La romani exista un soi de fatalism care este balcanic/ Intalnire cu Alain Garlan

„Consider ca motivele subiective sunt cele care determina relatii puternice. La romani exista insa un soi de fatalism care este foarte balcanic”

In  drumul spre Catedrala Fourviere pe colina Vechiului Lyon departe de viata tumultoasa a orasului se gaseste intre natura semi salbatica si constructiile vechi ce pastreaza atmosfera unei epoci demult disparute, cladirea Scolii Nationale Superioare de Arta si Tehnica Teatrala adica Ecole Nationale Supérieure des Arts et Techniques du Théâtre. Acolo l-am intalnit pe Alain Garlan, vechi colaborator si prieten al lui Silviu Purcarete care a acceptat sa ne povesteasca despre experienta colaborarii lor  si legaturile ce s-au tesut intre ei timp de mai bine de cinsprezece ani. In prezent Alain Garlan preda la ENSATT si la Universitatea Lumiere din Lyon, este Director adjunct al Centrului Dramatic National din Saint Denis si Director adjunct si gestionar al Centrului Dramatic National din Limousin dupa ce a lucrat in domeniul teatrului, la radio ca director co-fondator al Radio Bellevue si in televiziune ca director fondator al televiziunii TLM din Lyon.

I-      Cand a inceput colaborarea dumneavoastra cu Silviu Purcarete?

AG- Ah! Va trebui sa fac drumul invers pentru a-mi aminti… As spune de vreo cinsprezece ani. In acea vreme lucra cu Teatrul din Craiova. Era regizor in Romania si activitatea sa principala si-o desfasura la Teatrul din Craiova impreuna cu Emil Boroghina care la acea data era directorul Teatrului National din Craiova.  Eu am fost cooptat de catre un director de productie al teatrului din Craiova care se afla in stagiu la Lyon la Teatrul National Popular ( TNP- Theatre National Populaire).

In acea vreme aveam o mica structura de productie independenta si un amic comun m-a introdus in acest circuit iar acest baiat mi-a propus sa lucrez cu teatrul din Craiova pe care nu-l cunosteam deloc. Nu-l cunosteam nici pe Silviu Purcarete care nu venise niciodata in Franta si care fusese destul de putin in turnee in Europa. Mergea in alte tari dar nu si in Franta. Asta s-a intaplat demult acum cinsprezece ani aproximativ cand transformarea tarii inca nu era completa. Am hotarat sa merg sa ii vad spectacolele, in plina iarna in Romania.  Am intalnit un artist care m-a impresionat foarte mult. Am devenit prieteni destul de repede si m-am ocupat de venirea pieselor sale de teatru in spatiul francofon, in Franta, in Belgia…

Am avut succes destul de repede. Am planuit calatoriile de presa si cele ale producatorilor la Craiova. Tin minte si acum era iarna si mergeam cu autobuzul. Silviu avea o expresie care m-a surprins: aceea ca birocratia romana era mereu surprinsa de zapezi pentru ca „in Romania nu ninge niciodata”. Am putut verifica si eu ca era adevarat. ( Ne-a marturisit domnul Garlan cu zambetul pe buze). Am lucrat multi ani pentru a aduce in Franta spectacolele Teatrului din Craiova. Am adus punerea in scena a pieselor lui Silviu Purcarete in Franta. Am jucat la Festivalul Artelor, am jucat la Bruxelles in mai multe teatre franceze dar si la Festivalul de la Avignon. Pe urma Silviu a fost numit directorul unui teatru francez: Centrul Dramatic National din Limoges , in Limousin. Era o regiune destul de rurala care ii amintea de Craiova. Am hotarat sa mergem acolo impreuna in 1996, el ca si director, eu ca si mana dreapta, complice, director adjunct. In concluzie, am lucrat la Limoges aproape sapte ani, sase ani jumate cu tot cu pregatirile de instalare. Apoi Silviu a construit propria sa companie independenta a carui presedinte sunt. Asadar am continuat drumul impreuna.

I-      Cate piese de teatru ati realizat impreuna cu Silviu Purcarete de la inceputul colaborarii pana acum?

AG-  Defapt eu am lucrat la toate productiile lui Silviu Purcarete in Franta, insa nu am lucrat la aspectul artistic decat la cateva dintre spectacole. Silviu mi-a propus sa si joc intr-unele dintre piese, insa i-am raspuns ca nu era o idee prea buna, pentru ca am fost actor in trecut dar am renuntat. Consider ca atunci cand te opresti trebuie sa iti asumi alegerea, decizia. Am lucrat impreuna la aspectul dramaturgic, la pregatirea, constructia si textele in franceza. Silviu vorbeste o franceza perfecta insa nu este mereu sigur. Am lucrat foarte mult la aceste aspecte. Am scris un numar de texte cu ajutorul sau. La Limoges am lucrat la doua mari proiecte: la „Visul unei nopti de vara” in limba franceza. Textele in versuri ale lui Shakespeare sunt traduse in limba franceza in alexandrini. La Shakespeare versurile sunt de zece silabe iar in Franta versurile sale sunt de douasprezece silabe. Aceasta diferenta lungeste durata spectacolului cu doua zeci la suta. Textele lui Shakespeare sunt mult mai lungi in Franta decat in Marea Britanie.

Silviu era interesat de o traducere. Nu existau traduceri in decasilab, asa ca am facut noi una. A facut cateva propuneri iar Silviu a fost cel care a decis. Cum eram actor, am facut o traducere mai putin literara ci mai degraba adaptabila scenei, vocii actorilor, corpului oamenilor, o traducere care seamana un pic cu traducerile franceze recente ale lui Markovitch, un pic cam seci si populare, nu asa de gadilate ca si traducerile clasice cum ar fi alexandrinii din textele lui Victor Hugo care sunt scrise intr-o limba foarte fluida. In cazul lui Shakespeare exista adesea versuri abrupte, mai patrate in ceea ce priveste socul silabelor. Am facut aceasta experienta si ne-a amuzat foarte mult. Cred ca a functionat destul de bine. Urmatoarea experienta, care a durat foarte mult timp, a fost legata de textele din traditia orala, dar acum si scrisa, araba despre „O mie si una de nopti”. Am realizat trei mari spectacole care au plecat de la marele text fondator al imaginarului european despre Orient. Unul dintre ele a fost creat la Sibiu si se numeste „Pilaf si parfum de magar”. Am facut alegerea textelor, am ales traducerile pentru ca erau foarte multe traduceri ale textelor arabe incepand din secolul XVIII-lea pana acum. Au existat texte care apareau in unele traduceri dar nu si in altele. Apoi am ales pe cele dintre ele care corespundeau povestii pe care am vrut sa o transmitem si am realizat trei spectacole in jurul textelor. Silviu a continuat apoi viata sa de regizor in Europa. Eu m-am ocupat de politica franceza a companiei sale care a jucat foarte putin in Franta. In fine Silviu mi-a solicitat sprijinul pentru a pune in scena „ Metamorfozele” lui Ovidiu la Luxemburg, Capitala Culturala Europena, acum doi ani. Am facut aceeasi munca ca si pentru spectacolele „O mie si una de nopti”. Am reluat traducerile lui Ovidiu, diversele versiuni, si apoi am facut o selectie a textelor pe care le-am tradus in franceza moderna pentru comedieni.
I-  Ati tradus deci piesele straine si le-ati adaptat…

AG- Da. A fost o munca de dramaturg mai mult decat una de scriitor,o munca de selectie a textelor si de adaptare. Am realizat o adaptare plecand de la textele in limba engleza si cele in latina desi recunosc ca nu sunt deloc un latinist.

I-      Nu ati colaborat si la textele autorilor francezi?

AG- Nu. Silviu nu avea nevoie de mine pentru a le adapta. Nu am colaborat in mod concret pe scena la crearea celorlalte spectacole.

I-      Care este cea mai recenta colaborare a dumneavoastra cu Silviu Purcarete?

AG-  Ar fi putut fi cea a „Metamorfozelor” la Sibiu, pentru ca Silviu mi-a props sa lucrez cu el acolo, insa din motive obiective nu am putut fi prezent. Ultima colaborare cu Silviu a fost cu ocazia crearii matricei spectacolului pe care o prezinta la Sibiu, „Metamorfozele” care a fost jucata acum doi ani la Luxemburg.

I-      A decis sa joace la Sibiu spectacolul pe care l-a creat impreuna cu dumneavoastra?

AG- Da pentru ca spectacolul a fost realizat ca si coproductie intre Compania Silviu Purcarete, Luxemburg si Sibiu. Festivalul de la Sibiu este deci co-producator al spectacolului.

I-      In final v-as ruga sa ne spuneti cum evaluati dumneavoastra colaborarile teatrale Franco-Romane?

AG-  Colaborarile se sprijina pe foarte multi oameni. Este vorba de indivizi care au un interes aparte pentru acest tip de activitate culturala si care au tesut legaturi personale si profesionale cu Romania si care au decis sa faca sa avanseze un anumit numar de proiecte. In perioada in care am colaborat mai intens cu Purcarete, Institutul Cultural Roman a ramas in afara tuturor proiectelor. Nu era in niciun circuit francez. Era o insula romaneasca intr-un cartier din Paris. Cred ca acum s-au mai schimbat un pic lucrurile. Romania era atunci inca in modul de organizare post-dictatoriala si era izolata nu numai din punct de vedere geografic dar si in interiorul oamenilor. In acelasi timp, paradoxal am putea spune, exista o mare vointa a artistilor de a juca in Franta. S-au petrecut multe lucruri dupa ridicarea Cortinei de Fier. La ora actuala exista mai multe spectacole straine, venite din Est care sunt in turneu in Vest decat vice-versa asa cum se intampla in epoca precedenta. Multi artisti romani s-au instalat in Franta si realizeaza spectacole. Am impresia ca aceasta tendinta se estompeaza usor pentru ca interesul francezilor pentru romani pare astazi sa fie mai putin viu ca acum zece ani. Insa eu cred ca este vorba despre cicluri care sunt legate de persoane. Nu exista motive obiective pentru acest declin. Consider ca motivele subiective sunt cele care determina relatii puternice. La romani exista insa un soi de fatalism care este foarte balcanic.

I-      Totul depinde de prietenii si de dorinta comuna de a colabora.

Aveti planuri de viitor impreuna cu Silviu Purcarete?

AG-  Nu trebuie sa am. Trebuie sa lasam lucrurile sa creasca in mod natural. Sa lasam norocul ierburilor rele. Exista in alegerile lui Silviu o mare forma de improvizatie lafel ca si in organizare si in spectacolele sale. Dar mai presus de tot Silviu a dat mereu dovada de o mare fidelitate umana fata de cei cu care a lucrat. Sunt convins ca va exista o colaborare in viitor atunci cand va avea nevoie de mine.

„Consider ca motivele subiective sunt cele care determina relatii puternice. La romani exista insa un soi de fatalism care este foarte balcanic”

In  drumul spre Catedrala Fourviere pe colina Vechiului Lyon departe de viata tumultoasa a orasului se gaseste intre natura semi salbatica si constructiile vechi ce pastreaza atmosfera unei epoci demult disparute, cladirea Scolii Nationale Superioare de Arta si Tehnica Teatrala adica Ecole Nationale Supérieure des Arts et Techniques du Théâtre. Acolo l-am intalnit pe Alain Garlan, vechi colaborator si prieten al lui Silviu Purcarete care a acceptat sa ne povesteasca despre experienta colaborarii lor  si legaturile ce s-au tesut intre ei timp de mai bine de cinsprezece ani. In prezent Alain Garlan preda la ENSATT si la Universitatea Lumiere din Lyon, este Director adjunct al Centrului Dramatic National din Saint Denis si Director adjunct si gestionar al Centrului Dramatic National din Limousin dupa ce a lucrat in domeniul teatrului, la radio ca director co-fondator al Radio Bellevue si in televiziune ca director fondator al televiziunii TLM din Lyon.

I-      Cand a inceput colaborarea dumneavoastra cu Silviu Purcarete?

AG- Ah! Va trebui sa fac drumul invers pentru a-mi aminti… As spune de vreo cinsprezece ani. In acea vreme lucra cu Teatrul din Craiova. Era regizor in Romania si activitatea sa principala si-o desfasura la Teatrul din Craiova impreuna cu Emil Boroghina care la acea data era directorul Teatrului National din Craiova.  Eu am fost cooptat de catre un director de productie al teatrului din Craiova care se afla in stagiu la Lyon la Teatrul National Popular ( TNP- Theatre National Populaire).

In acea vreme aveam o mica structura de productie independenta si un amic comun m-a introdus in acest circuit iar acest baiat mi-a propus sa lucrez cu teatrul din Craiova pe care nu-l cunosteam deloc. Nu-l cunosteam nici pe Silviu Purcarete care nu venise niciodata in Franta si care fusese destul de putin in turnee in Europa. Mergea in alte tari dar nu si in Franta. Asta s-a intaplat demult acum cinsprezece ani aproximativ cand transformarea tarii inca nu era completa. Am hotarat sa merg sa ii vad spectacolele, in plina iarna in Romania.  Am intalnit un artist care m-a impresionat foarte mult. Am devenit prieteni destul de repede si m-am ocupat de venirea pieselor sale de teatru in spatiul francofon, in Franta, in Belgia…

Am avut succes destul de repede. Am planuit calatoriile de presa si cele ale producatorilor la Craiova. Tin minte si acum era iarna si mergeam cu autobuzul. Silviu avea o expresie care m-a surprins: aceea ca birocratia romana era mereu surprinsa de zapezi pentru ca „in Romania nu ninge niciodata”. Am putut verifica si eu ca era adevarat. ( Ne-a marturisit domnul Garlan cu zambetul pe buze). Am lucrat multi ani pentru a aduce in Franta spectacolele Teatrului din Craiova. Am adus punerea in scena a pieselor lui Silviu Purcarete in Franta. Am jucat la Festivalul Artelor, am jucat la Bruxelles in mai multe teatre franceze dar si la Festivalul de la Avignon. Pe urma Silviu a fost numit directorul unui teatru francez: Centrul Dramatic National din Limoges , in Limousin. Era o regiune destul de rurala care ii amintea de Craiova. Am hotarat sa mergem acolo impreuna in 1996, el ca si director, eu ca si mana dreapta, complice, director adjunct. In concluzie, am lucrat la Limoges aproape sapte ani, sase ani jumate cu tot cu pregatirile de instalare. Apoi Silviu a construit propria sa companie independenta a carui presedinte sunt. Asadar am continuat drumul impreuna.

I-      Cate piese de teatru ati realizat impreuna cu Silviu Purcarete de la inceputul colaborarii pana acum?

AG-  Defapt eu am lucrat la toate productiile lui Silviu Purcarete in Franta, insa nu am lucrat la aspectul artistic decat la cateva dintre spectacole. Silviu mi-a propus sa si joc intr-unele dintre piese, insa i-am raspuns ca nu era o idee prea buna, pentru ca am fost actor in trecut dar am renuntat. Consider ca atunci cand te opresti trebuie sa iti asumi alegerea, decizia. Am lucrat impreuna la aspectul dramaturgic, la pregatirea, constructia si textele in franceza. Silviu vorbeste o franceza perfecta insa nu este mereu sigur. Am lucrat foarte mult la aceste aspecte. Am scris un numar de texte cu ajutorul sau. La Limoges am lucrat la doua mari proiecte: la „Visul unei nopti de vara” in limba franceza. Textele in versuri ale lui Shakespeare sunt traduse in limba franceza in alexandrini. La Shakespeare versurile sunt de zece silabe iar in Franta versurile sale sunt de douasprezece silabe. Aceasta diferenta lungeste durata spectacolului cu doua zeci la suta. Textele lui Shakespeare sunt mult mai lungi in Franta decat in Marea Britanie.

Silviu era interesat de o traducere. Nu existau traduceri in decasilab, asa ca am facut noi una. A facut cateva propuneri iar Silviu a fost cel care a decis. Cum eram actor, am facut o traducere mai putin literara ci mai degraba adaptabila scenei, vocii actorilor, corpului oamenilor, o traducere care seamana un pic cu traducerile franceze recente ale lui Markovitch, un pic cam seci si populare, nu asa de gadilate ca si traducerile clasice cum ar fi alexandrinii din textele lui Victor Hugo care sunt scrise intr-o limba foarte fluida. In cazul lui Shakespeare exista adesea versuri abrupte, mai patrate in ceea ce priveste socul silabelor. Am facut aceasta experienta si ne-a amuzat foarte mult. Cred ca a functionat destul de bine. Urmatoarea experienta, care a durat foarte mult timp, a fost legata de textele din traditia orala, dar acum si scrisa, araba despre „O mie si una de nopti”. Am realizat trei mari spectacole care au plecat de la marele text fondator al imaginarului european despre Orient. Unul dintre ele a fost creat la Sibiu si se numeste „Pilaf si parfum de magar”. Am facut alegerea textelor, am ales traducerile pentru ca erau foarte multe traduceri ale textelor arabe incepand din secolul XVIII-lea pana acum. Au existat texte care apareau in unele traduceri dar nu si in altele. Apoi am ales pe cele dintre ele care corespundeau povestii pe care am vrut sa o transmitem si am realizat trei spectacole in jurul textelor. Silviu a continuat apoi viata sa de regizor in Europa. Eu m-am ocupat de politica franceza a companiei sale care a jucat foarte putin in Franta. In fine Silviu mi-a solicitat sprijinul pentru a pune in scena „ Metamorfozele” lui Ovidiu la Luxemburg, Capitala Culturala Europena, acum doi ani. Am facut aceeasi munca ca si pentru spectacolele „O mie si una de nopti”. Am reluat traducerile lui Ovidiu, diversele versiuni, si apoi am facut o selectie a textelor pe care le-am tradus in franceza moderna pentru comedieni.
I-  Ati tradus deci piesele straine si le-ati adaptat…

AG- Da. A fost o munca de dramaturg mai mult decat una de scriitor,o munca de selectie a textelor si de adaptare. Am realizat o adaptare plecand de la textele in limba engleza si cele in latina desi recunosc ca nu sunt deloc un latinist.

I-      Nu ati colaborat si la textele autorilor francezi?

AG- Nu. Silviu nu avea nevoie de mine pentru a le adapta. Nu am colaborat in mod concret pe scena la crearea celorlalte spectacole.

I-      Care este cea mai recenta colaborare a dumneavoastra cu Silviu Purcarete?

AG-  Ar fi putut fi cea a „Metamorfozelor” la Sibiu, pentru ca Silviu mi-a props sa lucrez cu el acolo, insa din motive obiective nu am putut fi prezent. Ultima colaborare cu Silviu a fost cu ocazia crearii matricei spectacolului pe care o prezinta la Sibiu, „Metamorfozele” care a fost jucata acum doi ani la Luxemburg.

I-      A decis sa joace la Sibiu spectacolul pe care l-a creat impreuna cu dumneavoastra?

AG- Da pentru ca spectacolul a fost realizat ca si coproductie intre Compania Silviu Purcarete, Luxemburg si Sibiu. Festivalul de la Sibiu este deci co-producator al spectacolului.

I-      In final v-as ruga sa ne spuneti cum evaluati dumneavoastra colaborarile teatrale Franco-Romane?

AG-  Colaborarile se sprijina pe foarte multi oameni. Este vorba de indivizi care au un interes aparte pentru acest tip de activitate culturala si care au tesut legaturi personale si profesionale cu Romania si care au decis sa faca sa avanseze un anumit numar de proiecte. In perioada in care am colaborat mai intens cu Purcarete, Institutul Cultural Roman a ramas in afara tuturor proiectelor. Nu era in niciun circuit francez. Era o insula romaneasca intr-un cartier din Paris. Cred ca acum s-au mai schimbat un pic lucrurile. Romania era atunci inca in modul de organizare post-dictatoriala si era izolata nu numai din punct de vedere geografic dar si in interiorul oamenilor. In acelasi timp, paradoxal am putea spune, exista o mare vointa a artistilor de a juca in Franta. S-au petrecut multe lucruri dupa ridicarea Cortinei de Fier. La ora actuala exista mai multe spectacole straine, venite din Est care sunt in turneu in Vest decat vice-versa asa cum se intampla in epoca precedenta. Multi artisti romani s-au instalat in Franta si realizeaza spectacole. Am impresia ca aceasta tendinta se estompeaza usor pentru ca interesul francezilor pentru romani pare astazi sa fie mai putin viu ca acum zece ani. Insa eu cred ca este vorba despre cicluri care sunt legate de persoane. Nu exista motive obiective pentru acest declin. Consider ca motivele subiective sunt cele care determina relatii puternice. La romani exista insa un soi de fatalism care este foarte balcanic.

I-      Totul depinde de prietenii si de dorinta comuna de a colabora.

Aveti planuri de viitor impreuna cu Silviu Purcarete?

AG-  Nu trebuie sa am. Trebuie sa lasam lucrurile sa creasca in mod natural. Sa lasam norocul ierburilor rele. Exista in alegerile lui Silviu o mare forma de improvizatie lafel ca si in organizare si in spectacolele sale. Dar mai presus de tot Silviu a dat mereu dovada de o mare fidelitate umana fata de cei cu care a lucrat. Sunt convins ca va exista o colaborare in viitor atunci cand va avea nevoie de mine.

  • Acest articol a fost publicat în Calatorie, Cultura și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

    Comentariile nu sunt permise.