O artista careia i se mai spune si „fiica lui Brancusi”

In asteptarea eternitatii…/ O artista careia i se mai spune si „fiica lui Brancusi”

Artistul are o sensibilitate aparte pe care ne-o transmite prin operele sale. Succesul lui poate fi evaluat si altfel decat conform criteriilor standard propuse de specialisti.  Valoarea operei sale poate de exemplu consta mai putin in vanzarea cat mai multor opere  si mult mai mult in durata mirarii celui care contempla si impresia pe care o vizita la atelier sau intr-o expozite  o lasa asupra noastra. Este desigur un punct de vedere subiectiv, insa este un lucru comun si accesibil tuturor. Atata timp cat continuam sa ne miram, sa frisonam si sa oftam in fata unei astfel de lucrari, chiar si dupa decenii sau secole de la nasterea ei  intr-un atelier, atunci putem spune ca artistul  si-a atins scopul,…menirea.

Operele Silvei Gabriela Beju reusesc sa incante iubitorii de arta si nu numai, de peste patru zeci de ani si, desi nu sunt un critic de arta mi-am dorit sa contemplu si sa transmit mai departe surpriza placuta pe care am avut-o atunci cand i-am descoperit creatiile. Am dorit sa ma inscriu astfel in lista invizibila a admiratorilor lucrarilor sale.

In peregrinarile mele franceze m-am oprit asadar, nu intamplator, pe o straduta din Paris si am sunat la o poarta care se deschidea in fata mea pentru a-mi permite sa descopar  un altfel de artist.  Este un exemplu de artist polivalent, care realizeaza gratie talentului, legatura dintre uman si divin. Cred ca talentul nu este o intamplare. Iar rezultatul intalnirii dintre har si daruire este intelepciunea transmisa prin arta. Silva Gabriela Beju a imbinat studiile de arhitectura cu cele de arta pentru a da nastere unor creatii iesite din comun. Nu intamplator specialistii din domeniu au numit-o urmasa lui Brancusi.

S-a nascut in Romania la Turnu-Magurele si a urmat studiile la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din capitala. In 1972 paraseste  Romania pentru a urma cursurile Scolii Speciale de Design de la Koln si apoi se stabileste la Paris unde continua cursurile de Arte Frumoase in cadrul sectiei de arhitectura. Succesul nu avea sa intarzie pentru ca in 1975 a primit premiul „ Prix de la Vocation de la Fondation de France”.

Helene Pinet de la Muzeul Rodin spunea despre una dintre operele Silvei Gabriela Beju:

„Trebuia  sa se simta foarte puternica pentru a indrazni sa utilizeze aceasta materie bogata a carei simbolica religioasa era menita sa decoreze nu un loc de reculegere ci dimpotriva o zona de trecere luminata de o solaritate zenitala”. Cred ca aceasta fraza rezuma foarte bine activitatea artistei pe care am admirat-o fara sa o cunosc si am indragit-o de indata ce mi-a deschis usa spre lumea ei.

De luni de zile stau cu un catalog pe birou incercand sa gasesc capatul firului care ma va conduce spre o introducere in lumea artistei. A trebuit sa imi multiplic vizitele in atelierul sau din Paris pentru a afla singura ceea ce simt atunci cand ma intalnesc cu opera ei. Am considerat ca voi putea aduce ceva nou doar atunci cand voi descoperi singura ceea ce imi transmit sculpturile si picturile sale. Am considerat necesar sa intru in contact direct cu materia si sa interpretez cu propria mea sensibilitate ceea ce vedeam.

Lucrarile sale sunt solare, invelite in foita de aur si imi amintesc de liniile Nazca, altele mai putin delicate imi amintesc de viata cu marginile ei taioase, cu abisurile foarte adanci si clipele in care ne invartim in cerc incarcand poate sa ne regasim sau sa ne concentram asupra esentei. Toate acestea se afla atat in pictura cat si in sculptura Silvei Gabriela Beju. Daca mergem mai departe vom afla ca operele monumentale care ii poarta semnatura, sunt raspandite in toata lumea si, inainte de a ne dezlipi ochii de pe ce putem vedea in atelier nu putem sa nu ne oprim si la una dintre sculpturile sale in lemn. Aceasta infatiseaza un chip de copil. Mirare, ingenuitate, esenta bunatatii pe care adesea o pierdem imediat ce ajungem  la maturitate, toate acestea pot fi regasite in acel chip si pare sa fi absorbit atata caldura in timpul creatiei incat s-a umanizat. Este fara doar si poate cea mai calda sculptura din atelier, dupa umila mea parere de privitor neavizat.

Artista a realizat sculpturi si de mari dimensiuni in Romania, Spania, Italia, Grecia si Spania. Douazeci si doua de astfel de sculpturi ii poarta semnatura. Acestea corespund tehnicilor apropiate de Land Art si-au gasit imediat loc in peisajul in care au fost create.
Celelalte creatii sunt raspandite in lumea intreaga, in colectii particulare cum este colectia Hammer din New York.
Am constatat in intalnirea cu arta, ca artistilor le este foarte greu sa cuprinda in cuvinte motivele si sursele lor de inspiratie si le este cu atat mai greu sa exprime intentiile lor. Dar totusi o fac atunci cand li se solicita acest lucru: „ Munca mea este o lucrare in miscare dar este extrem de lenta. Am putea crede ca nimic nu se misca insa aici intervin lumi diferite, straturi si civilizatii” a mentionat Silva Gabriela Beju si a mai adaugat:

„ Am ales o scara care se poate darui tututor privirilor. Ceea ce caut prin intermediul sculpturii este raportul dintre piesele de ansamblu din compozitie  si raportul intre detaliu si forma. Intensitatea se afla in limita dintre materie si spatiu. Fiecare piesa este un punct de pornire a descoperirii semnelor care dau frau liber interpretarii”.

„ Nu stiu cum numeste Beju pietrele sale negre, au cazut din cer gratie unei ploi de meteoriti sau au aparut incet din pamantul greu al istoriei si al timpului ? Fie ca vin din cer sau din pamant, ele sunt constituite din dualitate. Ele exalta coincidenta contrariilor in acelasi timp fragmente si totalitate, singularitate si ansamblu, limite si legaturi, corpuri si semne. Memoria oamenilor, limbi uitate si limbaje ce trebuie sa se nasca, piese dintr-un puzzle din care avem speranta ca intr-o zi se vor pune toate in loc pentru a elibera o poveste a  originilor, originile lor ca si originea noastra si ne vor permite sa intrevedem, poate , viitorul nostru „ scria Mihaela Bacou despre artista.

…Nu stiu nici eu, acum, ce nume da Beju pietrelor sale. Stiu doar ca de fiecare data cand imi este permis sa le vad, mi se pare ca mai fac un pas in intelegerea misterului povestit prin lucrarile sale de  Silva Gabriela Beju.

Ilinca Sandu

Septembrie 2010

In asteptarea eternitatii…/ O artista careia i se mai spune si „fiica lui Brancusi”

Artistul are o sensibilitate aparte pe care ne-o transmite prin operele sale. Succesul lui poate fi evaluat si altfel decat conform criteriilor standard propuse de specialisti.  Valoarea operei sale poate de exemplu consta mai putin in vanzarea cat mai multor opere  si mult mai mult in durata mirarii celui care contempla si impresia pe care o vizita la atelier sau intr-o expozite  o lasa asupra noastra. Este desigur un punct de vedere subiectiv, insa este un lucru comun si accesibil tuturor. Atata timp cat continuam sa ne miram, sa frisonam si sa oftam in fata unei astfel de lucrari, chiar si dupa decenii sau secole de la nasterea ei  intr-un atelier, atunci putem spune ca artistul  si-a atins scopul,…menirea.

Operele Silvei Gabriela Beju reusesc sa incante iubitorii de arta si nu numai, de peste patru zeci de ani si, desi nu sunt un critic de arta mi-am dorit sa contemplu si sa transmit mai departe surpriza placuta pe care am avut-o atunci cand i-am descoperit creatiile. Am dorit sa ma inscriu astfel in lista invizibila a admiratorilor lucrarilor sale.

In peregrinarile mele franceze m-am oprit asadar, nu intamplator, pe o straduta din Paris si am sunat la o poarta care se deschidea in fata mea pentru a-mi permite sa descopar  un altfel de artist.  Este un exemplu de artist polivalent, care realizeaza gratie talentului, legatura dintre uman si divin. Cred ca talentul nu este o intamplare. Iar rezultatul intalnirii dintre har si daruire este intelepciunea transmisa prin arta. Silva Gabriela Beju a imbinat studiile de arhitectura cu cele de arta pentru a da nastere unor creatii iesite din comun. Nu intamplator specialistii din domeniu au numit-o urmasa lui Brancusi.

S-a nascut in Romania la Turnu-Magurele si a urmat studiile la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din capitala. In 1972 paraseste  Romania pentru a urma cursurile Scolii Speciale de Design de la Koln si apoi se stabileste la Paris unde continua cursurile de Arte Frumoase in cadrul sectiei de arhitectura. Succesul nu avea sa intarzie pentru ca in 1975 a primit premiul „ Prix de la Vocation de la Fondation de France”.

Helene Pinet de la Muzeul Rodin spunea despre una dintre operele Silvei Gabriela Beju:

„Trebuia  sa se simta foarte puternica pentru a indrazni sa utilizeze aceasta materie bogata a carei simbolica religioasa era menita sa decoreze nu un loc de reculegere ci dimpotriva o zona de trecere luminata de o solaritate zenitala”. Cred ca aceasta fraza rezuma foarte bine activitatea artistei pe care am admirat-o fara sa o cunosc si am indragit-o de indata ce mi-a deschis usa spre lumea ei.

De luni de zile stau cu un catalog pe birou incercand sa gasesc capatul firului care ma va conduce spre o introducere in lumea artistei. A trebuit sa imi multiplic vizitele in atelierul sau din Paris pentru a afla singura ceea ce simt atunci cand ma intalnesc cu opera ei. Am considerat ca voi putea aduce ceva nou doar atunci cand voi descoperi singura ceea ce imi transmit sculpturile si picturile sale. Am considerat necesar sa intru in contact direct cu materia si sa interpretez cu propria mea sensibilitate ceea ce vedeam.

Lucrarile sale sunt solare, invelite in foita de aur si imi amintesc de liniile Nazca, altele mai putin delicate imi amintesc de viata cu marginile ei taioase, cu abisurile foarte adanci si clipele in care ne invartim in cerc incarcand poate sa ne regasim sau sa ne concentram asupra esentei. Toate acestea se afla atat in pictura cat si in sculptura Silvei Gabriela Beju. Daca mergem mai departe vom afla ca operele monumentale care ii poarta semnatura, sunt raspandite in toata lumea si, inainte de a ne dezlipi ochii de pe ce putem vedea in atelier nu putem sa nu ne oprim si la una dintre sculpturile sale in lemn. Aceasta infatiseaza un chip de copil. Mirare, ingenuitate, esenta bunatatii pe care adesea o pierdem imediat ce ajungem  la maturitate, toate acestea pot fi regasite in acel chip si pare sa fi absorbit atata caldura in timpul creatiei incat s-a umanizat. Este fara doar si poate cea mai calda sculptura din atelier, dupa umila mea parere de privitor neavizat.

Artista a realizat sculpturi si de mari dimensiuni in Romania, Spania, Italia, Grecia si Spania. Douazeci si doua de astfel de sculpturi ii poarta semnatura. Acestea corespund tehnicilor apropiate de Land Art si-au gasit imediat loc in peisajul in care au fost create.
Celelalte creatii sunt raspandite in lumea intreaga, in colectii particulare cum este colectia Hammer din New York.
Am constatat in intalnirea cu arta, ca artistilor le este foarte greu sa cuprinda in cuvinte motivele si sursele lor de inspiratie si le este cu atat mai greu sa exprime intentiile lor. Dar totusi o fac atunci cand li se solicita acest lucru: „ Munca mea este o lucrare in miscare dar este extrem de lenta. Am putea crede ca nimic nu se misca insa aici intervin lumi diferite, straturi si civilizatii” a mentionat Silva Gabriela Beju si a mai adaugat:

„ Am ales o scara care se poate darui tututor privirilor. Ceea ce caut prin intermediul sculpturii este raportul dintre piesele de ansamblu din compozitie  si raportul intre detaliu si forma. Intensitatea se afla in limita dintre materie si spatiu. Fiecare piesa este un punct de pornire a descoperirii semnelor care dau frau liber interpretarii”.

„ Nu stiu cum numeste Beju pietrele sale negre, au cazut din cer gratie unei ploi de meteoriti sau au aparut incet din pamantul greu al istoriei si al timpului ? Fie ca vin din cer sau din pamant, ele sunt constituite din dualitate. Ele exalta coincidenta contrariilor in acelasi timp fragmente si totalitate, singularitate si ansamblu, limite si legaturi, corpuri si semne. Memoria oamenilor, limbi uitate si limbaje ce trebuie sa se nasca, piese dintr-un puzzle din care avem speranta ca intr-o zi se vor pune toate in loc pentru a elibera o poveste a  originilor, originile lor ca si originea noastra si ne vor permite sa intrevedem, poate , viitorul nostru „ scria Mihaela Bacou despre artista.

…Nu stiu nici eu, acum, ce nume da Beju pietrelor sale. Stiu doar ca de fiecare data cand imi este permis sa le vad, mi se pare ca mai fac un pas in intelegerea misterului povestit prin lucrarile sale de  Silva Gabriela Beju.

Ilinca Sandu

Septembrie 2010

Acest articol a fost publicat în Cultura și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.