Intelectualii romani in cautarea universalitatii

 

De la factotum pana la homo universalis (sau soldatul universal) intelectualii romani simt mai mult ca oricand nevoia de a se implica in societate folosind armele pe care le au la dispozitie… Uneori recurg la politica, ceea ce unii ar putea considera un compromis grav deoarece implicarea lor in aceasta activitate, considerata de o parte a concetatenilor lor ca fiind « murdara », le umbreste gandirea (calitatea lor de baza, prin definitie). Alteori, ei incearca sa-si conserve verticalitatea, facand ceea ce ei considera ca este mai bine, scriu.  Acest lucru este admirabil si de inteles, insa alegerea lor de a sta calare pe mai multe discipline ca un reprezentant al politiei rutiere in mijlocul intersectiei, poate produce confuzii si uneori nemultumiri. De ce ? Pentru ca nu te poti pricepe chiar la tot si orice.  Nu inseamna ca daca esti un deosebit cercetator in domeniul (sa zicem) arheologiei si bun cunoscator al antropologiei, al istoriei si ai si notiuni de psihologie, ca atunci in mod evident si indisputabil esti si un bun sociolog si in consecinta esti si bun politolog deci clar esti si un bun analist, un bun filosof, etc. Chiar daca anumite stiinte sunt inrudite si se intersecteaza adesea in cercetari, ele raman, totusi, stiinte diferite. Un singur intelectual, oricat de ilustru sa fie nu poate sa le cuprinda chiar pe toate in bagajul sau si cu siguranta nu va putea acoperi cu insigna de « intelectual »  tot spectrul cunoasterii.

Poate ca in Romania de azi, mai mult ca oricand, intelectualii simt nevoia de a se implica si de a-si spune parerea despre toata suita de evenimente care se desfasoara sub ochii lor cu o viteza naucitoare. Uneori este greu sa tii pasul cu tot ce se petrece in aceasta minunata tara. In absenta unor specialisti « pe felie », pregatiti si specializati pe domenii clare, cu diplome reconoscibile si de alte autoritati decat cele ale Universitatii din Bucuresti ( care in timp, si-a pierdut din credibilitate), intelectualii romani au fost nevoiti sa preia din atributiile celor absenti.

Este un obicei sa dam vina pe absenti sau sa dam vina pe cineva pentru ca exista absenti, insa asta nu schimba realitatea : nu are cine sa ne protejeze de pericolele anilor in care traim. As putea face o lista intreaga cu pericolele cu care ne confruntam zilnic dar sunt convinsa ca oricine citeste aceste randuri stie despre ce este vorba. Toatea acestea sunt inerente secolului in care traim, unii stiu sa faca mai bine fata acestor sfidari sau au gasit metode alternative de a se tine la suprafata. Metoda noastra, a romanilor, este intelectualismul si pseudo intelectualismul…

Cu totii am vrea sa fim eroi dar nu toti suntem dispusi sa ne sacrificam viata pentru asta. Or, un adevarat erou isi duce soarta pana la capat, confruntandu-se cu pericolele in virtutea unor idealuri, in favoarea salvarii de vieti omenesti sau in virtutea unui legamant solemn fata patria sa. Un adevarat intelectual este un erou deghizat. Si aici avem nenumarate exemple romanesti ( insa ele nu prea mai sunt in viata). Ce s-a schimbat ? Totul. De la educatie, pana la morala, de la societate, pana la modul in care traim si ne desfasuram viata de fiecare zi.

Nu mai este la moda scuza pe care unii o invocau acum doua decenii sau chiar acum un deceniu, si anume ca ei sunt mentorii nostri de facto, pentru ca sunt supravietuitorii unei perioade controversate si deosebit de dificila : comunismul.

« Comunismul nu a existat » – parafrazand poezia lui Marin Sorescu, de la care m-am inspirat : „Trebuiau sã poarte un nume”

Eminescu n-a existat.

A existat numai o tara frumoasa
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe.
Ca o barba nepieptanata de crai.
Si niste ape ca niste copaci curgatori
În care luna îsi avea cuibar rotit.

Si, mai ales, au existat niste oameni simpli
Pe care-i chema : Mircea cel Batrîn,
Stefan cel Mare,
Sau mai simplu : ciobani si plugari,
Carora le placea sã spuna
Seara în jurul focului poezii –
„Miorita” si „Luceafarul” si „Scrisoarea a III-a”.-  Au existat vieti deraiate de la cursul lor natural, familii ranite, case daramate, nedreptate, ura, tacere… multa tacere. Cei care au trait acea tacere s-au erijat in rolul de mentor perpetuu. Dar intre timp au mai aparut si alti aspiranti care desi sunt mostenitori ai acelei epoci, au trait totusi, si altceva. Ei sunt victime colaterale nu mostenitorii intelectualilor, pentru ca pentru a fi intelectual nu este suficient sa spui ca esti copilul lui « X-ulescu » care era un «mare » intelectual al vremurilor trecute. Trebuie sa iti meriti tu acest titlu si sa-l porti cu onoare, respect si modestie si mai ales sa ai stofa de erou. Daca ii luam la bani marunti pe toti cei care dau din coate prin presa scrisa si pe la televizor cati dintre ei ar raspunde cu tacere de mormant atunci cand le-ar ajunge cutitul la os ? Cati dintre ei si-ar da camasa jos si s-ar sacrifica pentru toate cuvintele frumoase pe care le-a rostit cu cateva clipe mai devreme ? Nu este suficient sa iti cunosti limba si sa iti stii bibliografia pentru a fi intelectual. Este suficient sa ai o memorie buna ca sa-ti cuceresti interlocutorul.
Daca societatea de azi nu isi mai educa copiii sa isi cunoasca macar limba materna, este si vina pseudo intelectualilor care vorbesc aiurea pe posturile de televiziune in loc sa tina cursuri in scoli.

Sunt mereu nevoita sa ma intorc la Franta pentru a sublinia faptul ca multi dintre intelectualii francezi sunt membrii Academiei Franceze, altii sunt profesori eruditi si scriitori cu premii. Ei nu sunt publicati cu pile si bani grei ca la noi. Ei nu primesc zeci de premii mici si mari in bancote de 100 de lei. Ei nu sunt « alesii »  permanenti ai unor institutii care ii sponzorizeaza pana moartea ii va desparti. Si mai ales, foarte important de notat, incurajeaza tinerii care vin mereu spre ei pentru a invata si pentru a primi sprijin. Ei nu fac troc cu inteligenta lor, nu se vand, nu mint, nu fura locul altuia si nu se lauda cat de mare este meritul lor, atunci cand primesc un ajutor pe care stiu foarte bine ca l-au obtinut prin alte considerente decat cele firesti.

Printre toti acesti fauritori ai noului tip de intelectual se mai afla si adevaratii mostenitori ai intelectualilor de odinioara. Ma intreb mereu de ce nu ies afara de unde se ascund pentru a-si spune parerea. De ce stau timorati in coltul lor in care au fost pusi, umiliti poate de conditia modesta in care au fost adusi pentru ca stiu prea multe si prea bine ? De ce ii lasa pe « comerciantii » de pseudo-creiere sa le fure mostenirea ? De ce-si lasa privirea in pamant in momentul in care apar tot felul de « destepti » si nu ii provoaca la o conversatie ? Consider ca puterea mintii este mai presus de orice, indiferent de ce s-ar spune. Insa numai o minte luminata suficient de puternica poate sa puna frana acestei mode absurde a fabricarii unei noi intelectualitati in Romania. Cu gandul ca nu exista numai o singura minte luminata ci mai multe am convingerea ca atunci cand va veni timpul si se vor simti suficient de puternici, adevaratii intelectuali ai Romaniei isi vor ridica privirea si vor pronunta cuvintele pe care le asteptam cu totii de atat de mult timp.

 

Pacat ca intelectualii romani uita ca uneori este suficient sa ai o arma destul de bine ascutita, respectiv inteligenta, pentru a-si atinge telul.

  • Acest articol a fost publicat în Cultura, Educatie. Salvează legătura permanentă.

    Comentariile nu sunt permise.