1. Life became a struggle because society made it a struggle.
  2. We are taught that in order to succeed in being The Best in any field we need to solely focus on one particular field. Find it, love it, study it and master it… then what?
  3. Sociological discrepancies between what we are taught and what is asked of us in practice: it leads to frustration, the sentiment of inadequacy, the daily stress, the constant feeling of failure, distress, dismay, depression, anxiety, alienation…etc
  4. The step between being one of the Best and the real Best: what is beyond a phd? Phd+ conscious expansion of the mind= Best because the expansion of consciousness is in the presence of information an expansion of knowledge.
  5. Alternative realities, string theory, law of attraction and more: there are at least two observable realities, there is a great difference between them: ex: best book (quantity vs quality)
  6. What matters is what you LOVE.



I began this New Year by asking myself “what can I do for you”. It seems rather strange to think about what I could do for others, instead of thinking of myself and which parts of my life I could rearrange, change, modify, purge, insert, etc.
At this point I really don’t care what you think of the cogitations that lead to this short story about the out comings, the final results of what the society made of us. I have noticed that we are groomed to fail. Only the best of the best manage to find a “guru” that will eventually point them towards success. That is, if they are lucky enough or smart enough. But we really cannot rest and leave the success of our society, its growth and prosperity, in the invisible hands of luck or hazard, whatever you may choose to call it.

How can one be knowledgeable and smart enough, experienced and open minded enough to break the walls built by the society, designed by speculative minds and harmful for the people?
The answer came to me from another conversation that was related to the questions about what I could do for myself and how to make my own life better. I had a certain imaginary list of things I wished to change in order to feel more comfortable in my life as it is at this point. I had a strong feeling that was following me since a few years ago. I was imprisoned between the walls of my own perception of the world, the reflection of the society I was living in, the lessons I had learned until then, about how a good, honest and prosperous life should look like and my own desires. All of these matters stretched my nerves very thin until the breaking point. So I sought new perspectives from people who managed to be happy in the same world, people who managed to feel gratified and accomplished in their profession, to make it short: people who had the same human qualities as me but who grabbed life in a proper manner and made their goals come to life, their projects came to fruition.

I have spent countless hours in front of my computer reading or listening to lectures that made more or less sense to me. Some were absolutely brilliant and I was wondering a few things about them: how many of the followers of those videos, really understood what they were taught and how many of them succeeded to take the knowledge and make it their own, and how many of the ones that succeeded in taking the knowledge and make it their own succeeded in making it happen on a practical level. Because it is nice and fun to listen to a funny, handsome, smart and talkative guy for a couple of hours but from there to making it happen: taking the knowledge, understanding it, making it your own and transferring it into your daily routine. Oh my! That is a mighty challenge. I bet that even that smart man that lead the conference is still working on the last part of the process.

You know it is quite easy to fake happiness. Have you ever done it? It is simple though. You just have to have a social media page and post your very best photos of your greatest moments ever. Most of the people will buy into it. No problem. But are you really happy?

I for one am very skeptical about your great never ending happiness. Why? Because in those pictures I rarely see emotions. I rarely see anything beyond those snippets, glimpses of joy.

Joy is different than happiness. It is a momentary state that is the feeling good part of a day. It isn’t the whole day, it isn’t the whole hour. A brief moment of glitter and sparkle. That is all. So if those people try to show their true happiness, share it with all of us, they should show us their struggles and their victories on the different challenges that life throws at them on a daily basis, at any given time really.

The triumph of the light over the creeping darkness. That is what I want to see.

No thank you to the puppy pictures and the great wedding dress and the cute baby that sleeps like an angel. If you show me your toddler crying his head off, your wedding dress drenched in champagne, your broken heel on the steps of the church, your dying dog and you still manage to share it on the world wide web and still be smiling about it, than that my friends, I will consider a triumph of the life over death, the victory of the light over the darkness and I will undoubtedly  applaud, cheer and cry of joy for your success in being happy during this life NO MATTER WHAT.

                Until then, we have a matter at hand, which still makes me going on with this purposeful study of the broader horizon, larger perspective, bigger picture, expanded awareness and finally expanded consciousness through knowledge. This is the subject that keeps me up at night and I want to share it with you.

                So what came over me to even start thinking about it and what does it mean to me? What can it mean for all of us?

As I said one day, I found myself lacking a proper conversation partner. This I realized after starting to talk with the one that threw me into a vortex of new ideas that never until then had ever crossed my mind. Some of the things I was taught were scattered ideas in my conscience but until then, never had I ever put them together in a coherent enlightening string of ideas. Snippets, just that, that rounded my conscience without really penetrating the depths in order to make something of them. And then came my dialogue partner that I was dreaming of without even realizing it. He came almost out of the blue, the poorest time ever for me. I was so troubled by my own matters that nobody would have ever suspected for me to react to what I was told. In hindsight my openness even startles me. I can only explain that I am a curious person who took a liking to reading and listening to other smarter people talking and I am extremely joyous when I discover new things. All that gathered information that stuck to a shelf in my mind for a while, started to make sense to me, once I began my conversation with this friend. During our conversations, he peppered my older information with his own ideas and the thoughts of others that interested the both of us in equal measure. This is how I arrived to talk, learn and understand things that I never knew they existed or that I never understood before, even things that I didn’t care much about before they came together. They became my guidelines, my truths, my reprieve from my censured mind that was running in circles with random thoughts that were, inconsequential.

This is how I arrived at the broader horizon, larger perspective, bigger picture, expanded awareness and finally expanded consciousness through knowledge. And the more I sought this expansion, the less I felt trapped into a world that I didn’t like much, a world that I didn’t think I could really fit in, a world that most of the time, bothered me and troubled me to no end. Isn’t that great? A step closer to happiness I would say!

                Once I realized what life was really about, I understood that this display of happiness was just that. People feel the need to show off their daily achievements in a way or another because of their subconscious fear of dying, of being forgotten. People feel the need to display all their “moments of glory” because they were taught to brag and to compare themselves to others. People get annoyed at the others not because they need the same things as the others but they don’t have them. No. They are annoyed because some of them see the ridicule of this permanent display of anything and everything, others are just frustrated because they believe that they are not happy because they don’t have the same exact thing as the next one/the other. How sad is that?

All this nonsense is an issue, but not the purpose of my study. But it is really troubling because all this nonsense feed thieves, bullies, it makes people go crazy (closer and closer to pathology), this bullshit makes friends part ways, families to disintegrate…etc. This nonsensical behavior fed by “the great minds” that lead the world, makes us loose our composer, our common sense, our confidence, our integrity as human beings. Even highly educated people with excellence written all over their diplomas, are becoming more and more victims of (what I will call) “THE SYSTEM” that makes us go silly, crazy, absurd and unbalanced.

I really don’t know and wouldn’t normally about their program, but when I see normal, sane, smart people becoming the opposite just because the society is pushing them around… Well this should not be accepted because it is totally unacceptable and absolutely unethical and totally wrong no matter from what perspective you look at it.

                You will say: “wait a second, you are totally derailing from the topic at hand!”

                I know you might think that. But the fact of the matter is that all this thinking in circles has brought me to several conclusions about the interest of broadening the horizon, expanding the consciousness through knowledge.

–          The first thought that comes to mind is that “THE SYSTEM” wants us to be stupid, unfulfilled, at the mercy of an unknown bunch of leaders ( and they are not only political… do not worry, nobody is safe!)

–          Have you ever wondered why a book is called “THE book of the year”? There are many of those. It only depends on who decides on whom this honor should be bestowed. Is there even a quality factor in the equation? Probably but it is not the deciding factor. Oh no. You get one book out. If John John reads the book and says it is great. No one will care. But if a “leader” like a famous person like … I don’t know … Oprah for example gets this book on the TV and says “oh my how I loved this one, it’s a must have!” then BANG! A million copies sold in a few days. How’s that for a success story? Does it really matter that you can’t even remember the name of the author or the story told in that book after buying it and reading it? No. The book is sold, the cash is in, the name becomes a brand after receiving a bestseller title and a “book of the year” award. And that is how in the recent years, history is written. Does any of those books compare to a long lasting novel that became a model for many generations since it was published? No, of course not. I pray to God that Sandra Brown (no offense, she just one of the most popular (ized) authors for a while now) will never be read in schools like Shakespeare, Hemingway, Hugo, Camus or Zola. I recognize the need to modernize a bit the reading list but some of the great masterpieces cannot be avoided. It would be a shame. That is why there should be three different classes taught in school: 1. Grammar, language, communication; 2. Classic literature; 3. Contemporary literature.  The world cannot do without and you will understand my statement a little bit further. Just hang on!

–          There is a huge gap between what we are taught and what is required of us after leaving school (no matter how far we are in the game). We are told since the beginning of time that if we want to get somewhere we should learn, learn, learn. Ok so we did! Until a day came and we had our University degree (College), the Master’s degree, the PHD title… maybe even the post-doctoral stage. It makes some of us feel a bit nauseated. It is like the twilight zone or a black hole… never mind you get my drift.  Then what? That’s a good question Joe! Thank you for asking! How are the kids?…Then the Hell breaks loose  because you have been a member of this higher learning institution that you have no clue what lies beyond this research paradise. All you see is green grass, research, studies, exams, papers, lots of papers, professors with manners and some twisted ones too, other smart, polite, funny peers… all is great. But what are we groomed for? FAILURE!

Don’t smack your lips in front of me lady ! I am just the messenger. Peace bro!

Why are we groomed for failure? Because the unexpected happens. You get out of an institution like this one  (a sort of cocoon, safe place, really comfortable and soothing, that is habit right there for you!) and you are thrown out of the fish tank into the ocean, out of the zoo into wilderness, out of your mama’s arms into the big dark forest of humankind. And that sucks big time! Did anyone ever evaluate the need of the former student to adjust to the business life, the grown up life, the domestic life? Did anyone see coming that once you get a position in a company they are pleasantly aroused by you fabulous resume that is all intellectual but they don’t know what else to do but to train you like a pet? Why is that and how does it feel to know that you have written a three hundred pages thesis and now you are “in training” in order to “perform” accordingly to the standardized procedures of the company and you will be “evaluated” according to your “qualitative and quantitative” work and your level of commitment to your job ( meaning NO LIFE)? How does it feel? Are you a dog? Even dogs have pride.

What are we groomed for again? To be proper in an improper society (and all that derives from that statement). Do the old patterns still stand? No. Are we mislead? Hell yeah! Excuse me, yes we are!

How to get my point across? I wonder…

Let’s see… If you go “to the mattresses” like in the Godfather, it means that you have followed the idealistic thinking of our elders that taught us to study hard, learn more, find a well-paid field, get a job in that field and all will be nice and dandy. If you do that all you will be is FRUSTRATED.

How about another approach. Let’s take study hard, learn more, do what you LOVE, expand your consciousness and knowledge and be happy. The ending result will be HAPPY all over the place, because if you have learned your lessons, you have done all that was mentioned before and you do what you love you will sometimes feel frustrated but you will never be depressed and the biggest result is that your work won’t seem like a never ending chore, under paid, where you don’t feel appreciated and respected… etc.

How dare I say such a thing? Well my life has forced me into taking a few steps back in order to gain some well needed perspective. I experienced firsthand both of these sides and whenever I feel frustrated now is not with myself but with something else from the exterior. Do you know what a great accomplishment is to not feel bad because you feel like you are never enough, nothing you do is never enough? How can you feel good with yourself and your life? It is quite simple in fact. When you do something that you love and you give yourself time and space to achieve your own established goals and you make it at your pace and succeed ( it is totally possible), then you never ever get to experience the overwhelming feeling of failure, the overwhelming anxiety of not being good enough, the unsteady feeling that no matter what at some point something will happen and you will get thrown out of “the system” that you (in fact) despise so much.

How ridiculous is to be afraid of failing someone or at something that in fact you despise? Get a grip!

                We are drawing in clichés spoon fed to us by “the system”. We are mentally challenged by the power of the mental missiles thrown at us on a daily basis over and over again. They want us to itch in order to scratch, in order to feel uncomfortable and to finally go to buy a new pill that will make us feel good again. They even show us the nasty rash on TV so that our mind get permanently branded by the false sensation that we need that product. It is just an example amongst so many others that contribute to our state of mind, to our way of thinking in patterns, to how we should lead our life and they show us how it is going to be from now on , if we want to participate and lead a “normal” life in this men made society.

We are set to fail since the beginning. We get depressed, dehumanized, stranded on a highway of regrets and what ifs, we buy more, consume more, have less money, feel like crap because we don’t have enough, we work like laboring animals on a field from dawn till dusk and we become well “trained” machines that never think for themselves, never get out of line and all is just NORMAL, peachy, dandy, just fine.

Do you feel that this is the poster of normality that our parents promised us when we were children? Does it depict even a fraction of the happiness we were promised to have if we behaved, learned and mind our own business? I surely don’t think so.

My point is that we have been shaped, we have been brain washed and we keep on being brainwashed for the sake of conformity. The pressure of the abnormal behavior on our brain and our soul is so great that we become alienated from all that is holly (family, personal life, pleasure, measure, balance and harmony, happiness, joy, awareness, consciousness, knowledge). We are deprived of all that matters under the false pretense of freedom, rights, law, order, government… but we are lonely even when we are suffocated by thousands of people… every single day.

So why does it matter so much to me to share this revelation? Because it feels damn good and all so right to break the chains and to feel at least in your own heart that you are the most important person in the world. If feels fantastic to feel free and in charge of your own path. It feels exhilarating to decide what, when and how to do with your time in order to have a comfortable salary, time to spend with the people you love, meet new people to love, take care of your mind, body and soul. It feels great to be able to be yourself and to love yourself as you are.

This is what matters folks! Not the internet crap about posting pictures of your last fiesta, not your best baby pictures, your best fake smile… It gets old and you eventually grow tired of playing a role in the story of “what you think that others need to perceive you as”. It doesn’t accomplish your main goal: to BE happy (not look like, seem to, appear,…).


Life became a struggle because the society made it a struggle. We mostly struggle with ourselves because we fight our own nature in order to fit the mold. We are scared to not fit the mold because we have the false sensation that the mold gives us security and that if we don’t fit in anymore we are left behind into the unknown.

 So now, what if I told you that you could leave the mold, be yourself in every shape, form and color and look, sound, smell and feel however your soul desires? It seems like heaven, from so deep within the mold. But once you get a peek outside the mold and you discover that there are actually a few people very happy and prosperous out of the mold … then maybe you will take a chance and get out.

Let me tell you a secret: outside there is no unknown, no black hole and no glimpse of nothingness that might scare you. Outside the mold there is air to breathe and an infinity of possibilities for you to choose from and make your own as you wish and dream of. Outside the mold, there is all that you were meant to be and could not because you were told that it is impossible, it is not proper, it is not what the company wants, you cannot afford it, you cannot achieve it… all the downers that you have heard thousands of times during your life time.

You need to get out of the mold in order to understand that there is more to life than what your eyes can see and the only way out is by EXPANDING YOUR CONSCIOUSNESS THROUGH KNOWLEDGE.

                You may want to know HOW, the ropes. Well it is actually simple. I gave up any possibility of a 10 to 12 hours job, I started reading and for the last three years I have read between 150 and 170 books per year. I have watched TEDx and Ivy League seminars (online). I took notes on things I didn’t understand yet and came back to them after I understood them. I took in all kinds of perspectives on life from psychologists, psychiatrist, life coaches, spiritual gurus and mentors, enlightened people, professors. I gave up 99% of television. 

Currently I am still trying to imagine a world where people are free to manifest their feelings on a daily basis and create their life with the mind, body and soul reunited. Imagine that John Lennon!

Is this too fancy for you? Well tell me what feels best a long walk on the sand by the ocean or a TV political marathon? (If it is too easy try replacing political with star wars or fifty shades of grey).


Expand your consciousness.  One eye one the prize one eye on the potential.

Be permanently on the prowl of knowledge.

What takes you from one of the best to THE best is the expanded consciousness that means

expanded knowledge.

People are trained to choose one field and sub-field to be the best they can at, but they’re put in a box

And they miss the bigger picture because of it. Da Vinci was and is still considered as being a genius exactly because of his expanded consciousness and therefore knowledge and his work like so many others still stand the test of time.  


Publicat în Cultura, Educatie, Idei | Lasă un comentariu




                 Cineva a declarat la televizor ca destinul evenimentului care a bulversat o tara intreaga : focul din COLECTIV, va fi uitat, ca toate celelalte.

Lumea pare ca s-a calmat si a uitat tot ce s-a intamplat. Sa fie oare asa?

Sa fie pleacarea lui Ponta de la Palatul Victoria usa care s-a deschis spre drumul uitarii?

Au mai ramas o mana de oameni care mai trec, pun o floare, aprind o candela si pleaca ,tacuti, resemnati, amarati.

Pentru unii victimele au fost niste nume, pentru altii au fost doar cifre, pentru restul a fost o stire in bucla la televizor.

Ei bine nu! Inca mai sunt oameni care tin minte si nu vor uita niciodata, fie ca au scapat din infern cu viata, fie ca au pierdut pe cineva drag, fie ca sunt oameni si au suflet.

Este de datoria noastra, a celor care ne pasa sa nu-i lasam pe oameni sa uite, sa nu-i lasam sa ne mature durerea sub covor, sa nu-i lasam sa scape pe vinovati, chiar daca au si ei prieteni, familie… Trebuia sa se gandeasca inainte de a permite sa se produca aceasta monstruozitate.

Ma uit la televizor si vad durerea Francezilor in urma atentatelor din seara fatidica numita generic „Bataclan”. Ei nu au uitat. Ei nu i-au uitat nici pe cei de la Charlie Hebdo.

E dureros cand vin altii si atenteaza la viata oamenilor din tara ta. Dar ce se intampla cand ai tai o fac cu nonsalanta?

Romania sufera de cancer politic si institutional. Si dupa tot ce s-a intamplat nu numai numarul victimelor a crescut ci si numarul vinovatilor, numarul complicilor, numarul criminalilor.

In fiecare zi in care nu auzim nimic despre condamnarea vinovatilor, a celor care au luat vietile tinerilor din COLECTIV, este o zi in plus, o zi prea mult, o zi in care se mai adauga nume pe lista vinovatilor. Fiecare individ care plimba hartii de la un birou la altul si nu isi face treaba pentru a pedepsi aceasta crima oribila se face si el complice si vinovat in acest caz.

Romani nu lasati COLECTIV-ul sa devina un caz rece pentru ca daca permiteti sa se intample asa veti fi si voi complici vinovati. Daca permiteti sa se intample asta vor mai fi si alte cazuri similare si poate data viitoare nu va fi un nume necunoscut pe lista de la IML, poate nu va fi un numar pe care-l veti uita.

Deschideti-va mintea si sufletul va rog!

Hai sa incepem anul reusind sa facem ceva nu numai incercand…

Publicat în Cultura | Lasă un comentariu

Proiecte culturale pe furate. Experimentul Vladimir Cosma in Romania.


In Romania proiectele culturale se realizeaza cu succes prin metoda inventata (dar nu si patentata ) de mine: „MOMEALA”


Dragi cititori,


Se pare ca modestia, bunul simt si corectitudinea nu mai functioneaza decat pana la un punct. Asadar, am decis sa ma lepad de singurul lucru de care ma pot desparti cu constiinta impacata: de modestie.

Tacerea si anonimatul nu sunt o pereche buna pentru partida neincetata pe care o joc cu lumea culturala romaneasca. Este un sport deja si incep sa cred ca am ajuns la o anumita performanta din moment ce inca mai sunt in picioare si proiectele mele inca se mai desfasoara, in ciuda adversitatii.

Nu fac parte din niciun clan, institutie sau partid. Nu fac parte din nicio grupare elitista ascunsa… Sunt doar eu si cu teancul meu de diplome, vise si proiecte. Tot ce am facut a fost auto-subventionat chiar si atunci cand lucram pentru altii care ma puteau sprijini. Nu regret nicio clipa din fiecare pas pe care l-am facut si am ajuns la punctul in care nu imi mai pasa daca vor si altii din placinta mea de vise.
Gratie „proiectului Vladimir Cosma” am descoperit ca orice as face, lumea se va servi din belsug din placinta mea de vise si cu mare „gusto” as putea sublinia.
Am stiut de la inceput ca odata ce proiectul este pus in actiune nu va mai exista cale de intoarcere si ca va deveni patrimoniu public. Nu ma asteptam insa sa nu mi se acorde niciun fel de credit pentru efortul meu individual si pentru munca mea neincetata de a-l reuni pe Maestrul Cosma cu patria natala. Nu conteaza … Maestrul Cosma stie, eu stiu… si acum voi stiti. Este suficient, nu imi trebuiesc floricele si nici aplauze deoarece mi-am primit premiul pentru eforturile mele:

  1. Visul meu de-al intalni pe Maestrul Cosma s-a implinit inaintea majoritatii romanilor.
  2. Visul meu de a fi primita in sanctuarul magic al Maestrului Cosma, acolo unde iau viata toate creatiile sale,s-a implinit.
  3. Visul meu de a-l readuce in atentia romanilor, s-a indeplinit (gratie Dilemei Vechi care a acceptat cu gratie articolele mele, gratie TVR Cultural care a difuzat materialul pe care l-am pus la dispozitie voluntar si gratuit).
  4. Visul meu de-al vedea pe Maestrul Cosma in mijlocul romanilor din Paris s-a indeplinit ( prin relatia de apreciere/apatie a ICR Paris unde Catia Danila imi cita din propriul meu articol pentru a-mi da detalii despre evenimentul „organizat de ICR”). Multumesc am invatat sa citesc printre randuri si sa gasesc complimentul ascuns in fiecare injuratura.
  5. Visul meu de-al vedea pe Maestrul Cosma in Romania s-a indeplinit de doua ori deja pana acum.


Nu am visat niciodata sa devin o apropiata a Maestrului Cosma dar totusi am devenit. Cand lumea s-a prins de aceasta legatura culturala si afectiva , ori m-a cautat pentru ajutor ori s-a urcat pe mine ca sa ajunga la el fara sa mentioneze ceva despre existenta mea. O iau ca pe un compliment. Multumesc ca m-ati folosit pentru un scop mai putin nobil dar care pana la urma a dus la rezultatele pe care mi le doream

Azi mai mult ca niciodata Vladimir Cosma stie ca este cunoscut, iubit si asteptat de Romani. Gratie interventiei lupilor din presa si cultura romaneasca, Vladimir Cosma stie ca in Romania inca mai exista o casa care-l asteapta cu bratele deschise.

Mai avem de lucru insa. Sunt mii de oameni care nu au fost informati de lupii din presa si din cultura romaneasca , ca Vladimir Cosma a avut doua concerte la Ateneul Roman in 22 si 23 Decembrie 2015, decat dupa ce faptul s-a consumat. Va era teama sa nu cumva sa beneficieze si omul de rand de bucuria de-al vedea in concert? Majoritatea celor care isi doreau sa-l vada in concert nici nu au ajuns sa puna piciorul in sala Ateneului intrucat ca prin magie „biletele erau deja vandute”.

Si mai indrazniti sa urlati pe strazi impreuna cu noi ca nu va vindeti tara? Mai indrazniti sa vorbiti de schimbare de „mai bine”… Va rog sa va inghititi cuvintele. Vrem fapte. Nu fapte care sa va serveasca intereselor voastre ci fapte care sa ne bucure si pe noi. Daca sunteti incapabili de a mai servi tara si poporul roman… retrageti-va!

Nu mai suntem pe vremea comunismului daca nu ati aflat. Pozitia de „director de institutie culturala” nu este oferita ad eternam.  Maestrul Licaret, inca nu a aflat acest lucru. Din acest motiv cand am ajuns la Ateneu pentru a-l intalni pe Maestrul Cosma, invitatii domnului Licaret m-au insultat pe mine si pe invitata mea. In mod indirect au insultat si pe ingerul meu protector care mi-a oferit de Craciun doua locuri in sala. Stie ingerul meu cine este, nu are rost sa-l numesc. Ingerii de pe pamant au o infatisare umana dar au aceleasi calitati ca si cei din ceruri. Ii multumesc din nou, pe aceasta cale.

Din nefericire noul regim politic pare sa fi mostenit toate tarele regimului de care ne credeam liberati in 1989. Curand dupa descoperirea ca suntem condusi de alt om dar aceeasi mostenire politica, botezata altminteri… a inceput incet deziluzia. Aceasta din urma a culminat cu urmatoarele constatari: cei obisnuiti cu educatia solida din vremuri demult apuse au fost pusi la pamant. Peste ei s-au ridicat cei care au stiut sa fure ( si au facut-o bine de tot). In Romania anului 2015, aveam impresia ca nu mai este nimic de furat. M-am inselat. Se fura identitati, se fura vise, se fura proiecte, se fura munca altora, se fura idei, se fura neincetat orice se mai poate fura… Dar pana cand?
Cei care nu sunt in stare sa cladeasca vor inventa mereu ceva de furat, cat de mic, chiar daca nu sunt obtinute beneficii financiare. In curand ajungem sa facem troc in aceasta tara minunata cotropita de lupi.

 Va mai mira ceva? Daca da e bine, inseamna ca inca nu ati fost contaminati cu cinism, pesimism, sarcasm si multa deceptie. Va felicit!


Acum va invit sa descoperiti proiectul „Momeala”. Pe mine ma face sa ma gandesc la filmul cu Toma Caragiu si Marin Moraru „ Operatiunea Monstrul”. Doamne cat de multe lucruri aveau de spus acesti doi actori magnifici!

La Masterul de Dezvoltare Culturala si Management de Proiect din Franta pe care l-am absovit ca bursiera a  Guvernului Francez in 2009, am invatat cu ia nastere un proiect si cum se desfasoara un proiect cultural. Am invatat cum se face un buget si cum se pune pe picioare o masinarie culturala de succes. Ceea ce nu ni s-a spus, poate intentionat, este ca uneori proiectul care ia nastere sub ochii nostrii incepe sa devina independent de noi si sa ia forme si culori pe care nu ni le imaginam initial. Un proiect cultural este ca un copil. Ii dai nastere, il educi, il hranesti cu tot ce ai mai bun si apoi copilul devine adult si prinde aripi. Un proiect cultural nu este destinat celor care au o problema cu controlul. Odata actul artistic infaptuit, creatorul trebuie sa renunte la puterea pe care credea ca o are asupra lui. Se produce un transfer de putere de la creator la public.

Nu scrie in niciun manual si este prea rar mentionata intr-un discurs implicarea politica si politico-economica. Si mai rar sunt mentionate daunele produse de ego-uri si interese personale ale diversilor actori. Trist dar adevarat.

Sa luam drept exemplu „Proiectul de vis: Vladimir Cosma in Romania”.

Totul a inceput intr-o dimineata. M-am trezit cu dorinta arzatoare de-al cunoaste pe Maestrul Vladimir Cosma, pe care il admiram de cand eram copil. Multumesc unui inger din Ambasada Romaniei la Paris care a facut primul miracol dintr-o serie lunga, pentru ca eu Ilinca Sandu, sa-l pot contacta pe Vladimir Cosma. L-am intalnit si restul este istorie…

Asa a pornit planul de atac. Maestrul Cosma a recunoscut ca nu mai fusese in tara din anii 60’ cand a plecat din tara cu parintii si o vioara. Am revenit in tara cu un interviu bomba. Romania a inceput sa se trezeasca. Am trimis mailuri peste mailuri, am dat telefoane peste telefoane, am lucrat neincetat la pagina sa de Facebook pentru ca nu exista pe aceasta platforma de socializare, i-am construit pagina de Wikipedia in limba romana, am postat neincetat articole, fotografii, videoclipuri, ultimele noutati… in timpul meu liber. Intr-o zi de primavara am vorbit cu Vladimir Cosma la telefon si mi-a zis ca a primit o invitatie de a veni in Romania. In sfarsit mi-am zis. Apoi au intervenit probleme de ordin financiar… Romania nu avea bani pentru a duce la bun sfarsit acest proiect. A intervenit Ambasada Frantei si Institutul Francez ( acum stiti de ce nu ati avut acces la bilete la concert). In toamna acelui an, Vladimir Cosma, indoliat dupa pierderea celui mai mare suporter al sau, tatal, a ajuns la Bucuresti pentru prima data de la plecarea sa din tara. Cel mai mare regret pe care l-a avut este ca nu s-a putut intoarce acasa la tatal sau ca sa-i povesteasca ce a vazut, simtit si aflat in Romania.
A fost o mare pierdere pentru noi cei apropiati, cei care l-am privit pe Dl. Cosma Senior, cantand la pian cateva din operele fiului sau, la frumoasa varsta de 100 de ani. A fost un moment unic, un moment magic, un moment istoric.

Apoi s-a lasat o cortina de liniste in presa romaneasca pana cand Irina Baiant a oferit un interviu celor de la Adevarul. Acolo se mentiona o posibila reintoarcere a maestrului Cosma in Romania. Tot cei de la Adevarul s-au grabit sa „produca” si un interviu ( nimic nou) dupa ce faptul era deja consumat.

Tin sa multumesc celor de la Radio Romania Muzical ca au avut decenta sa posteze un buletin informativ despre concertul de anul acesta inainte de a avea loc.

Oricum, stati fara griji. Totul a fost realizat in maxima tacere ( intimitate) de parca acest concert era defapt destinat unei anumite clase de persoane. Un praf de intelectuali a fost totusi prezent in sala. In rest, prietenii domnului Licaret, prietenii Ambasadei Frantei, unii „amarati” care aveau abonamente la Ateneu si s-au prins de miscare… La telefon mi s-a spus „ casa de bilete e inchisa”, „toate locurile sunt ocupate”… ceva de genul „noroc si mai trage o data” ca la loto. Aceste vorbe le puteati auzi oricare dintre voi cei interesati daca sunati la numarul de pe site-ul filarmonicii.

In sala … O rusine totala, erau persoane care asteptau cuminti evenimentul, altele care faceau scandal desi se proclamau mari personaje… de care nimeni nu a auzit si nu va auzi niciodata si peste doua zeci de locuri GOALE! Erau oameni care isi plangeau soarta ca nu au avut pile ca sa poate intra, nu au avut pile nici macar sa afla din timp de acest eveniment si in acest timp scaunele stateau goale. De ce?

Din lacomie. Lacomia romanilor ii va pierde. Nu stiu cate din spusele din Biblie sunt cunoscute de lume insa mentiunea lacomiei este cunoscuta ca fiind unul dintre pacatele cele mai mari, impreuna cu minciuna, inselatoria… s.a.m.d.

Efectul domino-urilor, sau efectul bulgarelui de zapada, asa cum mai este cunoscut, s-a produs. O visatoare a indraznit, a fost, a vazut a aflat si a transmis, a construit, a muncit si a luptat , proiectul aprins aripi si a fost furat si modelat „a la roumaine”.
Asta este tot ce se poate face ca agent liber pasionat de cultura si dedicat unor aspecte precise ale culturii.

Copilul meu, proiectul meu, a ajuns la majorat, si isi da testele vietii, testul memoriei, testul istoriei, testul civic, social…

Fara sa stie, toti cei care au intrat in hora mai devreme sau mai tarziu mi-au facut un mare serviciu. Au dus pe noi culmi un proiect care s-a nascut dintr-un vis pe care l-am avut. Le multumesc pentru stradanie si interes.


Nu pot insa sa nu remarc ca dorinta maestrului Vladimir Cosma, asa cum mi-a marturisit, era de a se intalni cu publicul din Romania. Nu cred ca dorinta i-a fost indeplinita corect, intrucat publicul din tara nu a fost reprezentat corect in sala de spectacol. A fost un soi de petrecere cu usile inchise la care au putut asista cativa norocosi.

Despre ce elite mai vorbim? Intelectualii nu mai sunt considerati ca fiind elite. Traiasca retelele de interese. Pana si in cultura se joaca murdar. Si eu care in naivitatea mea credeam ca este cel mai curat loc in care noi tinerii mai putem face o diferenta spre deosebire de alte zone in care politicul detine monopolul suprem. Am trecut de la cultul personalitatii unui singur individ la cultul personalitatii fiecarui om care este conducator de ceva intr-un domeniu sau altul. Asta isi doreau oare parintii nostri la Revolutie? Copiii lor sa detina diplome si sa lucreze pe vase de croaziera si in cazinouri? Familii dezbinate de saracie si frustrari? Copii din familii de intelectuali aruncati la marginea societatii in favoarea prefabricatilor din fabricile si uzinele de altadata?

Au murit si inca mai mor oameni pentru a ne oferi din nou o frantura de normalitate dupa atatea si atatea umilinte. Intelectuali milogi si nomenclaturisti regi… Strainii zic ca nu meritam nimic deoarece nu am fost in stare sa construim nimic.
Ba da suntem in stare sa construim multe insa nu ne lasa sistemul. Nu mai putem vorbi de oameni ci de un sistem inept, inadecvat, impotent, desuet, degradat, in paragina.

Dar stiti ce dragi oameni de la putere? … Oricare mai sunteti voi…nici nu meritati sa ne aducem aminte de numele voastre. Atata timp cat romanii se bat pentru accesul la cultura, dreptul de a crea si de a fi impreuna, lupta noastra inca nu este pierduta. Asa ca tineti-va bine ca vine din urma un nou val de tineri care sunt insetati de cultura prin toate manifestarile ei, fie ca este vorba de „Colectiv”, „Concert Vladimir Cosma”, „Piata Revolutiei” sau „Piata Constitutiei”.

Noi tinerii intelectuali sau golani… cum vreti voi sa ne numiti vom ocupa domeniul culturii.


 Doamne Ajuta si Sarbatori Fericite!




Publicat în Cultura, Idei, Politica | Lasă un comentariu

Suntem sau nu un Colectiv?



        Eram asa de suparata pe aceasta tara si pe tot ce mi se parea nedrept incat am uitat sa disting frumusetea ce o inchega.

Inca imi gasesc greu cuvintele potrivite pentru a spune ceea ce ma tot macina de vineri 30 octombrie 2015 si pana acum.

Inchid ochii si vad o serie de fotografii care circula in bucla in amintirea mea. De cand au fost facute publice, chipurile celor care nu mai sunt, nu numai ca de acum toata lumea le cunoaste dar ni le vom aminti mult timp de acum inainte.

Alte chipuri imi erau cunoscute…

Am trecut prin agitatie, speranta, disperare, enervare, furie, dorinta de a ajuta oricum, oricand, oricat, frenetic, vehement, neincetat, apoi am inceput sa inteleg ce se intampla, sa accept inacceptabilul… ei nu mai sunt. Am plans si inca plang de fiecare data cand ii vad chipul fostului meu coleg « corporatist » Adi.
Ce urat suna astfel de cuvinte din partea unor necunoscuti care se forteaza sa fie impartiali ! Am auzit dispretul din cuvantul « corporatist » atunci cand a fost rostit, l-am auzit si atunci cand toti si fiecare dintre acei tineri era trecut pe banda rulanta in fata publicului judecator… « desigur ei erau de vina » era insinuat. Cum poate sa se intample asa ceva daca nu era vina lor ? Trebuie sa-ti fi pierdut complet mintile sau sa fii de o nesimtire crasa ca sa vorbesti de acei oameni frumosi ca si cand ar fi niste rebuturi ale societatii. Si uite asa… nu mai pot sa tac, desi imi doream sa indur singura si cu Facebook-ul necazul, amaraciunea, neputinta si apoi celelalte sentimente si emotii care ma incearca.

In ultimile zile am ascultat tot cel putin de doua ori. Stiu exact ce s-a spus si ce nu s-a spus. In timp ce unii dintre noi alergam de la un cap la celalalt al Capitalei ca sa-i gasim « Dead or alive » (melomanii inteleg referinta), eu incercam sa postez tot ce aflam, sa dau mai departe, sa se stie, sa nu se treaca nimic cu vederea, sa nu se uite, sa nu fie ascuns sub covorul mizer al societatii care de multe ori uita ce inseamna omenia. Am vrut sa se stie ca stiu si ca si altii au aflat si ca nu suntem asa cum am fost banuiti si numiti in fel si chip de indivizi limitati (despre care nu voi mai vorbi pentru ca din acest moment nu mai exista pentru mine).

Daca nu ai capacitatea sa gasesti un cuvant bun de spus in aceste clipe e mai bine sa ramai tacut, ignorant si nepasator.

Am fost furioasa intrucat mi se pare de neconceput ca astfel de tineri frumosi, destepti si cu un viitor infinit in fata lor au putut sa piara degeaba, din cauze pe care cu totii le banuim, le presupunem, insa pe care nu le putem numi inainte ca justitia sa se pronunte. Ce este cert este ca ceea ce s-a intamplat in Clubul Colectiv nu a fost un accident. A fost o atrocitate.

Stati linistiti ca vor exista cretini care vor spune peste ani si ani de acum inainte ca defapt incendiul de la Colectiv e un mit si ca nu a existat, asa cu mi-a spus un imbecil acum cativa ani, ca crimele impotriva umanitatii de la Auschwitz sunt inventii istorice conspirationiste. Un alt ilustru descreierat mi-a zis ca acel loc ar trebui facut parc de distractii deoarece este intretinut degeaba pe multi bani europeni. Nu am cuvinte ca sa imi pot exprima parerea despre acei oameni si nici emotiile care ma incearca numai cand imi aduc aminte. Am o memorie selectiva foarte buna, insa uneori imi aduc aminte de intamplarile cu impact afectiv puternic si nu am filtru de bun sau rau in ceea ce priveste ce ramane din informatiile stocate. Poate intr-o zi o sa reusesc sa matur toate ineptiile auzite pe durata anilor mei de viata. Sper.

        Sunt profund impresionata de mobilizare, de numarul mare de oameni care urmaresc si isi dedica din timp, din viata, din tot ce au de daruit pentru a-si ajuta semenii. Imi pare rau ca cei plecati dintre noi, nu au apucat sa vada ca se poate, ca romanii nu s-au acrit de tot, ca tara asta nu este formate dintr-o majoritate de lichele si o minoritate aproape invizibila de oameni sufletisti si frumosi. Nu ii pot condamna daca au crezut asta pentru ca si eu am crezut asta si m-am rugat la Dumnezeu sa imi arate ca ma insel, ca se mai gasesc oameni asemeni mie sau intr-o oarecare masura compatibili cu mine.

Televiziunile si alte surse sunt vinovate pentru impresia gresita pe care mi-am format-o in ultimii ani. Vedeam in jurul meu, pe strazi, magazine, in localuri si mai ales pe ecrane ( de aceea nu ma uit la televizor decat in momente de criza) numai fite, figuri, reprezentantii vii ai spagilor, non modele transformate in vedete… Ma intrebam de ce unii oameni cu carte investesc in astfel de creaturii. La un moment dat, erau si ei oameni, dar au fost transformati in marionete cap de afis (sau trend)… Non valorile reprezinta o alta boala grava a societatii din Romania. Am inteles ca ne place asa de mult sa copiem si ne pasa asa de mult de ce cred unii si altii despre cum aratam incat ajungem sa nu ne mai pese deloc de ce simtim, ce gandim, ce iubim, ce si cine suntem cu adevarat. Acei « rockeri golani » din club ii reprezinta pe cei putini ramasi carora le pasa mai mult de ce conteaza cu adevarat. Stiu, nu mai e la moda sa iti iei diplomele pe bune si cu note mari. Nu mai e la ordinea de zi sa fii rebel si sa te exprimi prin muzica nu prin pumni si insulte. Nu mai e de actualitate sa mergi intr-o carciuma nenorocita numai ca sa te simti bine cu cei dragi, facand ceea ce iti place tie sa faci cu adevarat…

        Am mers ani de zile prin astfel de cluburi. Am sfidat moartea, poate, fara sa vreau, fara sa imi dau seama. Nu stiu… am avut noroc desi mama nu dormea in noptile in care eram plecata si mergeam destul de des in ciuda facultatii si a serviciului. Parca in acele vremuri mai gaseam un strop de energie si pentru ce iubeam sa fac. Acum realizez cat de libera am fost cu adevarat si imi pare rau ca m-am gandit vreo data ca grija parintilor mei era altceva decat ceea ce era. Imi pare rau ca pentru a ma simti eu libera si independenta, mama facea nopti albe pentru ca ea se gandea la toate ce se puteau intampla, la care eu nu ma gandeam. Acum realizez ca acum cat si atunci, nu aveam nicio grija pentru ca avea altcineva grija in locul meu.

Azi daca m-ar intreba cineva, as spune ca nu o sa ma mai prinda punand piciorul intr-un subsol cu o singura iesire. Simt ca am nevoie mai mult ca oricand de oxigen.

        Dragi parinti, regret infinit de mult durerea voastra. Acum inteleg si mai bine cat de greu este sa fii parinte si sa-ti asumi responsabilitatea pentru o alta fiinta. Si golul din voi cei care ati pierdut un fiu, o fiica…nu vi-l poate umple nimeni cu nimic din ce este lumesc. Dragi prieteni, prietene, frati, surori, sotii, soti…va trece mult timp pana o sa va regenerati tesutul emotional. Nu va mint, nu am de ce. Uneori va fi mai bine, alteori va fi mai rau si amintirile va vor napadi chiar atunci cand nu va veti astepta. Dar iubirea nu moare niciodata. Sper doar sa tineti minte asta atunci cand va va durea sufletul.

        Cateva fapte…

        L-am cunoscut pe Adrian Rugina in 2002. Am lucrat impreuna la Orange care era pe atunci o familie mare cu oameni frumosi si in perioada in care am fost acolo am strans multe amintiri. A fost una dintre perioadele care m-au marcat cel mai mult pana acum… Si acum visez ca sunt in intarziere la Orange. Am lasat ceva din mine acolo, poate? Dar am si luat multe cu mine, poate cel mai important lucru a fost sentimentul de apartenenta la un grup de oameni pe care nu i-am uitat si nu-i voi uita niciodata. Cu unii dintre colegii de la Orange m-am mai intalnit uneori prin cluburi, la concerte… Daca nu am fi avut muzica in comun, probabil ca am fi ramas pe veci niste destine care la un moment dat s-au intersectat.

Intr-o tara in care din experienta mea poti sa cazi pe strada, sa poti fi atacat pe strada pentru a ti se fura telefonul si nimeni nu face nimic… poate doar se uita, Adrian Rugina s-a aruncat in foc ca sa salveze oameni ! Sper doar ca daca voi avea nevoie intr-o zi, voi gasi si eu un om ca Adi care sa imi intinda mana. As fi nedreapta sa spun ca nu exista oameni buni, am intalnit si eu cativa. Vreau doar sa subliniez faptul ca sunt prea putini carora sa le pese de cel de alaturi.

M-am gandit mult la tine draga Adi. Sunt suparata ca nu te-ai salvat dar iti multumesc ca mi-ai redat increderea in posibilitatea de a mai intalni oameni asemeni tie si curajul de-ai cauta ! Multumesc !

        Caut sa inteleg…

        Chiar nu imi mai pasa ce vehiculeaza presa, cu ce ne mai mint politicienii. Stiu ca mint si e de ajuns pentru mine. Stiu ca presa manipuleaza si ca atunci cand afla informatii cruciale isi pun lacat la gura si striga in alta directie. Nu pot sa cred ca cei din presa nu au numarat si ei victimele. Eu am ascultat cu atentie tot ce s-a spus la televiziuni de vineri si pana azi si am auzit multe discrepante in informatii in ziua de vineri, chiar si in ziua de sambata… apoi s-au uniformizat si ne spun toti acelasi lucru de o mie de ori pe zi. Nici la scoala nu se insista atata pe o lectie. Credeti-ma ca am invatat pe dinafara tot ce ati ales sa ne spuneti. Cand cineva a avut o alta relatare nu a contat pentru voi, nu a fost relevanta desi era cea a unui martor prezent la evenimentul care s-a sfarsit in atatea lacrimi si durere. Vine un om si va spune « stati fratilor ca nu a fost asa » si voi ii inchideti gura ? Cum este posibil ? Ce fel de oameni sunteti ? Mai lasati-ne cu asociatiile voastre cu strangeri de fonduri. Nu sunteti nici macar capabili sa ascultati o victima. Nu va pacaliti din nou ca sunteti buni sau mai buni deoarece nu aveti cu ce mari ispravi sa va infoiati penele. Perpetuati minciunile altora. Nu va simtiti vinovati ? De unde sa aiba spitalele « tot ce le trebuie » cand pe pacientii cu cazuri grave sau mai putin grave ii trimiteti sa isi cumpere singuri medicamente ? Credeti ca ajung doar cinci paturi cu oxigen pentru toti pacientii loviti de flacarile de vineri noapte ? Sau poate pana se ajunge la paturi nu vor mai ramane decat cinci pacienti in viata ? Ce asteptati ? Pe cine sau pe ce contati ? Credeti ca doctorii sunt nebuni sa spuna ca nu au ce le trebuie cand le sufla cineva in ceafa care ii poate lasa fara loc de munca si salariu cu care sa-si intretina familia ?

Nu stiu nimic… doar ma intreb dintr-un simplu exercitiu de logica si de informatii acumulate din experienta cunoscutilor mei de-a lungul anilor. Eu am invatat din istorie, pentru mine fiecare zi este o zi buna de notat in carnet pentru zilele care vor urma si nu se stie cand as putea avea nevoie sa scot o fila din dosar.

Pe unchiul meu il plimba de acasa la spital si inapoi si iar inapoi pentru o hernie si imi spuneti ca toate merg perfect ? Un prieten este plimbat de doctori desi trebuia operat, cand in sfarsit ajunge pe masa de operatie anestezia nu prinde si ei continua sa-l taie dupa care omul le spune ca simte tot si in sfarsit se decid sa faca ceva ? Sa mai spun ? Eu cred ca e de ajuns.

Doamne ajuta-i pe cei din spitale. Nu stim cine sunt si unde sunt dar cui ii pasa ca eu cetatean ! (nu om simplu) nu stiu astfel de lucruri… desi recunosc ma intreb.

Am intrebat pe retelele de socializare care e situatia cu Andrei (solistul trupei care a cantat in club vineri)… nu a stiut nimeni sa imi spuna nimic. Nu stiu unde s-au dus cei care au scapat nevatamati din incendiu, nu stiu unde sunt toti ceilalti… Nu imi ies la numar. Dar, din nou, cui ii pasa ca eu , cetatean, ma interesez, imi pasa, vreau sa stiu ?

       Marti 3 noiembrie 2015, au iesit 20-30 de mii de oameni ca sa manifesteze de la Universitate, la Victoriei (Guvern), la Ministerul de Interne, la Clubul Colectiv si inapoi la Universitate… In aproape 7 ore de mars ati strigat impotriva conducatorilor, le-ati spus sa plece, sa demisioneze… Dar nimeni nu le-a cerut adevarul.

Sper ca cei care lupta pentru viata lor, cei care au luptat pentru viata altora, cei care mai sunt, cei care mai suntem sa nu fi primit degeaba acest cadou imens pe care ni l-au oferit cei plecati dintre noi prin jertfa lor. Respectati-le memoria prin a face ceva cu mostenirea pe care ne-au lasat-o. Avem exemple mari de urmat !


Publicat în Idei | Lasă un comentariu

What is going on?

Things you don’t know but that you should have known by now dear people and world decision makers:


  1. One of the basic information, that we all poli-sci majors know or should know, all around the globe, really because it is a free info that is a requirement for all graduates to know is that: there are several evolutionary stages of a country and that democracy, until I last heard, is the last one invented and achieved (with/without +/-) successfully. Indeed, democracy has become a goal but CANNOT be reached and achieved by skipping progress levels. It is basically like Mario land, or any given computer game. If you understand the mechanism of computer games you know that you cannot just skip a level and go directly to finding the treasure or saving the princess, or finding the key. No that is not how it works. And although software engineers understood this basic information, politicians still cannot grasp this information. So, back to democracy. You cannot “upload” democracy on a country’s hardware and say it is done. You’re in, upload, you’re out, done! It is like a computer game with LEVELS. You need to play the game in order to find the treasure. In this case go through the stages. Oh my God! It’s like the stages of grief. One doesn’t go from a traumatic event to acceptance in one upload. Too bad really, because I, personally would love never to suffer again. More so, I would say that I’d love to erase all of that in a single ctrl+alt+del. BUT IT DOESN’T WORK THAT WAY! Scientist, go and make us proud!

Conclusion: YOU CANNOT IMPLEMENT, INSTALL, INSERT, CREATE, DEMOCRACY FOR/IN A COUNTRY THAT ISN’T THERE YET… like the hot zones of the earth that are from all point of view a few hundred years behind some of the European countries and the U.S.A.

It makes me wonder, what the heck are you still doing out there, killing your own best men?


  1. Trojan horse: dear politicians is your need for hypocrisy so great that you cannot open your eyes to the biggest truth you’ve ever seen up in your faces? I mean who does that? Who denies his/her own people of liberties and wealth and gives it to strangers that may or may not be dangerous in the name of humanitarianism? Hello! What about your own people? It is like that: a few days before the arrival of the refugees, you guys were complaining about the impact of the Greek crisis, on the people of the other European countries, on the economy of said countries… etc. One next crisis arises, like, um, uh, let’s say the arrival of the so called refugees and bam! There is no more Greek crisis at the horizon. There are no more concerns about the economic issues of the European countries. Now they are bountiful and graceful enough to great more useless, unemployable people that I repeat, may or may not be dangerous. Doesn’t that sound even a little fishy to you?
  2. Remember back in the day… of the 70’s and the 80’s? Your own European brothers and sisters from the East, went through a little something that we all agreed to call COMMUNISM. Have they all fled their country and went West in massive waves? NO. Why? BECAUSE, obviously they all, couldn’t do it without being murdered by the regime, some had this idea of staying and defending their country, fighting from within for their common rights… stuff like that… really it is easy to forget so I may need to remind you of such frivolous little details. Let me ask you a question, do you remember in your lifetime, when such a massive exodus has ever happened? If you don’t please raise your voice because I cannot see your hands but I have a good hearing.
  3.  Another fact that blew my mind is that there are actually people who were taught and sent to inform us that the concentration camps which killed a massive amount of Jewish people in WWII, actually never existed. Basically they are saying that it never happened. What in God’s green Earth is wrong with you people?
  4. Did you know that Romania is one of the few countries (I dare not say the only one) that has at its top, politicians that never went to real school? I mean look at France! Politicians (stupid or brilliant) all went to reputable higher education institutions and got their diplomas, their stamp of approval. Look at the USA, the politicians are all basically coming out of the Ivy League Universities.  But no. In Romania, anyone can become an active politician in an active role as … let’s say a prime minister, with a fake C.V., a fake PHD. and such… People are led to their deaths (economically speaking, politically speaking… and so on) by morons. There’s no need for a stamp of approval. They don’t even need a stamp of approval from an institute of mental health.
  5. Moving on… did you ever learn at school about a phenomena called “brain drain”? It is quite simple to explain actually, the great minds move from one place that offers them NOTHING, to a place where their greatness can bloom and thrive in a decent work and life environment.  So how do we call the ones that stayed in their country of origin? Idiots or heroes? That isn’t very clear to me. Maybe you can help me out with this one because I cannot … I can’t… Bouncing out of my stupor I wonder… should we call ourselves patriots? We are hanging on with both hands and one big hope. But each and every time we try that hope is shattered and scattered and we are left to gather back all the pieces and make a semblance of normality around us, because we stayed and we tried and we still try so damn much to make it right, to make things happen… but REMEMBER THE IDIOTS THAT GOVERN US?
  6. In Romania, there are for example, people with a master’s degree that work on cruise boats as servers. In Romania there are people with two master’s degrees that are unemployed. Meanwhile… the fake ones with a lot of cash are leading us to utter misery. Doesn’t that make you a bit sick? In Romania there are real PHDs that work for a minimal wage when all the above is happening under their noses. Isn’t it cool to be a doctor or a master in a field, and walk by your lonesome on the street while a good for nothing son of a gun rides in his fancy last model of car to his “work place”, where his basic only activity is to show up in a fancy suit and engage in meaningless talk? Yes, they tend to talk your years off. And what about the great masters and PHDs that are now at this very moment, working on constructions sites far away from home, for 2 euros per hour? Am I about right? Maybe it is less… who knows?
  7. Are you about to sell your sperm or one of your kidneys in order to survive? Just wondering…
  8. There is always a way you know? How about going crazy? And that leads me to my next point on the agenda: what takes to make you a kamikaze bomber? No one in their right mind would choose to embrace death just like that. I cannot accept that a healthy, normal individual would say: “Hey, I am going to do the world a ton of good by exploding today! Yey!”… NO, this cannot be right. Believe it or not, I am not an expert on this type of matters but… I am still wondering none the less.
  9. Manifestations and the stamp of approval from the people: the elections. We the people have, in a democracy, the right to choose. There are two forms, one very efficient and one that varies according to our level of evolution as a democratic country (yeah we are back to that topic, damn it all to hell!). Again people, what the heck is wrong with you? Are you stupid, self-sabotaging, totally disinterested, what? You cannot move your pretty behinds to go to vote? You cannot bring yourselves to participate and try to make a change, rally other thinking people around you and make a change? Are you blind, death and mentally challenged all at once? Why would you let this charade of nonsense go on for decades?

What about (the bass- joking) the manifestations. Are you too lazy to move your pretty self on the street and make some noise about all the crap that you have been fed with for so long? Or maybe that it wasn’t enough, maybe it hasn’t been so much, so long, so utterly disgustingly enough… It is a wonder how thousands of people cry out loudly from their chairs at home through the online social media, about their issues, but when it comes to get out and make a point… there’s just a hand of people shouting together about their own selfish problems. Yeah, good job dudes! At least you went out! I give you points for that. But still… you get out to defend what? And to what results? Because if you get out and get no results… it means that YOU ARE DEFINITELY DOING SOMETHING WRONG! What you hear is a passionate string of good hearted and well-meant cries for justice… what they hear is bla, bla and more bla.  Well sorry guys but I cannot see how a mass of coherent, determined citizens cannot take down a handful of stupid jerks.

 Sometimes I feel that stupidity is the worst disease of them all when it goes the stage of epidemic. And who said that ignorance is bliss, surely didn’t mean in that way. Let me explain: some things cannot be unseen, therefore you feel that if you weren’t there to see those particularly dreadful situations you’d be blessed with a more innocent mind and healthy memory. No one has ever required from you to be stupid in order to be happy. The educational system all over the world should think about teaching children how to think for themselves AGAIN!…  Because, uh, ummm… it really sucks for every party included to be a robot… and a stupid one as well.



That’s it for today, thanks for joining me on today’s show. I hope your life won’t suck as much tomorrow. Be good, be kind, be grateful and think for yourself!

Publicat în Educatie, Idei, Politica | Lasă un comentariu

A brilliant script doesn’t a good movie make! (Thanks Yoda!)

 Now, guys, this is pure and simple mathematics with words. Read me now and never forget the equation, the master key, the perfect mix.


A great bunch of brilliant people= Good movie


A great bunch of brilliant people + good story+ good music+ good technique= Very good movie


Now let’s go back a little…


Have you ever seen brilliant actors making craptastic movies? Please raise your hands, don’t be shy… now say I.

Now imagine me: I am standing up, both hands raised and shouting from the top of my lungs I!!!

I am the first to recognize that if you have no story or a really bad one… don’t throw your money out of the window… such a waste of talent and money and time… our time and money too.

So 1. No story = no movie

  1. B.  Bad story= abort!


If, indeed you have a good story and you want to make a movie, God please help me here! Don’t rush and make a joke out of it!

Good story+great cast+ fantastic producer+ brilliant composer= Amen!

Now you are good to go.


Imagine Somewhere in time without Christopher Reeve, Jane Seymour and oh the music… Rachmaninov+ John Barry… No, I cannot imagine. It was that perfect!


Actually the movies on which the composer John Barry signed the music are just as great. Because my friends, without the perfect soundtrack the great story is limping.

Remember Out of Africa? How about Indecent proposal?

Great combo of story, cast and music… Yes! They’re more than worth my money and time.


How about James Horner?  Does it ring a bell? Titanic, Legends of the fall… Sadly, we lost him, all too soon, on the 22nd of June 2015, this year. R.I.P.


The great, the brave and the bold : Vladimir Cosma and Ennio Morricone, Michel Legrand…


Let’s not forget the Disney music that we all sing and love written by Alan Menken.


So, you see… it is not only about the script. The script can be a technicality the translation into movie words of a great story and all of it is only possible due to an entire cast and great , excellent music, written by the most soulful and talented composers.

Music enhances our emotions. And the love/hate of a piece of art comes from its power to move us.

A good movie, is from my perspective, a good story that moved me. The converging roles of the cast, the music and the story are essential in stirring up strong emotions.

So if you want to make a good movie out of a good story don’t compromise on the cast and the music.


Thank you!

Publicat în Cultura | Lasă un comentariu

How to spoil a book by making a movie…


            How many are there until now? Have you ever counted the number of books being torn into pieces, thrown into the wild fire of a producer’s film set?

            I won’t waste any time to make lists, because I am sure that everyone has at least a few names in mind.
As, unfortunately, there are so many “no-no’s” in this category, I will try to think at what couple book/movie that made me cringe in agony and led me to this article, but also at what, in fact, makes a movie spoil a perfect written story.


I started to think about this a while ago, due to the ugliest experience of filmed book: the infamous “Fifty shades of grey”. Man wasn’t it a disaster? I am very disappointed but I have also expected it to turn into shhhht…. The actors, the cut scenes, the shortened version of summarized hotness turned into a cold shower to the spectator’s disgust and horror. It was like sex without orgasm.


Then I read the first two books of a cool series: Shelly Crane’s Significance 1and 2.  I really enjoyed reading them. I chose the first book randomly and was very pleased with the surprise that I discovered between the pages. Now I find out that this October there will be a movie made out of the first book. I knew from the start, when I saw the cast, which it is doomed to the same destiny as the previous shady one that I wrote about before. Why? How? It’s just a gut feeling. The results will be most likely different because the producers won’t be forced to cut out all the thrills that the book had awakened inside the readers. But still… when you promise a blue eyed boy, hot as hell, tall, sweet, sensitive and give us a brown eyed boy, short and less attractive, with a look that says more evil than good team… I want to zap. Don’t you?

Another point is the girl… she is too old, too unflavored, plain…

The evil characters are played by ugly boys… O.K. This is enough! Why does ugly equal evil in the Hollywood dictionary?

Can you believe that the feminine role of the best friend is way hotter than the main character?  Say what?

They meant well but they threw another load of money on a movie meant for people who are too lazy to read. Sorry guys but this is too pathetic not to mention.


On the other hand we have kudos to give to The Notebook, written by Nicholas Sparks and produced by Nick Cassavetes. The movie was better than the original book, 123 min of pure bliss.

Another that makes the list of film wins over book: Just like heaven, written by Marc Levy, produced by Mark Waters.


Those are just examples… don’t get me started on the classics… there may be a point in making a movie out of Jane Austen, F. Scott Fitzgerald, the Bronte sisters, Emile Zola, even Shakespeare. They are too complex and complicated for some readers, or maybe too outdated for others, but the new, hot, simple stuff that is written nowadays, should be read as it is because the movies some are making are giving the authors a bad reputation.


After reading my share of classics, I can guarantee that if you have the taste for reading, you should not skip the book and go straight to the movie. It is kind of insulting for those artists who are a part of the world’s literary history.

Publicat în Cultura | 1 comentariu

Unde se duce TVR-ul



Un subiect „fierbinte”, sau cel putin asa l-ar considera colegii jurnalisti. Eu il consider rece si teapan ca un defunct… Ca sa fiu optimista as putea compara TVR-ul cu un pacient comatos si paralitic. Nu va da fiori? Mie da. De fiecare data cand deschid televizorul si trec din canal in canal, peste emisiuni marca TVR, de fiecare data cand trec pe langa turnul TVR, de fiecare data cand vad alte masini marcate cu emblema altei televiziuni dar nu cea a TVR-ului, prezente la diferite evenimente.

Azi am aflat ca Stelian Tanase a zburat din TVR in Parlament si a fost inapoiat universului, despuiat de titluri. Victor Ponta a aruncat si el niste vorbe in eter, considerand, poate, ca ne mai pasa de ce are el de spus. Ca orice om are dreptul sa spuna ce doreste dar din punct de vedere oficial, eu personal, il consider persona non grata.  Oare V. Ponta spune adevarul si S. Tanase chiar l-a sunat sa se milogeasca la el ca la usile paradisului? Oare Ponta a avut vreo data puterea de a oferi ceva cuiva? Ah, promisiuni, sigur, cu carul… in rest „totul este tacere”.

Dupa V. Ponta „milogul” de Tanase a „scancit” pentru o sansa, un ajutor. Pai, ma scuzati dar cine este Ponta sa ii dea, sau sa ii mai dea ceva lui Tanase? I-o fi dat ceva, candva? Oricum, daca trecem peste caractere, Ponta este un nimeni in comparatie cu Tanase, desi asta nu spune nimic despre cei doi. Un plagiator nu are ce sa dea unui om de televiziune, unui cadru didactic, unui om cu carte. Pacat ca Tanase nu si-a dat seama ca in momentul in care a acceptat postul de director al Televiziunii Nationale… si-a semnat certificatul de deces profesional.

Nimeni, repet, NIMENI, care accepta acest post nu iese curat. Directorul TVR-ului este ca un medic care din pacate trebuie sa accepte ca unicul sau pacient sufera de cancer, intr-un spital in care nu mai are decat o aspirina si o sticluta veche de apa oxigenata… si ca nu are absolut nimic de facut.

Tot ce se poate face cu TVR-ul in momentul de fata este sa jongleze cu hartii, sa jongleze cu bani imprumutati… un saltimbanc cu o viata de imprumut pe strazile unui oras ca Las Vegas unde exista distractii mult mai atragatoare, la tot pasul. Imaginati-va un saltimbanc printre, neoane, stroboscoape, paiete, fantani muzicale si alti artisti care investesc, in imaginea lor, sute de mii de dolari. Saracul! Este depasit, frustrat, consumat, degradat, cazut in dizgratie.

Ce vor cei de la putere? Nu sunt cititoare in stele dar imi imaginez ca daca pui la carma unei institutii mamut, pe cale de disparitie, pe cineva care nu are habar de ce trebuie facut pentru a resuscita pacientul, inseamna ca cei de la putere, isi doresc moartea inceata dar sigura a TVR-ului. Am simtit asta de cand lucram pentru TVR in serviciul publicului.

Am ajuns acolo ca stagiar, si a trebuit sa construiesc o lucrare de evaluare manageriala a institutiei, asa cum puteam si cu informatiile la care aveam acces… desi in mod normal, o institutie este obligata sa ofere informatii unui cercetator stiintific…

Conform documentelor la care am avut acces… cele publice… mi-am dat seama de multe.  Insa nu era de ajuns sa citesc rapoartele de activitate. Adevarurile nescrise, se  gaseau in angajatii TVR, la locul de munca, in redactii, in salile de montaj, pe teren cu echipele de filmare. Ce spune experienta umana spre deosebire de sterilele rapoarte de activitate? Aceasta este o intrebare pe care si domnii parlamentari ar trebui sa si-o puna. Dar nu le pasa, cum nu le pasa de nimic altceva decat somnul lor de veci si de viata lor de acum, greoaie de buzunarele, pline cu carti de credit, simboluri ale multiplelor conturi. Ha! Mai ales acum ca si-au asigurat pensii „decente”. Nu va vine sa ii scuipati intre ochi? Nu este nimic decent la ei. Puterea i-a transformat in monstri. Caut UN singur om politic activ care sa imi dovedeasca ca mai exista Dumnezeu in el. Unul. Nu cer mult.

Revenind la TVR: ce am aflat despre TVR de la oameni?

  1. Pe langa plosnitele si lipitorile care castiga de o suta de ori mai mult ca ceilalti angajati, pentru o simpla aparitie, in care citesc ceva de pe prompter si se plimba zambind pe o scena, construita de altii… exista oameni care intr-adevar muncesc. A propos, a fost amabila spunand ca diferenta este doar de o suta de ori mai mare.
  2. Cei care stau in spatele camerelor, multi, sunt in mare parte profesionisti care si-au dedicat din ( ATENTIE!) Pasiune, intreaga lor viata TVR-ului.- Imaginati-va un zeu numit TVR si miile de credinciosi care aduc sacrificiile si le depun la picioarele acestui monstru sacru.- Intr-adevar TVR a fost un monstru sacru, care nu a fost parasit de fidelii sai decat atunci cand au trecut in nefiinta. Dar intr-o tara de adoratie a non-valorilor, oare mai este loc pentru cultura, pentru treaba „bine facuta”? … Unde este domnul Presedinte Iohannis sa ne arate cum stam cu treaba „bine facuta”? Incep sa cred Sibiul, asa cum este azi, a fost recladit in ciuda domniei sale, nu gratie lui. Intrucat un om dedicat constructiei nu poate fi pasiv, tacut si rezervat. Cum ar zice unii: „Parerea mea”.
  3. Toate redactiile sunt mixte. Daca  nu toti cei care lucreaza la TVR sunt angajati pe pile si relatii, atunci 90% sunt oricum. Cei 10% sunt acceptati cu greu si doar pe termen limitat. Cei 10% sunt acolo pentru a stimula productia pentru ca este nevoie de creierele lor proaspete si competente. Intre cei 90% sunt o parte profesionisti integri dar care nu au mijloacele necesare pentru a-si atinge adevaratul potential, dar sunt si cei care „dau bine pe sticla” sau copiii, nepotii, amantele, verisoarele… cuiva care conteaza. Si ce conteaza cel mai mult azi? Ghici ghicitoarea mea! Da! Acel lucru pe care il vor toti dar de care nu au parte decat cei care il iau cu japca.
  4. Materiale invechite… facem ce putem cu ele desi alte televiziuni au parte de tehnici de ultima generatie. Cu toate astea TVR a reusit sa faca din nimic lucruri marete, intrucat adevaratii profesionisti lucreaza cu Oameni, chiar in ciuda echipamentelor desuete. Un secret pe care au inceput sa-l afle si unii de la celelalte televiziuni. Atunci cand lucrezi cu Oameni, nu poti gresi, in umanitatea lor, in experienta lor de o viata, in expresia individualitatii lor salasluieste adevaratul spectacol miracol al Lumii. 1-0 pentru TVR!
  5. Doua echipe de teren: sofer, cameraman, jurnalist ori doi. Doua echipe de teren, zece evenimente, acoperire…prin dedublare. Am sarit garduri ca sa ajung la locurile unde se desfasurau simultan evenimentele. Am sarit garduri si am incercat sa absorb tot ce se putea, contra cronometru. Dar TVR Cultural nu a murit nici pentru ca echipele nu ajungeau la toate evenimentele, nici pentru ca in jurnal se transmiteau informatii despre evenimente trecute de o zi, doua, trei… TVR Cultural a murit pentru ca i s-au oprit monitoarele si i s-a taiat oxigenul. TVR Cultural a murit si pentru ca desigur, o persoana cu doua mastere si patru limbi straine cunoscute la perfectie, nu putea sa fie la fel de valoroasa ca o persoana care nu isi luase licenta inca. TVR Cultural a murit pentru ca spre sfarsitul vietii sale, au fost numite, in diverse locuri strategice, persoane care aveau deja scenariul scris. Titlul oficial: Schimbare si reinoire. Titlul original: Ne facem ca muncim.
  6. Cum sa pui bete in roate la TVR? Filmare de zi, exterior, invitati, luna caniculara, ora 12, cu soare la zenit. Cum este domnule posibil sa programezi o astfel de filmare pe 40 de grade, atunci cand lumina soarelui este atat de nefasta pentru materialul filmat? Cum este posibil sa ai numai 60 de minute ca sa filmezi interviul si imaginile de ambianta, pe 40 de grade, in 60 de minute? Cei care au habar stiu ca lumina este prea puternica si ca imaginile vor fi extrem de expuse la acea lumina, ca temperatura de 40 de grade este un hazard pentru sanatatea intregii echipe, ca 60 de minute nu lasa timp nici de respiratie dara mite de un pahar cu apa adusa de acasa (desigur)… Cu toate acestea „Intalniri in Gradina Botanica” exista! Multumiri domnului Panzaru, fostul rector al Universitatii din Bucuresti, pentru omenie, intelegere si permisiunea de a filma in Gradina Botanica.
  7. Cum sa iti bati joc de un coleg care vrea sa munceasca in TVR? Programezi o filmare care necesita doua camere de filmat, doi cameramani, lumini, sunet, tot pachetul, in ziua in care invitatul tocmai aterizeaza din alta tara si ajunge la timp doar cu voia lui Dumnezeu si cu taxiul, obosit, transpirat, nemachiat… In timp ce tu impreuna cu echipa de doi pe care i-ai convins cu rugi si lacrimi sa te acompanieze la filmare ca sa nu o ratezi. Doi: un cameraman, un asistent lumini. ( Dupa aceasta aventura, asistentii de lumini nu au mai fost trimisi cu echipele TVR Cultural- din cauza banilor, sau a lipsei lor). Revenind: Iei una bucata, coleg tanar, ii pui un dosar in mana, pleci in vacanta, il lasi de capul lui sa isi dea seama de ce are nevoie. Acel om adica eu, alearga sa-si faca echipa. Cum sa ma duc la o filmare de aceasta anvergura nepregatita? Pai…aaa…aaa… „Fa si tu cum fac ceilalti!”, „Adica cum?”, „Pai suna la cameramani, cere unul, da-i intalnire… a dar vezi ca iti trebuiesc doi, daca vrei sa iti iasa treaba cum trebuie!”, „Doi? Dar daca iau doi inseamna ca o echipa sta degeaba!!!  Nu o sa-mi permita nimeni sa ii iau pe amandoi!”, „Aaa… pai da! Dar daca nu iei doi, o sa iasa prost. Lasa ca te descurci tu!”… In fine asa a mers treaba si cu microfoanele care nu mergeau, lavalierele care erau de doua feluri, invitata care era aranjata de ea insasi… Eu care transpiram in fata puzzle-ului din fata mea. Un cameraman care a acceptat sa fie numarul doi dar care in ziua filmarii nu a venit si nu a raspuns la telefon… Am plecat asa. Am avut norocul sa am o echipa de doi: lumini si imagine care s-au purtat exemplar cu mine , adica ca si cand as fi fost de-a lor nu una de la departamentul X. Oameni! Asa dragi prieteni s-a nascut „Istoria Europei in Sigilii si documente istorice” de la Muzeul de Istorie a Orasului Bucuresti! Impotriva sistemului dragii mei! Impotriva curentului, a valurilor, a „nu-urilor” si mai presus de toate intru credinta in cel de sus si in oamenii care mai sunt inca Oameni. Multumesc, pe aceasta cale tuturor fostilor mei colegi din echipa de imagine a TVR-ului, in special colegului meu Laurentiu Tanase ( stie el de ce), pentru ca au fost Oameni de bine ( in adevaratul sens al cuvantului ). Mai multumesc si colegilor din echipa de montaj, in special lui Denise Constantinescu, pentru rabdare, intelegere si profesionalism. Am invatat multe de la tine Denise si sunt mandra ca am reusit sa mi te fac prietena! Si multumesc Dianei Dumitru care a crezut in mine si mi-a dat o sansa sa descopar ceva nou care a ajuns sa imi fie tare drag: lucrul in televiziune. Mai sunt multi alti colegi deosebiti insa aici nu este vorba de pomelnicul recunostintei. Am dorit doar sa exemplific cu cateva nume, ca in TVR mai exista viata si ca mai exista profesionisti… sau cel putin au existat pana ce sistemul i-a determinat sa plece spre alte orizonturi. Ca si mine Denise si Laurentiu nu mai lucreaza pentru monstrul sacru al televiziunii din Romania. Vreau sa cred ca ne este mai bine unde ne aflam si ca am fost salvati de  pasiunea pentru aceasta munca care ar fi putut sa ne scoata prematur din joc cu destinatia norilor. Diana Dumitru mi-a povestit la inceput, pentru lucrarea mea de master, ca foarte multi angajati, pasionati ai TVR-ului, parasesc prematur aceasta lume si ca nu au timp sa iasa la pensie… Am fost trista sa aud, dar la finalul calatoriei mele, am fost bucuroasa ca nu am fost si eu printre ei. Am iubit si iubesc televiziunea dar nu mai mult decat viata.
  8. Cum sa dai afara un colaborator al TVR-ului? Simplu! Vineri il trimiti in week-end cu doua joburi, Luni ii spui ca „nu putem continua”.
  9. Cum dai afara un angajat al TVR-ului? Prin concurs! Doar pilele raman! … si desigur o mana de oameni care stiu ce sa faca…
  10. Vrei sa filmezi un eveniment de anvergura in strainatate? Nicio problema! Du-te ca te descurci tu! Si asa dragii mei prieteni a fost inregistrat concertul maestrului Vladimir Cosma la ICR- Paris. M-am descurcat. Am fost inviata de Ambasada Romaniei, adica mi-am platit singura biletele de avion, am zburat singura pentru ca „TVR nu are bani pentru asa ceva”, am fost primita de directoarea ICR de atunci cu citate din propriul meu articol din Dilema Veche, si am obtinut imagini de la un jurnalist francez care mi le-a trimis prin curier diplomatic la Bucuresti. Totusi cand un francez se ofera, ambasada are obrazul inca sensibil si pune si de la ea un curier! Multumesc domnule D. Pentru ajutor! Si asa Romania a vazut o avampremiera a concertului de la Ateneu, nestiind pe atunci ca Maestrul Cosma urma sa vina vreodata inapoi in Romania. Pana la urma ce puteam crede? Era plecat din 1963! Vreau sa cred ca am avut ceva de a face cu intoarcerea sa in tara. Numai noi doi stim adevarul…
  11. Cum sa distrugi o institutie legendara? Pe bune e ca la tort. Iti vine sa si razi… sau ai rade daca nu ai plange… undeva printre sughituri… Parlamentarii de azi, nu numai ca nu au constiinta, nu au Dumnezeu, nu au neam, nu au patrie, nu au nimic real… si ce au nu poate fi luat nici colo’ sus nici sub pamant S.R.L. Dar daca ar mai avea ceva  din toate cele mai sus mentionate, ar cunoaste cateva nume legendare care au facut ca TVR-ul sa existe azi, au facut ca TVR-ul sa fie cum il numim noi azi „un brand”, mai ceva ca „marca urs”. Daca ar sti de fauritorii acestei institutii nu ar putea sa isi bata joc de munca lor. Prefer sa ii cred ignoranti decat criminali. Pentru ca este o crima impotriva neamului sa iti bati joc de istoria sa.  Ei bine pentru a distruge o institutie legendara, nu trebuie decat sa numesti o serie de pioni pe postul de conducere si sa le dai instructiuni sa se „scalde in sos propriu timp de … x ani”. Unde sunt banii dumneavoastra? Nu aici! E jenant ca un mare realizator de emisiuni sa vina cu metroul, sa se imbrace cu acelasi set de haine si sa alerge pana i se rup opincile dar Directorul sa vina mereu la costum, sa stea ascuns in asa zisul sau birou, unde sa nu poata intra nimeni si sa aleaga cine ramane si cine pleaca conform unei liste: „uite asa pana la numarul 10 raman, cei sub linie pleaca!”. Mai tata tu ai citit C.V.-ul cuiva? Ca habar de nume nu ai. Ce faceai dumneata in timp ce trageai linie si semnai?… Probabil ca din acest motiv nu o sa tina nimeni minte numele tau si nici nu mai stie nimeni ca ai calcat vreodata pe terenul TVR-ului.
  12. Nimeni nu se intreaba cum sa scapam de dictatura care ne-a osandit, cum sa renastem ca pasarea Phoenix, din propria-i cenusa. Pentru ca daca s-ar intreba, pe bune, ar exista sanse sa se faca lumina.


Ce as vrea eu sa vad la TVR?

As vrea sa fiu reprezentata bine si corect in primul rand. Stati asa ca mi-am adus aminte!

Cum e domne’ posibil sa trimiti echipa la niste Jocuri Olimpice si sa stai in direct de pe telefonul mobil al jurnalistului? Domnilor prezentatori de emisiuni incendiare de la alte televiziuni, sau televiziunile ETC…, nu am informatii „bomba”, nici macar informatii „fierbinti” dar garantez ca sunt adevarate pentru ca le-am auzit cu propriile urechi. Acea fata era peste mari si tari, prezenta competitia de gimnastica si a anuntat in direct ca din motive tehnice a trebuit sa transmita in direct de pe propriul sau telefon. Asta inseamna dedicatie, sa iti folosesti propriile puteri si resurse desi ai certitudinea ca nimeni nu iti va deconta cheltuielile. In cazul domnisorei respective era vorba de apeluri, in cazul meu era vorba de transport, cazare, masa, imagini…s.a.m.d.

Dedicatie inseamna sa lucrezi pe gratis  sau aproape pe gratis pe 40 de grade celsius, sa acoperi trei evenimente intr-o ora si sa mai fii si luat peste picior de un mare critic literar al neamului care cand m-a insultat nu s-a balbait.

Dedicatie inseamna sa spui prezent chiar si dupa ce nu mai lucrezi pentru acea institutie si tot tu esti sunat sa fii intrebat cum se zice „aia” sau „aialalta” in franceza… desi cat ai lucrat acolo toti se dadeau mari specialisti in tot.

Dedicatie este sa faci traducere simultana in direct pentru prima data in viata ta, sa nu fii platit dar in schimb sa fii criticat ca ai avut emotii. „Daca nu esti in stare de ce te-ai oferit?” – aaa… „1. Nu m-am oferit, am fost rugata, 2.sunt in stare ca daca nu as fi fost nu as fi acceptat si nici nu as fi fost rugata. 3. Cine esti tu sa iti dai cu parerea?”… Acesta este raspunsul pe care nu l-am dat niciodata. Cred ca actiunile vorbesc de la sine.

In timp ce va dati cu oja si cotrobaiti prin geamantanele pline cu toale de vanzare, intrebati-va de ce sunt eu cea aroganta pentru ca imi fac treaba in tacere si insist sa se munceasca mai repede si sa imi fac treaba ca sa fie difuzata o stire in ziua in care chiar s-a intamplat evenimentul.

Spre finalul activitatii mele in TVR, textele mele nu mai erau corectate ci rescrise, eram fortata sa imi pun semnatura pe textul prost al altuia ca sa primesc in cel mai bun caz sub salariul minim pe economie.
Acolo unde singura rasplata este umanitatea si aceea era pe terminate. Cred ca seamana mult cu cozile de pe vremea lui Ceausescu, atunci cand stateai la coada ore intregi fara sa ai garantia ca vei prinde jumatate de salam. Ai mei au stat la coada. Dar ai vostri?

Si daca tot ne aflam intr-un sistem de non-valori, de erori umane, de greseli transformate in legi, de roboti „slugarnici” dupa cum il descria Ponta pe Stelian Tanase… macar sa putem spune adevarul, sa putem sa respiram minima libertate de simtire si expresie. 

Stelian Tanase nu are de ce sa se simta jignit de un nimeni ca Ponta pentru calificativul de „slugarnic”. Ponta nu mai are nimic de oferit, nu cred ca a avut vreo data… poate doar sa te contamineze cu vinovatie si dezgust. Insa Stelian Tanase trebuie sa admita ca s-a sinucis din punct de vedere moral si profesional in momentul in care a acceptat postul „terminal” de director al TVR-ului.

In momentul de fata nu se poate face nimic pentru TVR pentru ca nu se vrea nu pentru ca nu se poate. Si oricine ar fi director daca nu face parte din gasca demolatorilor, nu poate face nimic. Fiind in gasca demolatorilor de valori nu poti decat- evident- sa demolezi. Daca te impotrivesti masacrului culturii, a istoriei, a neamului… ori stai pe loc si mori incet, ori mori repede stand pe loc. Pana cand gasca pentru Romania – oricare ar fi ea- va fi la putere, – oare cand se va intampla miracolul?- trebuie sa stam pe loc si sa supravietuim.

In concluzie daca cineva doreste sa ajute TVR-ul, o poate face pe timpul si banii sai. In momentul de fata se poate salva un singur canal daca ne bazam doar pe donatii. Este imposibil sa credem ca este viabil proiectul de canale multiple pe bani inexistenti si reluari infinite. Nu ai cum sa faci rating doar cu arhive.

Si a propos de arhive… Stiti cate arhive sunt pierdute din cauza ca nu au fost digitalizate?

Asa se sterge trecutul si se rescrie istoria.

Publicat în Cultura, Idei, Politica | Lasă un comentariu

Perifericii suferintei…






Privesc la cerul cenusiu pe care zac norii indecisi ai unei potentiale furtuni si recunosc in natura starea omenirii. Oare ce se ascunde dincolo de acesti nori apasatori dar deosebit de usori?

Este posibil sa se afle indoielile nemarturisite, glasurile sufocate, suferintele tacute ale fiecaruia dintre noi. Si… ma intreb de cand nu am mai fost sinceri unii cu altii, dar mai ales de cand nu am mai fost sinceri cu noi insine. De exemplu de cat timp nu ne-am mai spus ce se afla dincolo de durerea noastra de cap -aproape acuta- sau dincolo de greata latenta ? Oare sub cate straturi de emotii se afla adevarul care ne macina, tacut, incercand sa erupa ? Si apoi ? Ce urmeaza ? Unde incepe vindecarea  si cat timp trebuie sa treaca peste noi pana sa ne vindecam ?

La un moment dat, pe drumul meu academic am invatat ca libertatea mea se termina acolo unde incepe cea a celuilalt insa nimeni nu ne-a invatat unde se termina suferinta… unde si cand incepe vindecarea.

Ce este ciudat este ca nimeni nu vorbeste de vindecare… sau prea putini… undeva, intr-un colt, subversivi – ca si cand este o rusine sa vorbim despre ce ne doare si cum putem sa ne vindecam-. Tind sa cred ca majoritatea nu-si doreste vindecare, sau poate o ignora intrucat nimeni nu ne-a invatat ca se poate trai si altfel. Lumea a inceput sa se destepte atunci cand fiecare individ s-a trezit intr.-o situatie la limita suportabilitatii. La televizor se vorbeste in continuare de lucruri « grave » cu – in mod ironic- o usurinta aproape amuzanta daca nu ar fi dezgustator de trista. Pe micul ecran se vorbeste despre “tara”, “patrie” si “popor”, despre “o buba” colectiva care va erupe si ea in curand. Oare nu cumva “tesutul colectiv”s-a sfasiat deja, fara sa ne dam seama? Si cum am putea noi sa realizam ce se intampla daca suntem in permanenta “hipnotizati”?

Inca exista umanitate. O descopar in vanzatoarea de la magazinul din colt, o vad in vecina  de pe strada alaturata, o simt in farmacista care nu stie ce sa imi mai dea atunci cand nu ma simt bine. Da… acesti oameni imi dau speranta pe care paream sa nu o mai gasesc nicaieri. Fara sa stie, ei ma determina sa vreau sa mai colind pentru a ma ciocni in continuare de Oameni.

Roboti sunt peste tot. Nu prea avem ce sa ne spunem. Prapastia dintre noi a devenit prea adanca. Poate ca mi-e pur si simplu dor.

Umanitate gasesc si intr-un artist al cinematografiei internationale, care vine sa ma vada de fiecare data cand este in Romania. Oare cum poate el sa traiasca fara fite si pretentii cand “nimicii” care se vad “uriasi” in oglinda, par sa nu poata trai fara bang-uri si brizbrizuri, fara farul indreptat mereu spre ei?

Cred ca pot sa va spun un secret: oamenii care merita cunoscuti nu se afla mereu in lumina reflectoarelor. Adesea se afla doar sub lumina soarelui. Ei isi continua viata, isi urmeaza menirea si din cand in cand reapar in atentia publicului pentru o clipa.

Care sunt valorile adevarate? Ce alegem sa apreciem mai mult? Trebuie macar sa va intrebati, intrucat, copiii de azi vor mosteni maine, valorile pe care le sustinem. Nu ii doresc niciunui copil sa pretuiasca mai mult un telefon mobil decat o conversatie cu un prieten. Nu ii doresc acelui copil nici sa pretuiasca mai mult o masina decat o relatie de suflet. Cu siguranta, nu ii doresc, sa viseze bani in loc de dragoste, armonie si pace.

Daca generatia noastra se afla la periferia suferintei, atunci, este posibil ca in mainile noastre sa stea haturile care determina unde ne indreptam si unde ii ducem cu noi pe cei dragi.

Publicat în Educatie, Idei | Lasă un comentariu

Si un ronsard ose se moquer d’une rose…

« Le délit d’outrage public à la pudeur,

incriminé par le Code pénal de 1810,

établissait un heureux équilibre

entre le respect de la liberté individuelle

et la protection de la décence ; décence nécessaire

d’une part aux rapports sociaux de la population

d’autre part à l’harmonieux développement des mineurs.


Ce délit a disparu du Code pénal de 1993

et a été remplacé par le délit d’exhibitionnisme.

Il n’en reste par moins une référence essentielle

du point de vue de la prévention de la délinquance,

dont l’une des causes est la dépravation des mœurs.


Il demeure au reste un délit civil,

pouvant donner lieu à des réparations civiles,

quand il a causé un préjudice à une personne précise. »


  Extrait du « Traité de droit pénal »
de R. GARRAUD ( 3e éd. T.V, Paris 1924 )




Inceste, misogynie, misanthropie, enfer, adultère, meurtre…

… et tout ce que nous appelons, de nos jours, pluralisme et diversité, démocratie, liberté de l’expression, langue de bois et « politically correctness »… et bla bla bla…

J’ai appris que parfois trop c’est moins, comme disent les anglophones ; c’est à dire il ne faut pas trop en faire pour prouver un point.

 Que constitue un crime ? Quelle est la frontière entre la liberté d’expression et un crime ? Quelles sont les limites sociales (s’il y en a toujours) ? Sont-elles des frontières correctes, justes, respectueuses de l’être humain ?

Pouvez-vous imaginer que toute cette déambulation d’idées, ce débat intérieur, provient d’une simple réflexion sur les œuvres littéraires et plus particulièrement celle de Pierre Ronsard ?


Si le nom Ronsard vient du nom commun « ronces » et nous rajoutons la suggestion de Ronsard même, que ses ancêtres proviennent de la Valachie… et en fait lie à un personnage reconnu historiquement comme « Banul Maracine » un homme avec statut et importance à son époque… Le « Ronsard » du XVIème siècle est lui aussi d’origine roumaine. Des historiens de la littérature pourraient attester cela mais c’est un petit fait de l’histoire littéraire, comme un mythe presque, que je souhaite croire, sans avoir investigue, pour autant, les traces de l’histoire.

En bref si Ronsard vient du nom commun ronces, en quelque sorte, une plante du hasard, dangereuse pour les explorateurs des bois, à cause de ses nombreuses épines, c’est un peu douteux et hilaire qu’une ronce se moque d’une rose. N’est-ce pas ?


Que nous enseigne-t-on à l’école ? À quoi, la littérature classique nous renvoie-t-elle ? Quelles valeurs ?

Le carrefour, le lieu de confluence des sciences au XXIème siècle, nous impose un regard critique de point de vue psychologique, éthique, philosophique et moral.

Si Ronsard nous enseigne des un très jeune âge, la misogynie, la mythologie grecque nous enseigne l’inceste avec Œdipe au pupitre. Molière nous délivre un misanthrope ainsi que l’adultère et sera suivi de Flaubert, Choderlos de Laclos et de tous les grands écrivains de la littérature classique et puis vint l’Enfer… non pas nécessairement de manière chronologique c.f. Dante, mais aussi chez Sartre, Hugo et Baudelaire.

Ils y sont tous dans les programmes d’enseignement de la littérature à l’école.

 Enfin le meurtre ou le suicide… oh la, la ! Ces ceux-ci traversent l’histoire et sont présents partout : Camus, notre confrère roumain Cioran, Ernesto Sabato… et focus en arrière depuis les mythologies à nos jours.

Finalement, a quoi pouvons- nous résumer la vie, telle qu’elle est décrite dans les œuvres littéraires et d’une manière très éloquente présentée et enseignée a l’école par nos illustres professeurs ? Si derrière toutes ces notions, nous avions le moindre espoir de survivre ces valeurs introduites, d’une manière subliminale, subversive, dans notre psyché, dans notre sous-conscient… il faudrait suivre notre instruction scolastique avec un rendez-vous chez un psychiatre, psychologue ou psychanalyste. Je conseillerais que le spécialiste en cause soit préparé dans les trois domaines comme si ces derniers étaient un tout, une partie intégrante de leur voyage dans les tunnels sombres de notre cerveau. Ou au moins, la partie du cerveau qui sert au rationnement.


 Si Ronsard, pauvre plante du hasard, épineuse et indésirable, ose se moquer des roses… nous sommes perdus.

Je n’ai vraiment pas souhaite m’en prendre à l’illustre Pierre Ronsard. Mes pensées ont juste flotté vers lui car mon père me demandait, lorsque j’étais jeune, si je connaissais les origines de son nom. Finalement aujourd’hui je me suis dit : « tiens ! C’est bien étrange qu’une ronce se moque d’une rose ». Avez-vous vu sa tête ? Si vous deviez rencontrer Ronsard en ville, aujourd’hui, est-ce que vous le prendriez pour quelqu’un qui soit justifié d’instiguer les femmes à profiter « de la vie » tant qu’elles sont jeunes et belles ? Selon lui, la femme n’a de valeur que lorsqu’elle est jeune et belle… sinon tant pis. Mais avez-vous vu sa tête un peu ? Que nous apprend-t-il ? Il nous enseigne, en fait que la valeur d’un être humain n’est pas plus, ni moins, que liée à son apparence. N’est-ce pas pour cela que les grands enfants qui jouent avec la mode sont tous petits, moches et n’ont de valeur que selon leur compte en banque ? Et ne sont-ils pas aussi célèbres pour la seule raison d’avoir diminué la valeur de la femme à une bête anorexique ? Est-ce comme ça que vous souhaitez qu’on regarde votre femme, votre sœur, votre mère, votre fille ? Voulez-vous réduire la valeur des femmes les plus précieuses de votre vie à un bout de chair et d’os, a un intervalle de temps, a une couleur, a un poids, a une taille ?

Qu’en dites-vous du paradis promis de la vie après la mort, de la menace d’un enfer qui n’est pas le vôtre ? Est-ce que les autres représentent vraiment l’enfer pour nous ? Faute de ne pas pouvoir prouver l’existence d’un enfer au-delà de cette existence, sommes-nous condamnés à chercher ce dernier dans l’image de l’altérité ?

Voilà la notion d’athéisme qui gagne terrain. C’est le refus de croire tout ce qu’on nous dit et de porter des guerres avec un ennemi invisible, alors que la spiritualité nous enseigne à concevoir et comprendre que chaque être est lie a une lumière supérieure, que nous sommes tous un rayon de cette lumière et qu’ensemble nous sommes tous égaux devant cette lumière universelle qui nous a donné vie et qui nous permet de faire cette expérience de la vie sur terre. Je comprends qu’il n’est pas facile de faire la distinction entre les institutions religieuses, les écrits religieux et la véritable expérience spirituelle, unique et individuelle… mais au moment où nous ne réussissons plus à voir dans les autres êtres humains, un miroir de nous-même… les jeux sont faits, on fait table rase et il n’y a plus de barrière. Avec la mort de l’innocence et du respect des autres nous pouvons dire adieu à toutes les valeurs stipulées légalement ou non. Est-ce vraiment cela la liberté ? Devenir fous, insensés, irresponsables et impossible de contenir, d’endiguer?


En 1993 l’Outrage public à la pudeur s’est transformé en exhibitionnisme… donc si je comprends bien, nous commettons un délit seulement si nous posons nus dans une place publique, mais si nous avons un comportement de nature immorale et socialement inacceptable mais qui ne solde pas en nudité publique… tout va bien. Pourquoi ? Puisque y en a certains qui n’ont honte de rien.

« Le sommeil de la conscience, de la raison (si vous voulez) engendre des monstres. »

Reste-t-on humain si on n’est plus capable de raisonner ?

Au lieu de « garde à vue » qui dénue l’État de ses fonds, ne serait-il pas plus sage de réfléchir a l’humanité de certains êtres qui sont privés de discernement et agissent sous l’emprise d’une impulsion ?

Il faut faire un choix  à quelle loi obéir : celle morale, celle étatique… ? Que de choix, que de choix…

Entre temps, réfléchissez bien à ce que l’on enseigne dans les écoles, comment on endort vos enfants afin de créer les potentiels cyborgs du futur. Oui, l’école est le premier des laboratoires ou l’on joue avec la vie des êtres humains. Si vous avez un peu de chance l’Université vous fournira une échappatoire… à condition que vous identifiiez vous-mêmes le signe indiquant « sortie ».


P.S. La vie nous enseigne qu’il y a plusieurs sortes d’enfer :

  • L’au-delà et la menace d’une punition inconnue mais terrible.
  • Les autres car ils nous pourrissent la vie.
  • Nous-mêmes car nous n’arrivons pas à sortir du labyrinthe préfabriqué par nos ancêtres qui nous ont endormi la conscience.

P.P.S. En partant de la prémisse que nous ne savons pas ce qui est au-delà, ne serait-il pas censé d’essayer de ne pas faire de notre vie, société, monde un enfer ?


Publicat în Cultura, Espace Francophone, Idei | Lasă un comentariu