Interviu cu Ilinca Sandu

Am cunoscut-o pe Ilinca intr-o seara geroasa de ianuarie, la o cafenea din Piata Romana. Ne-a facut ‘cunostinta’ mama ei, Rodica, o prietena cu care ma vad prea rar. Mi-a vorbit cu entuziasm despre cartea ei abia lansata, ‘Arta de a te pierde inainte de a te regasi’ si despre celelalte proiectele ale ei. M-a cucerit. A mostenit de la mama ei entuziasmul si zambetul fermecator. Te invit in lumea Ilincai.
de Daniela Fugaru Kammrath

Cand ai stiut ca vrei sa scrii?
Am inceput sa scriu poezii cand eram mica. Mi s-a spus ca sunt foarte triste si erau foarte mature pentru varsta mea (12 ani…). Ultimele cuvinte ale bunicului meu patern au fost ca l-am facut fericit ca i-am citit poeziile. Tocmai in ziua aceea a si plecat dintre noi. Cred ca acest lucru m-a marcat. Desi aveam constiinta ca trebuie sa continui activitatea mea literara, nu am mai gasit inspiratia necesara pentru a scrie poezii. Cativa ani mai tarziu am avut un an sabatic in care am simtit nevoia sa scriu din nou. De aceasta data era vorba de proza. Am scris primul meu text literar in 2007. Simteam nevoia sa scriu altceva decat lucrari de cercetare in domeniul relatiei dintre cultura si politic (ceea ce facusem din plin in timpul facultatii si al masteratului de studii europene). Incepand cu 2007 m-am reconvertit la o noua forma de abordare a oamenilor si a lucrurilor din jur. Am devenit mai atenta la ‘les pourquoi du comment’ sau mai bine zis ratiunea unor intamplari din viata mea. In fine, am inceput sa scriu. La putin timp dupa ce am scris ‘Ma vie en retard’, i-am aratat-o unui prieten din Franta care mi-a spus ca a citit-o pe nerasuflate, ca textul curgea usor si firesc, iar povestea l-a captivat pentru ca se regasea in anumite pasaje. Pentru mine a fost evident ca cititorul trebuie sa se regaseasca intr-un fel in povestile mele; am pus accentul pe povestile inspirate din realitate, pentru ca oamenii au nevoie sa se identifice cu personajele pentru a le intelege si a le indragi. Scriu despre viata, destin si oameni, despre intamplarile in aparenta banale, care, in timp, se transforma in ceva exceptional. Scriu despre lucrurile in care cred, cum ar fi ca eu consider ca fiecare merita o a doua sansa, ca viata este plina de incercari si obstacole care ne intaresc si ca in timp oricine cauta sa inteleaga ce se petrece in viata lui va primi raspunsurile pe care le cauta. Povestile mele au doua nivele de intelegere, povestea simpla in sine care este pusa in valoare de forma literara si structura textului, modul in care este povestita, si partea usor filosofica, psihologica, in care se strecoara anumite referinte culturale de care cititorul nu isi poate da seama daca nu este atent sau la curent cu ceea ce povestesc. ‘Arta de a te pierde inainte de a te regasi’ este un roman scurt. Cred ca am vrut sa lansez o noua moda a romanului scurt pe care sa il poti citi in avion pana la destinatie sau in tren. Am calatorit destul de mult si imi place sa citesc o carte fara intreruperi pentru ca sunt mereu curioasa sa aflu deznodamantul. Daca romanul este prea lung, exista riscul de a ma intrerupe mereu si de a pierde din placerea lecturii si din subtilitatile transmise de autor. Asa am hotarat sa imi concentrez povestile pentru cititorul modern care nu are timp, desi isi doreste sa citeasca. Noul roman concentrat se potriveste manusa cu cititorul mereu grabit, dar insetat de relaxarea prin lectura.

 

Unde ti-ai facut studiile? Care a fost traseul tau profesional?
Am invatat mereu in spiritul francofon. Am inceput franceza la trei ani si jumatate, inainte de a merge la scoala. Am invatat mai intai sa scriu si sa citesc in limba franceza. Din acest motiv consider limba franceza, limba materna. Apoi am dat concurs pentru a intra la scoala franceza, care acum se numeste Anna de Noailles. Imi amintesc ca eram unsprezece pe un loc si ca lucrurile s-au petrecut foarte natural pentru mine. Si atunci se faceau interventii pentru a fi primit undeva, insa eu am luat concursul cu brio. Numai asa am reusit pana acum. Din cand in cand exista oameni care apreciaza ceea ce fac, pur si simplu.

Apoi am fost acceptata in Franta la Universitatea Lumiere din Lyon, unde am mers dupa cativa ani pentru ca nu aveam fonduri in acel moment. Imi doream sa devin profesoara de spaniola. Am intrat la FSPUB, Facultatea de Stiinte Politice din Universitatea Bucuresti, la sectiunea franceza. Nu a durat mult ca sa imi dau seama ca nu vreau sa fac politica si mi-am ales ca tema de studiu relatia dintre cultura si politic. Lucrarea de licenta a fost pe tema Elemente totalitare in arhitectura romaneasca intre 1945 si 1989 cu studiu de caz pe Casa Poporului (actualul Palat al Parlamentului). Apoi am urmat Masteratul de Studii Europene la aceeasi facultate, tema de dizertatie a fost despre ‘Un brand pentru Romania, promovarea imaginii culturale a Romaniei dupa 1990 in UE’ sub conducerea domnului profesor T. Melescanu. Mi-a placut enorm sa fac cercetare la rascruce de domenii, sa fac o analiza de ansamblu, pertinenta, plecand de la mai multe domenii care, in felul lor specific, trateaza aceeasi tema.

Dupa anul sabatic 2007, un an in care am incercat din rasputeri sa nu alerg singura si sa ies pe locul doi (se pare ca nu am reusit), am descoperit bursele Guvernului Francez. Am depus dosarul si am trecut la fel de natural si de firesc de fiecare etapa (ca si in 1990, cand am fost acceptata de francezi la scoala). Apoi am fost acceptata din nou la Universitatea Lumiere din Lyon si de aceasta data am mers. Am absolvit un program de masterat profesional de Dezvoltare culturala si project management in domeniul cultural. M-am antrenat in a deveni un manager cultural. Romania are nevoie de asa ceva si mi-am urmat propriul sfat si concluziile lucrarii de Master de la FSPUB. Insa din nou am ajuns in alta parte. Acolo incepe povestea cu TVR Cultural, unde sunt colaborator de doi ani. Este un stagiu cultural foarte lung, dar foarte util. Am invatat enorm si am intalnit oameni deosebiti. Gratie acestei meserii, am descoperit, in practica, ‘cum se intampla cultura la noi’, dincolo de teoriile pe care le-am invatat in afara. Si am fost uimita ca unele institutii (cele care se respecta) au o structura si un plan de dezvoltare culturala si de management care se apropie de ce am aflat in Franta. Dau un singur exemplu de care sunt mandra, desi nu am nicio legatura: Opera Romana.

Cat despre tema mea de dizertatie din Franta… A fost despre rolul cultural al televiziunii in societatea 2k (2000). Concluziile le pastrez pentru o alta ocazie, nu este tema noastra de azi.

De unde atractia ta pentru franceza si francofonie?
Revenim la Franta, la franceza. Doamna Economidis cu care am facut primii pasi pe acest taram al francofoniei, era o persoana deosebita din alte vremuri demult apuse. Am fost mereu atrasa de oamenii cu educatie ‘a l’ancienne’, educatia traditionala de pe vremuri. Ii regret pe acei oameni si regret la fel de mult si tipul acela de educatie…

Doamna Economidis mi-a oferit imensa sansa sa fiu altfel gratie legaturii cu tara ei de origine, Franta, pe care mi-a lasat-o mostenire. Apoi am avut si alti profesori deosebiti, profesorul Nicolini de la liceul Anna de Noailles si nu in ultimul rand profesoara M-C. Aresteanu care a devenit un simbol al scolii prin cultura sa literara netarmurita. Am facut teatru cu doamna Aresteanu, am studiat cele mai importante opere literare franceze, am invatat sa analizez cu rigoare… De la ea am ramas cu rigoarea si cu profunda convingere ca fara rigoare si respect pentru munca ta nu ai cum sa reusesti. Cred in continuare acest lucru, desi rigoarea este o calitate rar intalnita la noi.

Culmea este ca in Franta am ajuns pentru prima data in 2000 si am vazut Parisul cateva ore. Am avut un soc sa descopar ca de fapt Franta era ‘larger than life’, adica mult mai mult decat putusem eu sa imi imaginez dincolo de granite, in satucul meu natal Bucuresti. Glumesc, desigur, insa Bucurestiul din anii ’90 semana cu un satuc in raport cu Parisul si ceea ce se intampla acolo.

Cartea ta e in editie bilingva, romana si franceza. In ce limba ai scris romanul?
Scriu in franceza. Romanele mele sunt scrise in franceza. Si pentru ca am vorbit de rigoare, sa zicem ca este un exercitiu de rigoare, iar franceza imi permite sa spun ceea ce vreau sa spun in mod riguros. Este un antidot la uitare pentru ca este simplu sa uiti atunci cand nu exersezi. Iar franceza nu este o limba pe care mi-as dori s-o uit vreodata. Franceza nu este un amant pe care il iubesti o clipa si de care te desparti usor. Franceza este pentru mine iubirea fidela cu care imi doresc sa raman. Spun fidela, pentru ca daca ma port frumos cu ea, ma va insoti mereu.

Unde te simti acasa, in Franta sau in Romania?

Pentru mine, acasa este acolo unde ma simt iubita, apreciata, asteptata, dorita. Acasa este acolo unde pot sa fiu eu insami si sa ma simt bine. Atata timp cat parintii mei vor fi in viata, casa mea, resedinta mea principala de suflet va fi Romania. In Franta regasesc aceste calitati mai sus enumerate, insa in momentul de fata lipseste ceva. Sunt si banuiesc ca voi fi mereu atrasa de Franta si ma duc acolo cu drag, insa momentan lipseste ceva.

Eva, eroina cartii tale, ‘Arta de a te pierde inainte de a te regasi’, este o fotografa de succes care se infrupta din viata pe deplin si traieste liber. Cat din tine se regaseste in Eva?
Daca ar fi sa ne luam dupa zodia mea, varsator, Eva este copia fidela a ceea ce ar trebui sa fiu eu. Insa i-am dat un curaj netarmurit, tipic francez. Cred ca aceasta este una dintre calitatile francezului modern, nu are nicio problema sa fie el insusi. Eva este o fata tanara, care nu a prins manierele vechi fraceze care ingradeau individul. Eva este o fata curioasa, cu o intuitie foarte buna (necesara unui artist). Cei care ma cunosc pot sa evalueze mai bine asemanarea mea cu ea. Nu a fost intentia mea sa seman cu Eva. Povestea mea a plecat de la intalnirea mea cu Brice, de fapt. Brice exista si azi. Brice, personajul masculin este inspirat de un om pe care l-am intalnit, dar pe care nu l-am revazut. Am incercat sa imi imaginez ce a devenit si sa dedic momentului intalnirii noastre un personaj care sa-i poarte prenumele.

Eva aduce laolalta doi oameni dragi, foarte importanti pentru ea, care se regasesc astfel dupa 20 de ani. Descrie-mi o experienta inedita in care asteptarea si mai ales speranta intr-un final fericit ti-au fost rasplatite.
Oamenii nu stiu sa astepte raspunsurile la intrebarile lor, la rugile lor. Am invatat ca raspunsul vine, dar nu imediat. Am invatat sa am rabdare. Am vrut sa merg la Lyon si am mers, dar dupa 7 ani. Mi-am dorit sa-l regasec pe Brice pentru a descoperi ce a devenit si dupa 10 ani l-am gasit. Mi-am dorit sa scriu, nu am publicat poeziile mele de inceput, insa am publicat un roman tare drag mie. Acestea sunt doar cateva exemple.

De unde te-ai inspirat pentru acest roman? Ce alte carti ai mai publicat?
Povestea acestui roman porneste de la intalnirea cu Brice, un baiat pe care l-am simpatizat si de care nu mai stiam nimic. Mi-am imaginat ce a devenit. Culmea este ca nu m-am inselat complet. Am publicat trei carti in Franta si una in Romania.

Ma vie en Retard in 2008
Aimer tout simplement – 2009
Savoir se perdre avant de se retrouver – 2009 in Franta si 2010 in Romania

Iti place meseria de jurnalist?
Imi place meseria de jurnalist cultural pentru ca sunt mereu in legatura cu arta, cu artistii, cu noutatile culturale, sunt in contact cu managerii culturali si descopar mereu lucruri noi despre cum este pus in practica la noi managementul cultural. Si uneori pot sa pun in practica si rezultatul imaginatiei mele debordante, gratie unor subiecte care se preteaza la asa ceva. Cea mai mare multumire pentru mine, de cand sunt jurnalist cultural, este ca toti interlocutorii mei culturali sunt oameni deosebiti si atunci cand ma intalnesc cu unii telespectatori primesc mereu comentarii apreciative la ceea ce fac.

Ce iti doresti sa faci mai departe?
Sunt superstitioasa in general nu imi place sa spun inainte de a avea certitudinea.

Pot sa spun ca imi doresc foarte mult sa imi gasesc un sponsor pentru a completa bursa primita de la Fundatia Frank Tenot din Franta pentru un proiect literar. Fara sprijin material nu voi putea merge si bursa primita se va pierde. Imi doresc foarte mult sa duc la bun sfarsit acest proiect literar pentru care am obtinut bursa de rezidenta literara. Sunt convinsa ca daca voi avea cele necesare va fi o carte nu numai frumoasa, ci si foarte interesanta si de actualitate. Nu vreau sa divulg subiectul pentru ca imi doresc sa fie o surpriza.

 

Interview pentru 121.ro

  • Acest articol a fost publicat în Cultura. Salvează legătura permanentă.

    Comentariile nu sunt permise.