Dolores O’Riordan The Cranberries si coloana Sonora a unei epoci

Pe vremea aceea inca ma mai uitam la videoclipuri… Nu imi scapa niciun TOP 100 pe MTV.
Cand ma gandesc la The Cranberries, ma gandesc la vocea unica a solistei Dolores O’Riordan, ma gandesc la « Zombie », « Ode to my parents », « Dreams » « When you’re gone » si « Linger ».
Desigur repertoriul trupei este vast insa aceste piese si-au gasit un loc special in soundtrack-ul copilariei si adolescentei mele si au ramas de neclintit.
Dolores a insufletit trupa The Cranberries. Piesele lor au fost difuzate de “n” ori la radio si la televizor in intreaga lume, au supravietuit casetelor audio, CD-urilor si au cucerit Mp3-uril dupa ce au inundat internetul.
Muzica lor era inevitabila si molipsitoare. Indraznesc sa spun ca inca mai este, cel putin pentru nostalgici.
Pe langa propriile mele amintiri si nostalgia acelor ani regasesc in cantecele lor, atat in cuvinte cat si in muzica, urme care vorbesc de nostalgie, suferinta, lupta, rebeliune, supravietuire.
Recunosc ca nu am fost un fan inrait al trupei si nu am cautat sa aflu mai multe despre povestile personale ale membrilor sai. Gratie internetului am aflat ca sunt multi melomani pasionati de decriptarea versurilor si a videoclipurilor. Sunt convinsa ca unii, debea asteapta sa caute explicatii « conspirationiste » despre cum si de ce in data de 15 Ianuarie 2018 publicul a pierdut o mare voce feminina a muzicii rock. Sunt convinsa ca si publicul ar vrea sa stie de ce primele informatii despre disparitia indragitei interprete au venit fara nicio explicatie legata de decesul ei. S-au folosit cuvinte ca « moarte subita », « neasteptata », « nu s-au oferit informatii suplimentare despre cauza decesului » sau « cauza decesului este inca necunoscuta ».
Reprezentantii trupei si ai solistei trebuie sa stie ca vestea este cu atat mai devastatoare cu cat nu au oferit publicului informatii suplimentare despre disparitia sa la numai 46 de ani, cand tocmai se afla la Londra unde avea intalnire cu studioul de inregistrari. Singura mentiune recenta despre starea ei de sanatate a fost o durere de spate urmata de un anunt oficial ca se simte bine.
Daca fanii au ales sa si-o reaminteasca pe Dolores si sa isi exprime tristetea pe Facebook, Youtube si Twitter, artistii, colegi, prieteni si admiratori ai lui Dolores au inundat Twitterul cu precadere. Printre ei se numara Santana, Josh Groban, Duran Duran, Hozier, Kodaline si Garbage.

Era prea tanara, a plecat prea devreme, publicul nu cunoaste circumstantele si evident socul este greu de negat. Este posibil ca in curand, atunci cand se va face o retrospectiva a parcursului ei artistic, vom afla ce s-a intamplat cu declinul formatiei, cu « pauza » pe care au luat-o la inceputul noului mileniu si vom primi mai multe raspunsuri la nenumaratele intrebari pe care ni le punem in aceste clipe.
Imi raman in amintire : vocea inegalabila, bocancii si fustele scurte, cele cateva piercinguri in urechea dreapta, pasiunea, implicarea si look-ul « Pixie » , intalnirea dintre Tinkerbell si rock’n’roll cu un strop de Ninja in versiune Irlandeza. Talentata si autentica Dolores va continua sa fie ascultata mult timp de acum inainte.
Multumesc pentru ca prin muzica ta, m-ai acompaniat intr-una dintre cele mai frumoase perioade din viata mea !
Dragoste, Lumina si Pace !

  • Acest articol a fost publicat în Cultura și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

    Comentariile nu sunt permise.