România fara TVR Cultural

TVR Cultural a obţinut licenţa în2000, aînceput să emită în 2002. Jurnalul Cultural a fost lansat în acelaşi an.

Sincer nu ştiu cum ar trebui să încep un articol în care sunt nevoită să vorbesc despre dispariţia postului de televiziune TVR Cultural şi rolul său în viaţa noastră… M-am gîndit îndelung cum ar trebui să abordez acest subiect şi am ajuns la concluzia că cel mai bine ar fi să vorbesc sincer şi fără ocolişuri.

Am păşit pentru întâia oară pe culoarele televiziunii în primăvara anului 2009. Revenisem din Franţa unde fusesem plecată cu Bursa Guvernului Francez la un master de management cultural. TVR Cultural m-a primit ca stagiar şi apoi ca reporter cultural. Am învăţat multe despre televiziune ca instituţie dar şi ceea ce presupune să fii om de televiziune. Am descoperit oameni, personalităţi şi personaje şi am înţeles ce înseamnă pentru ei televiziunea.

Poate că publicul de azi nu dă doi bani pe TVR (respectiv TVR Cultural) pentru că nu înţelege ceea ce se află în spatele acestei instituţii, dincolo de emisiunile pe care le privesc, sau nu, dincolo de imagini, muzică şi vorbe… Nu fac aici apologia unei instituţii care după cum mulţi dintre noi o ştim, are hibele ei, are nenumărate defecte, « găurile sale în pereţi » care aud zilnic înjurăturile de rigoare atât dinăuntrul clădirii cât şi dinafara sa. Doresc să vă povestesc despre sufletul invizibil de dincolo de acei pereţi, despre făbricuţa de spirite care trudesc la păstrarea în viaţă a acestui monument simbolic numit TVR-ul şi bineînţeles despre frăţiorul său mai mic şi mai sărac care nu demult a împlinit zece ani de existenţă : TVR Cultural. Oare are suflet cel care omoară un copil de zece ani ? Dar un grup de indivizi care sacrifică într-o clipă munca de un deceniu a unei echipe de oameni care au lucrat zi lumină pentru crearea şi supravieţuirea unui canal care era de la început ameninţat să nu reziste? ( Cine e mai dă bani pe cultură în zilele noastre ? ) Aceşti oameni au crezut şi visul lor s-a realizat şi a funcţionat timp de un deceniu… poate prea puţin în comparaţie cu viaţa celei mai vechi televiziuni din România. Cu siguranţă prea puţin pentru telespectatorii scârbiţi de emisiunile politice difuzate de posturile private de televiziune şi însetaţi de … pur şi simplu altceva. Da ! TVR Cultural oferea altceva, poate că aceasta este problema. Se pare că orice este diferit este arătat cu degetul, desfiinţat, subiect de glumă şi ocară. Cultura a devenit bătaia de joc a românilor care au puterea de decizie. Mai întâi s-au luat de ICR apoi TVR Cultural… cine ştie ce mai urmează ?

Talida Stanica si Jean-Marc Caracci, fotograf.

În momentul în care am aflat despre dispariţia subită a postului TVR Cultural lucram la o carte despre televiziune şi rolul său cultural (o dilemă cu care mă zbat de mai bine de patru ani, începând cu lucrarea mea de dizertaţie din Franţa). Mi-am întrerupt activitatea dedicată acestei cărţi pentru a vă şopti câteva fragmente care se vor afla şi în carte şi pe care, simt că este necesar să vi le dezvălui în avampremieră.

Totul a început cu lucrarea despre televiziune şi rolul său cultural în societatea anilor 2000, bazată pe experienţa activităţii alături de foştii mei colegi de la TVR Cultural dar şi pe întâlniri cu profesionişti din domeniul televiziunii (din ţară şi din străinătate) şi oameni de cultură care au fost în contact cu televiziunea (cea de odinioară cât şi cea de azi). Ceea ce vă pot spune este că imaginea din interior a televiziunii române este scindată în două părţi diametral opuse. Pe deoparte găsim o televiziune cu mari probleme economice care suferă de ani de zile din cauza unor alegeri proaste, a unui management defectuos şi tot felul de interese,  din cauza  unor strategii de revitalizare care au ascuns ruşinos o plagă adâncă şi netratată, care a dus pe termen lung la degradarea întregii situaţii economice a televiziunii… Practic TVR-ul a supravieţuit în toţi aceşti ani ignorându-şi propriile răni care se săpau din ce în ce mai adânc şi dureros. Nu vreau să intru în detalii, poate că într-o zi responsabilii vor da socoteală deoarece oamenii au dreptul să ştie de ce nu mai au acces la emisiunile pe care le urmăreau. Pe de altă parte găsim sub acest nume « TVR », odinioară esenţial în vieţile oamenilor, o echipă de oameni dedicaţi capabili să lucreze (unii dintre ei) şi pentru salariul minim pe economie, pentru a da viaţă emisiunilor pe care unii dintre dumneavoastră le priveaţi pe TVR Cultural. Se zice că “ omul sfinţeşte locul”. Până la urmă despre asta este vorba. TVR Cultural a fost creat de oameni pentru oameni, cu intenţia de a aduce în căminele telespectatorilor altceva, emisiuni culturale despre muzică, artă, film, despre oameni cu har, tineri talentaţi, cariere exceptionale, modele pentru tinerii de azi care nu mai au repere, oferindu-le telespectatorilor şansa de a descoperi feţe nevăzute din domeniul cultural dar şi oameni uitaţi de istorie şi de sistemul care le îngroapă talentul înainte de a fi cunoscut şi apreciat. TVR Cultural este compus din oameni (mulţi dintre ei invizibili) cu idealuri care nu şi-au negat dreptul de a visa şi care în ciuda resurselor infime pe care le-au avut la dispoziţie, s-au dăruit complet de dragul acestei meserii. Altruismul lor nu este o glumă, mai degrabă salariile lor era o anecdotă de sfârşit de lună…

In mijlocul actiunii cu colegii de la TVR Cultural

Ce a lăsat TVR Cultural în urma sa ? Ce este de reţinut ?

În primul rând aş reţine că un manager bun cu puţin talent în domeniul imaginii, nu ar fi renunţat la TVR Cultural (unul dintre singurele canale culturale din Europa) în favoarea emisiunilor care înghit mai mulţi bani decât costurile de funcţionare ale postului pe un an întreg. TVR Cultural a funcţionat şchiopătând în toţi aceşti ani consumând toată energia, inspiraţia şi eforturile angajaţilor săi pentru a gestiona neajunsurile financiare. Din cauza lipsei de fonduri şi a gestiunii proaste, a SRTV-ului, TVR Cultural nu a beneficiat de fondurile necesare unei producţii la care a aspirat mereu. Din acest motiv, uneori eforturile colectivului erau subminate de lipsa de resurse şi canalul cultural nu s-a ridicat mereu la înălţimea aşteptarilor noastre.

« După mine este un post care nu se ridică la înălţimea utilităţii lui. Ar trebui să fie un post excepţional. Pentru asta ar trebui să fie mai mulţi oameni instruiţi.

Amatorism cordial. Oameni bine intenţionaţi. Nu au nici formaţia necesară nici anvergura necesară pentru a fi un post cultural. Încă nu au formaţia necesară pentru a face bine meseria asta. Contează şi cu cine le faci şi ce evenimente alegi. » Andrei Pleşu (2009)

Din experienţa mea în această micuţă televiziune culturală pot spune că relaţia dintre televiziune şi cultură este în permanentă legătură iar publicul îşi are locul său central bine definit. Televiziunea culturală nu ar fi existat fără bogăţia de evenimente culturale din România iar publicul poate că nu s-ar fi dus la atât de multe evenimente culturale dacă nu ar fi avut acces la informaţiile oferite de televiziune. Însă televiziunea trebuie să fie conştientă de rolul său în acest mic univers cultural şi trebuie să respecte câteva precondiţii : să ajungă la evenimente, să transmită informaţiile la timp, să înţeleagă mesajul transmis în cadrul evenimentului cultural… într-un cuvânt să fie cu adevărat profesionistă. Nu este vorba aici numai de profesionalism în domeniul jurnalismului. Eu continui să cred cu tărie că pentru a fi jurnalist cultural trebuie să ştii şi să ştii sa faci mai mult decât să alergi cu microfonul în mână şi să scrii un text scurt şi la obiect, total neînsufleţit şi până la urmă lipsit de interes. Ceea ce unii nu au înţeles încă – fie că este vorba de jurnalişti, fie că este vorba de public- este că dacă adaugi cuvântul « cultural »  alături de cuvântul «  jurnal »  sau de « televiziune »  ai nevoie în aceeaşi măsură de specialişti în cultură nu numai de jurnalişti. Iar ceea ce adaugă un plus de valoare acestui concept este necesitatea ca acest grup de oameni care concură la realizarea emisiunilor să fie  compus din oameni bine pregătiţi în domeniul lor de activitate, deoare ce un ins nu poate acoperi întregul câmp cultural fără să mai dea şi rateuri. Problema centrală a TVR Cultural este, ca şi în cazul TVR-ului mare, că a refuzat să accepte aceste idei în favoarea « spiritului de castă » bine încrustat în defavoarea glasurilor noi, competente, graţie cărora ar fi putut găsi suflul nou de care avea nevoie pentru a-şi duce misiunea la îndeplinire. Una dintre marile erori ale conducerii TVR-ului a fost de a transfera Jurnalul Cultural sub tutela Jurnalului mare de ştiri. Nu cred ca informaţia culturală trebuie sau poate să fie transmisă conform reglulilor universitare ale jurnalismului. Spre deosebire de alte domenii despre care se relatează la televizor, cultura este făurită cu suflet şi nu este supusă aceloraşi criterii de evaluare şi prezentare. Concizia exagerată în defavoarea calităţii a făcut un mare deserviciu informaţiilor prezentate publicului. Tot din acelaşi exces de zel nejustificat, ştirile şi emisiunile şi-au pierdut din esenţa lor. Problema postului nu era atât cea de dedicaţie ci incapacitatea de a armoniza savoir-ul cu savoir-faire-ul (cunoaşterea cu punerea în practică) în vederea atingerii scopului său primordial de mediator cultural.

La filmare, pregatirea unui interviu… pe picior mare.

Cu toate că  postului TVR Cultural i se pot imputa câteva puncte slabe comune cu cele ale TVR-ului. Totuşi ar fi fost mai uşor şi mai profitabil să se corecteze aceste « slăbiciuni » de management  prin restructurare în loc să anihileze singurul motor televizat de promovare culturală. Nu trebuie să uităm că TVR Cultural a preluat o mare parte din moştenirea televiziunii române de odinioară în domeniul cultural (una dintre misiunile TVR-ului fiind de a informa şi de a educa publicul printr-o paletă largă de informaţii culturale). Postul Cultural proaspăt desfiinţat şi-a atins obiectivele având nevoie doar de îmbunătăţiri organizaţionale. În fine, ceea ce trebuie reţinut este că unii dintre oamenii de televiziune de azi sunt moştenitorii de drept ai celor care au înfiinţat televiziunea de la începuturi. Aceşti oameni au propriile lor voci şi doresc să vă prezint câteva din gândurile lor, împărtăşite în perioada în care îmi  definitivam lucrarea de dizertaţie despre rolul cultural al televiziunii.

Interviu cu Jean-Marc Caracci, artist fotograf, foto reporter

Cornel Todea, Regizor şi om de televiziune povestea în 2009:

 

« Televiziunea a debutat ca fiind extrem de culturală. În perioada comunistă a atins apogeul degradării. Programele televiziunii au eşuat de la domeniul cultural la cel politic în care existau trei programe : jurnalul de seară, cel de noapte şi o emisiune omagială a conducatorului Nicolae Ceauşescu.

Programul Televiziunii Române de la începuturi era extrem de interesant şi era poate una dintre cele mai culturale televiziuni din Europa. Aceasta, era plină de emisiuni educative iar divertismentul în accepţia iniţială era orientat spre cultură. Varietatea ofertelor suplinea absenţa unor activităţi culturale variate precum cele de acum. La televiziune erau difuzate două spectacole de teatru în direct, pentru că nu exista o metodă de înregistrare. Era o piesă mare făcută în platoul A şi o piesă de mici dimensiuni creată într-o sală de sport din Floreasca dar şi în sala de spectacol a Conservatorului. Televiziunea era la pas cu ce se petrecea în dramaturgie la ora aceea. Se difuzau piese româneşti şi străine.

Exista o antologie a umorului naţional şi internaţional şi o revistă literară. În perioada aceea, nişte pionieri entuziaşti nu aveau conştiinţa televiziunii de astăzi care a descoperit că are o putere politică foarte mare. În faza finală a ajuns la un paroxism aberant, însă în faza de debut televiziunea era un instrument de mediere între literatură, artă şi public. »

TVR Cultural promovează valoarea Diana Dumitru ( producătorul Jurnalului Cultural în 2009, momentul interviului)

«O televiziune comercială, întotdeauna, o să se ghideze după interesele trustului, concernului, persoanei, patronului care o tutelează. O să facă politică şi o să satisfacă interesele elementului conducător. În cazul televiziunii naţionale, lucrurile stau din fericire altfel. Se păstrează un grad mult mai mare de decenţă. Tendinţa este de a se merge pe emisiuni care satisfac gustul spectatorului mediu. Dar există şi canale cum este şi TVR Cultural care se adresează unei pături intelectuale solide, din punct de vedere profesional şi din punct de vedere al consistenţei. Mă refer aici şi la punctul de vedere al publicului care se uită la TVR Cultural. Este o pătură de oameni pregătiţi care deşi nu activează în domeniul artistic sunt interesaţi, sunt consumatori de cultură. Iar TVR Cultural vine în întâmpinarea acestora dar nu numai. TVR Cultural atrage din ce în ce mai mult public tânăr, public care găseşte în acest post nu numai o sursă de informaţie dar şi divertisment, un mod de a-şi petrece timpul cât mai plăcut. TVR Cultural promovează valoarea. »

« Banii nu aduc fericirea dar îţi fac tristeţea mai plăcută» Spike Milligan

Ruxandra Ţuchel, TVR Cultural, 2009.

« Cultura este în general un lux pentru orice comunitate. Este un lux fără de care nu putem merge mai departe. Este bine să-ti permiţi acest lux. Eşti obligat să vezi că nu trăieşti singur pe lume. Este important să şti câte ceva.

TVR Cultural, cu buget mic sau mare funcţionează foarte bine. Funcţionează pentru că oamenii care lucrează aici sunt conştienţi de misiunea lor de jurnalişti de televiziune publică. Este clar că nu vom putea face documentare ca cele de pe History, nu pentru că nu avem informaţia necesară, ci pentru că nu avem fondurile pentru a desfăsura un astfel de arsenal de film artistic pe care îl au ei.  Însă ei realizează trei producţii pe an, pe care le transmit de multe ori iar TVR Cultural difuzează 24/24 de ore, cu informaţii la zi. Este un pic altceva. ARTE este un canal susţinut de câteva state europene. Uitându-vă la TVR Cultural simţiţi aşa o lipsă acută de fonduri în emisiunile difuzate pe post ? Atunci de ce trebuie să vorbim despre bani ? »

Unul dintre proiectele cele mai simpatice de la Jurnal Cultural: intalnirea cu proiectul teatral international Orient Express

D. Plesoianu in actiune: cautarea unghiului perfect!

La Pinacoteca cu Maestrul Dan Plesoianu

 

Un post mic, cu resurse financiare puţine, TVR Cultural a reuşit să-şi îndeplinească misiunea pe care şi-a propus-o iniţial. Aşa cum au recunoscut şi interlocutorii mei, cultura este un lux si istoria are costurile sale, iar TVR-ul în virtutea istoriei sale are ca misiune de a întreţine acest rol de lux de mediator cultural, într-o perioadă deosebit de confuză în care publicul telespectator are mare nevoie de acel « altceva » pe care acest post ni-l oferea zi de zi, 365 de zile pe an, pentru suma lunară de două sticle de apă minerală pe care telespectatorii o plătesc pentru întregul pachet de programe ale Societăţii Române de Televiziune. Dispariţia unicului canal de televiziune cultural din România este după părerea mea o mare eroare din mai multe puncte de vedere. Mai întâi pentru că privează publicul de singura sursă de informaţie culturală autentică, apoi pentru că prin desfiinţarea postului TVR Cultural, responsabilii nu vor reuşi să strângă fondurile necesare pentru supravieţuirea, respectiv înflorirea TVR-ului. Marile erori de gestiune şi de management  ale TVR-ului nu se rezumă la postul Cultural şi nu se termină odată cu dispariţia sa. Sfârşitul acestui canal nu este decât dovada vie că cei care conduc televiziunea nu au învăţat nimic din greşelile predecesorilor lor, dimpotrivă, au acţionat pripit în detrimentul publicului, pentru a dovedi încă o dată că statul degeaba poate fi uneori mai bun decât acţiunea necugetată.

 

 

 

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Cultura și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *