ar intriga si pe maestrul Purcarete ( celebru pentru inovatiile sale in domeniul teatrului) … dar cine e regizorul? In cine putem arunca rosii sau pe cine putem ridica in slavi la sfarsitul spectacolului care dureaza ca “Oedipe” prea mult, spre disperarea privitorilor.

Din sala se aude: “ nu plec de aici nici mort! Am platit prea mult pentru bilet », altul striga «  vreau sa vad finalul ! ». Oare cate victime vor fi la final ? Oare regizorul ii va lasa pe protagonisti sa isi ia zilele in virtutea destinului sau se va intoarce spre un carambol, spre un burlesc, spre un scandalos final din care spectatorii vor pleca mai incetosati decat atunci cand au intrat in hora acestui papusar invizibil ? Dar cine e regizorul ?

In acest moment nu pot decat sa fac speculatii. Oare al treilea personaj principal impus de regizor, isi va face aparitia, dezlantuindu-si furia impotriva haosului, precum un personaj de odisee greaca ? Nimic nu este exclus , pana la urma suntem europeni.  In ciuda speculatiilor, miturile grecesti nu sunt chiar asa de demodate si cu siguranta nu sunt uitate de spectatori.

Si anticipez intrarea pe scena a unui zeu necrutator, care va asalta scena, va soca publicul si printr-o pocnitura de bici,va face sa dispara, haosul, incertitudinea si va restabili ordinea fireasca a lucrurilor, in care Romeo si Julieta mor, in care Pantagruel si Gargantua se vor imbuiba pana vor exploda, in care avarii si nesatuii vor fi pentru eternitate fortati de atotputernicul zeu sa il slujeasca pe Sisif… fara a distruge mitul original. Un zeu care sa-i inghete pe pacatosi si sa ii pedepeseasca pentru abuzurile si faptele necugetate… Un zeu care sa-i ierte pe muritori pentru slabiciunile lor, la fel de efemere ca propria lor existenta. Un zeu… care sa-i crute pe privitorii curiosi, masochisti si devianti, care au ca unica sursa de placere un spectacol fantasmagoric, chinuitor de lung si de incomprehensibil.

Pana atunci observ ca privitorii sunt in transa. Nimeni nu indrazneste sa iasa din sala. Nimeni nu se intreaba unde e regizorul, nimeni nu misca din loc. Am senzatia ca sunt prea putini care un au cazut prada aparentei confuzii deghizate, in spatele careia se ascunde adevarata intentie a regizorului, cea de-ai implica pe spectatori in poveste. Oare vor deveni si ei victime ale straniului “mash-up” experimental?

Si totusi cine va muri primul, Romeo sau Julieta? Cine va avea mai multa constiinta? Oare Julieta va decida sa nu moara? Sau poate Romeo? Oare zeul atotputernic va ajunge la timp? Oare sala se va ridica in picioare la sfarsitul reprezentatiei sau va fi criogenizata pana regizorul va decide sa se arate. Dar cine e regizorul?

Spectacolul este total:  desfrau, vandalism,  lipsa de scrupule, replici hilare, replici taioase, gesturi obscene si injurioase… Dar in timp ce “show-ul” este in plina desfasurare, sunt inca oameni care un au apucat sa ia bilete, oameni care isi traiesc propriile drame, dincolo de fetele siderate ale celor din sala. In afara salii sunt oameni care mor de foame si de frig, oameni care un au fost invaluiti de farmecele artei spectacolului politic. Sunt oameni simpli, oameni mostenitori ai vechilor traditii care umbla intr-o miscare brauniana incercand sa supravietuiasca. Toti cei din sala au amutit, toti cei de afara au inghetat. Eu ma rog pentru un miracol. Este imposibil ca intr-o piesa de teatru, o poveste, sa nu existe si o forta benefica, o sursa de salvare, o scanteie, o raza de speranta !!! Dar cine e regizorul?

Pe marginea strazii unii protesteaza pentru dreptul la libertatea artistica. “jos cenzura”. oh… dragii mei, va garantez ca in acea sala de spectacol un este niciun strop de cenzura! Adevarul gol golut, “la verite pure et dure”. – Unii striga, “noi am platit bilet , de ce un avem locuri?”, altii striga « unde naiba e regizorul ala sa-i aratam noi … ! »

Si povestea continua. Voi alegeti sfarsitul. Poate aceasta era si intentia regizorului :  toata lumea moare sau toti se trezesc din transa. El este inca invizibil dar spera ca focul din sufletele oamenilor este mai puternic decat ignoranta, umilitatea, servitutea, mai puternic decat furia, frustrarea, violenta… si toate defectele pe care oamenii le pot avea inainte de a se reconverti.

Este atat de simplu sa iesi din sala de spectacol, sa spui ca ai urat piesa,sau ca ai invatat ceva din ea si sa pasesti in  realitate, unde orice poate fi schimbat gratie vointei si a focului resuscitat in permanenta de sufletul omenesc, care tine de particica de divin din fiecare dintre noi.

Poate ca zeul atotputernic isi intinde gratia si mila asupra noastra, lasandu-ne ce este mai de pret, UN SUFLET SI O CONSTIINTA.

Acest articol a fost publicat în Cultura, Educatie, Idei, Politica. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *