O criza existentiala sau o schimbare de perspectiva?- Capitolul II

 

Despre democratie, UE si alte idealuri…

 

          Oare a venit timpul sa recunoastem ca sistemul democratic nu mai functioneaza pentru tarile civilizate asa cum parea sa functioneze altadata?

Ce mi-a venit? Oh… nu stiu. Poate ca in timp ce altii se ocupa cu alte lucruri cu siguranta la fel de importante pentru ei, eu urmaresc, ma informez, studiez si analizez ce se intampla cu societatile democratice moderne, ce se intampla cu „occidentul” si ce ni se intampla, noua celor care stam, in ciuda diferentelor, sub o umbrela comuna a dorintei de armonie, bun simt, buna intelegere, comunicare si cu o deosebita inclinatie spre comunitate. In ciuda intentiilor noastre nobile, se pare ca esuam si totusi luptam cu incapatanare sa le impunem si celorlalti un sistem care azi se dovedeste a fi un cascaval cu gauri si pentru noi cei care am crezut si prosperat in acest sistem politic timp de decenii.

Adevarul este ca pentru moment nu s-a gasit nicio solutie mai buna la consolidarea democratiei, la adaptarea ei la noile realitati. Inca nu am gasit ceva mai bun decat democratia pentru a fi linistiti, prosperi, impreuna ( si toate celelalte valori pe care democratia le insufleteste). Asta nu inseamna ca nu putem sa incepem sa ne interogam, sa cautam alternative, sa dezvoltam idei care sa ne apropie de o solutie mai buna pentru toti cei sub umbrela.

Am fost oripilata de usurinta cu care unii politicieni au gasit de cuviinta sa loveasca in Uniunea Europeana si in valorile reprezentate de aceasta. Nu uitati ca UE a fost o idee la inceput. UE a putut sa devina o realitate pentru ca oameni ca noi au reusit sa ajunga la un consens si sa declare, mandrii si liberi ca vor sa fim cu totii impreuna, sa impartim responsabilitati si sa ne bucuram de fructele reusitelor noastre comune.

Cu toate astea, nu putem ignora faptul ca unii politicieni versati, au inceput sa dea inapoi, sa-si retraga sustinerea fata de aceasta entitate care ne-a adus atatea beneficii in ultimele decenii. Nu putem ignora nici faptul ca nu sunt singuri. Ei sunt sustinuti de o parte importanta a populatiei tarilor pe care ei o reprezinta. Ceva nu mai merge ca inainte. Este in primul rand un semnal de alarma pentru cine are urechi sa auda. Ceva trebuie sa se schimbe. Aceasta este esenta mesajului lor. Este nevoie de politicieni radicali si de discursurile lor adeasea insultatoare pentru a transmite un mesaj clar si onest al unei parti din populatie care simte ca nu mai este reprezentata, asa cum se cuvine, de institutiile europene, nici de institutiile statului. Democratia deabea mai reuseste sa supravietuiasca in aceste conditii. Este nevoie de giumbuslucuri electorale pentru a salva un principiu drag noua tuturor.

Ceea ce este inspaimantator este ca desi credem in aceste principii si ne dorim ca ele sa mearga mai departe pentru binele comun, ne dam seama ca lumea s-a schimbat si ca ce functiona pentru bunicii si parintii nostri nu mai functioneaza pentru noi si generatiile care tot vin dupa noi inevitabil. Lumea s-a schimbat si odata cu ea ar trebui sa se schimbe si regulile. Statele democratice moderne au permis ca lumea sa se schimbe si acum spera, isi doresc si mai mult, se asteapta ca un sistem vechi, o platforma desueta, un mod de viata invechit sa reziste intemperiilor noilor generatii.

O spun cu regret, dar ceva nu mai merge. Sunt si mai profund intristata de faptul ca nu mai este ca inainte si ca inevitabila transformare a societatii imi displace pentru ca ma regasesc din ce in ce mai putin in ea. Poate sunt mai putin flexibila desi ma lupt mereu pentru imbunatatirea starii de fapt. Dar… desigur nu toti ne dorim aceleasi lucruri de la societate. Avem, fiecare, nevoi, dorinte si aspiratii diferite.  Ceea ce nu se schimba este dorinta noastra de a fi impreuna, de a beneficia de in continuare de solutii viabile pentru problemele cu care ne confruntam. Ne dorim cu totii, cred, sa ne bucuram in sfarsit de reusita sistemului, pe care l-au construit cu multa dragoste fata de aproape generatii intregi de politicieni si cetateni in egala masura.

Nu cred ca UE si-a propus vreodata sa ne egalizeze in asa fel incat sa fim, fiecare dintre noi, un soi de clona a celuilalt. Cred mai degaraba ca UE a incercat, ca urmare a celor doua mari razboaie, sa ne aduca impreuna in loc sa ne lase sa ne dispersam si sa ne pierdem. Este usor de imaginat cum, ca urmare a unei traume colective, cetatenii Europei au fost mai mult decat „pentru” o reconciliere si armonizare a lumii in care traiesc. Este firesc sa ne dorim sa nu fim singuri atunci cand suferim. Este uman si UE ne-a indeplinit aceasta dorinta, acest vis si mai ales ne-a satisfacut aceasta nevoie naturala de a fi impreuna. De ce sa contestam un sistem care are ca menire primordiala binele comun? De ce sa ne grabim sa dizolvam ceva care functioneaza greoi dar care a functionat atat de bine in trecut? Eu cred ca UE si-a indeplinit misiunea si contiuna sa incerce sa se adapteze sfidarilor timpului si provocarilor sociale. Dar UE are nevoie de noi pentru a putea continua metamorfoza imperativa cu se confrunta. Nu cred ca este moral sa ne abandonam idealurile doar pentru ca ne este greu sa facem fata provocarilor mai ales cand defapt, noi ca societati am provocat aceste schimbari care au adus in ultima instanta la schimbarea valorilor si definirea noilor provocari cu care nu numai UE se confrunta ci si, sau mai ales, noi cetatenii ne confruntam. Este usor sa dam vina pe UE pentru tot ce nu functioneaza asa cum ne-am dori dar sa nu uitam ca noi suntem UE. Fiecare dintre noi este o celula care insufleteste acest organism. Facem parte din acest sistem si el exista datorita noua. Moartea Uniunii Europene, din punctul meu de vedere, ar rezulta in moartea noastra, cel putin o parte din noi ar pieri. Este aproape absurd, dar nu este o minciuna. In momentul in care ne pierdem idealurile, convingerile, principiile, dorinta de a lupta pentru binele comun, pentru binele fiecaruia dintre noi… In acel moment pierdem o parte esentiala din noi. Atacul nostru impotriva Uniunii Europene risca sa raneasca nu numai un organism politic viu, care traieste pentru si prin noi. Lupta unora dintre noi impotriva Uniunii Europene risca sa ne raneasca pe fiecare dintre noi. Poate suna pompos, dar este un soi de fratricid complex. Chiar vrem sa ne punem noua insine bete in roate? Chiar vrem sa desfacem legaturile care ne-au tinut impreuna, in viata , in armonie si prosperitate atata timp? Este un pic ca si cand am renunta sa mai acordam asistenta medicala unui pacient pentru ca ne-am saturat sa-l ingrijim. Costa prea mult? Dar care este alternativa? Sa renuntam? Chiar nu aveam suficienta putere, simtire si demnitate in noi ca sa ne opunem? Chiar ne-am saturat in asa hal de tot ce nu merge incat sa abandonam ceva care a devenit superior noua intru binele nostru, pentru simplu motiv ca pare mai usor sa abandonam?

Despre abandon este vorba aici. Este greu si ne-am saturat sa ne fie greu. Nu ne mai merge la fel de bine ca in alte timpuri. Unele tari par sa faca eforturi prea mari pentru a-si ajuta semenii mai saraci din alte tari.  Nu zau? Poate inima noastra s-a saturat sa pompeze ca sa ajunga sange si la mansarda… ce facem? Taiam capul? Oprim inima? Taiam un brat, un picior ca sa ii usuram munca? Sau pur si simplu ne intarim inima si o ajutam sa isi faca treaba care i-a fost insarcinata la chiar dinainte de nastere?

Oare e de mirare ca Macron a castigat alegerile in Franta? Pentru mine nu-i niciun mister aveam pe de-o parte un medic care propunea continuarea tratamentului si pe de-alta parte aveam un altul care propunea eutanasierea. Se pare ca nu avem inca suficiente argumente pentru eutanasiere si un infinit de argumente pentru viata ( pro-life). Slava Domnului!

 

          Acum hai sa ne jucam de-a democratia deoarece de la ea am pornit. Sa fim seriosi pentru o clipa.  Democratia a luat nastere intr-o lume care nu se confrunta cu atata absurd ca in zilele noastre. Indiferent ca vorbim de democratia ateniana sau de democratia moderna, orice am face nu avem decat sa recunoastem ca timpurile si societatea s-au schimbat.

Hai sa nu fim ipocriti. Pentru Dumnezeu in unele tari, cetatenii nu mai stiu cum arata o masina de cusut, copiii nu stiu sa identifice un casetofon si cu atat mai putin un magnetofon sau un disc de vinil. Mai tineti minte degetarul pe care il folosea bunica la cusut pentru a evita intepaturile? Demodat! Ca si cand nu a fost! Deabea mai vedem copii sarind coarda sau jucand sotron ( in tarile mai sarace ale UE). Acum avem i-Phone, i-Pod, Wii… sunt convinsa ca si acestea vor fi deja demodate pana postez articolul. Insa ne asteptam ca Democratia, un concept politic atat de vechi, strabun, sa nu aiba nevoie de un „upgrade” sau de un”update” adica mai pe limba noastra mioritica, de imbunatatiri, de consolidare. Vi-am spus ca traim intr-o lume absurda!

De ce schiopatam? Pentru ca folosim incaltari care nu ne mai vin bine, ne produc basici si bataturi, rani pe care nu le putem vindeca atata timp cat nu schimbam incaltamintea. Si totusi continuam sa mergem prin viata si prin lume cu aceleasi opinci de odinioara. Oricat de ingenioase sa fie aceste creatii, oricat de comode si comfortabile … n-ai ce face daca nu mai vin bine decat sa le schimbi.
Stiu ca multe schimbari (traim intr-o lume absurda nu uitati) sunt facute pentru a ne spori apetenta catre consum. Insa unele schimbari sunt imperative intrucat crestem si ne schimbam si avem nevoie de unelte si accesorii noi pe care sa contam pentru a merge sanatosi mai departe.

Da, este o chestiune de sanatate, de aceasta data, nu este vorba de sanatatea noastra individuala per se ci de sanatatea societatii din care facem si noi parte (vrem nu vrem… asta e!).

Cu siguranta, nu sunt singura care nu a gasit o alternativa mai buna democratiei. Pana acum acest tip de regim politic a functionat mai bine decat alte regimuri politice pentru majoritatea tarilor occidentale moderne. Poporul a dus-o mai bine, a putut sa participe la alegerile importante, a beneficiat de mai multe libertati si drepturi decat sub oricare alt regim politic, a fost protejat de adversitati (in masura posibilului)… pot sa fac o lista de beneficii atat de lunga incat nu mi-ar ajunge o zi din viata. Cu toate astea, nu cred ca noi aspiram la a fi mai buni decat ceilalti defapt. Mai degraba tindem sa ne dorim sa ne fie mai bine decat inainte, sa aducem ceva in plus, ceva mai bun fata de ce avem in momentul de fata. Din acest motiv si nu numai sunt nevoita sa pun sub semnul intrebarii starea de fapt a democratiei sub forma sa actuala.

In loc sa incercam sa le bagam altora pe gat democratia noastra care atarna de un fir, poate ar fi mai bine sa ne gandim cum sa facem ca acest regim politic sa functioneze mai bine in tarile in care a luat nastere, a crescut si a functionat cu succes, nu o zi, nu un an dar decenii.

Ce este democratia in cateva cuvinte? Este un regim politic care da puterea cetatenilor. Unele tari, nu putine de altfel, au decis ca s-au saturat sa fie guvernate adesea impotriva binelui comun, binelui general si si-au adus aminte ca exista ceva din trecut care le arata calea spre infaptuirea acestui ideal: democratia participativa.  S-a schimbat mult democratia noastra fata de democratia ateniana. Asa-i? Deci este cu putinta sa ne imaginam ca inca putem aduce imbunatatiri astfel incat acest regim politic sa se adapteze la societatea de azi. Sau poate, o idee la fel de rezonabila, sa incercam sa adaptam societatea de azi la acest regim politic.

Oricum am lua-o, ideea este ca ceva trebuie sa se schimbe pentru ca cetatenii tarilor democratice nu sunt la fel de multumiti de lumea in care traiesc, asa cum erau, sa zicem acum un deceniu sau oricat de departe inapoi dorim sa mergem.

Sa nu uitam ca nu vorbim aici despre idealul politic numit „democratie”. Este vorba de regimul politic, cel care ne face sa ne indoim. Suntem inca putini sceptici spre deosebire de restul lumii care isi continua mersul fara sa se intrebe daca e bine sau nu acolo sus la nivel politic. Insa cu totii simtim un declin si pur si simplu nu stim ce sa facem decat sa ne intrebam: „oare ce mancam azi la pranz”?

Chiar nu pot sa condamn pe nimeni ca are ca prioritate masa de pranz, ziua de maine, plata facturilor, daca bebelusul are suficiente scutece pentru acest sfarsit de saptamana sau poate amenda pentru parcare ilegala pentru ca nu exista suficiente parcari. Nu condamn si nu acuz pe nimeni nici pentru ca in loc sa se gandeasca la binele comun se intreaba oare nu e timpul sa imi schimb i-Phone-ul? Sau poate se intreaba la ce ora e avionul spre Italia.

Dar nu uitati ca in timp ce va intrebati toate acestea sau doar o parte din aceste intrebari, lucrurile stagneaza. Italia este si ea o democratie… si nu ii merge chiar asa de bine. Norocul ei este ca are o istorie enorma care reuseste sa compenseze pentru lipsurile ei actuale. Dar pana cand? Pana la urma are si ea nevoie de restaurarea monumentelor, de bani, de mana de lucru, de decidenti politici responsabili, alesi de un popor instruit, constient si implicat? Da? Nu? Poate?

Nu uitati ca i-Phonul ravnit este produs in marea sa majoritate daca nu integral in Asia ( unde sunt multe democratii nu-i asa?), si ca in timp ce Asia munceste sa ne satisfaca noua apetitul pentru consum, nou, sclipitor, cetatenii europeni sunt in somaj, lucreaza sub nivelul lor de pregatire intelectuala si/sau profesionala si sunt impartiti in mod arbitrar intre cei care isi permit sa schimbe telefonul zilnic si cei care inca folosesc un telefon din 1999. Poate exagerez dar ati inteles ideea.

Nu imi puteti spune ca democratia participativa europeana nu are de-a face cu aceste situatii. Ce democratie servita de oameni de buna credinta ar permite poporului pe care il reprezinta sa moara de foame, sa sufere de frig iarna sau de caldura vara, sa se streseze si sa se frustreze pentru ca nu are bani de scutece, de lapte sau de paine? Ce regim politic numit democratie isi lasa propriul sau creator si unic sustinator, poporul, sa agonizeze in spatele unor afise vesele si sa ingroape adevarul si dreptatea?

Cum este posibil asa ceva? Democratia ne-a scapat de sub control! Democratia ne-a fost furata. Eu cu siguranta nu am votat vreo data ca fratii si surorile mele sa sufere din cauza „sistemului”. Niciodata! Si unde ei sufera, sufar si eu pentru ca suntem cu totii in aceeasi barca.

Daca nu v-ati prins din prima , repet: democratia a fost furata.

Avem mai multe optiuni:

  1. Democratia a functionat dar esueaza acum
  2. Democratia este o iluzie
  3. Democratia a fost furata si in spatele numelui sau se ascund alte principii de guvernare politica

 

Poate eu sunt o iluzie care are iluzia de a trai in iluzia democratiei?

     Cum poti sa te duci si sa le bagi altora pe gat principii in care nici tu nu mai crezi? Sau poate nu ai crezut niciodata?

Noi, poporul, credem in democratie, in ciuda dovezilor ca defapt ea nu prea functioneaza ca atare.

Cred si sper ca inca mai e ceva de facut si ca nu am fost redusi la simpli trecatori prin viata spre deosebire de strabunii nostri (sau in ciuda lor) care au crezut si luptat ca sa ne putem noi bucura in egala masura (absurd) de i-Phone-uri, zboruri catre Italia si scutece.

 

P.S. Hai sa salvam democratia si sa-i dam o noua sansa la viata!

Acest articol a fost publicat în Cultura, Educatie, Idei și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *