Suntem sau nu un Colectiv?

30/10/2015

 

        Eram asa de suparata pe aceasta tara si pe tot ce mi se parea nedrept incat am uitat sa disting frumusetea ce o inchega.

Inca imi gasesc greu cuvintele potrivite pentru a spune ceea ce ma tot macina de vineri 30 octombrie 2015 si pana acum.

Inchid ochii si vad o serie de fotografii care circula in bucla in amintirea mea. De cand au fost facute publice, chipurile celor care nu mai sunt, nu numai ca de acum toata lumea le cunoaste dar ni le vom aminti mult timp de acum inainte.

Alte chipuri imi erau cunoscute…

Am trecut prin agitatie, speranta, disperare, enervare, furie, dorinta de a ajuta oricum, oricand, oricat, frenetic, vehement, neincetat, apoi am inceput sa inteleg ce se intampla, sa accept inacceptabilul… ei nu mai sunt. Am plans si inca plang de fiecare data cand ii vad chipul fostului meu coleg « corporatist » Adi.
Ce urat suna astfel de cuvinte din partea unor necunoscuti care se forteaza sa fie impartiali ! Am auzit dispretul din cuvantul « corporatist » atunci cand a fost rostit, l-am auzit si atunci cand toti si fiecare dintre acei tineri era trecut pe banda rulanta in fata publicului judecator… « desigur ei erau de vina » era insinuat. Cum poate sa se intample asa ceva daca nu era vina lor ? Trebuie sa-ti fi pierdut complet mintile sau sa fii de o nesimtire crasa ca sa vorbesti de acei oameni frumosi ca si cand ar fi niste rebuturi ale societatii. Si uite asa… nu mai pot sa tac, desi imi doream sa indur singura si cu Facebook-ul necazul, amaraciunea, neputinta si apoi celelalte sentimente si emotii care ma incearca.

In ultimile zile am ascultat tot cel putin de doua ori. Stiu exact ce s-a spus si ce nu s-a spus. In timp ce unii dintre noi alergam de la un cap la celalalt al Capitalei ca sa-i gasim « Dead or alive » (melomanii inteleg referinta), eu incercam sa postez tot ce aflam, sa dau mai departe, sa se stie, sa nu se treaca nimic cu vederea, sa nu se uite, sa nu fie ascuns sub covorul mizer al societatii care de multe ori uita ce inseamna omenia. Am vrut sa se stie ca stiu si ca si altii au aflat si ca nu suntem asa cum am fost banuiti si numiti in fel si chip de indivizi limitati (despre care nu voi mai vorbi pentru ca din acest moment nu mai exista pentru mine).

Daca nu ai capacitatea sa gasesti un cuvant bun de spus in aceste clipe e mai bine sa ramai tacut, ignorant si nepasator.

Am fost furioasa intrucat mi se pare de neconceput ca astfel de tineri frumosi, destepti si cu un viitor infinit in fata lor au putut sa piara degeaba, din cauze pe care cu totii le banuim, le presupunem, insa pe care nu le putem numi inainte ca justitia sa se pronunte. Ce este cert este ca ceea ce s-a intamplat in Clubul Colectiv nu a fost un accident. A fost o atrocitate.

Stati linistiti ca vor exista cretini care vor spune peste ani si ani de acum inainte ca defapt incendiul de la Colectiv e un mit si ca nu a existat, asa cu mi-a spus un imbecil acum cativa ani, ca crimele impotriva umanitatii de la Auschwitz sunt inventii istorice conspirationiste. Un alt ilustru descreierat mi-a zis ca acel loc ar trebui facut parc de distractii deoarece este intretinut degeaba pe multi bani europeni. Nu am cuvinte ca sa imi pot exprima parerea despre acei oameni si nici emotiile care ma incearca numai cand imi aduc aminte. Am o memorie selectiva foarte buna, insa uneori imi aduc aminte de intamplarile cu impact afectiv puternic si nu am filtru de bun sau rau in ceea ce priveste ce ramane din informatiile stocate. Poate intr-o zi o sa reusesc sa matur toate ineptiile auzite pe durata anilor mei de viata. Sper.

        Sunt profund impresionata de mobilizare, de numarul mare de oameni care urmaresc si isi dedica din timp, din viata, din tot ce au de daruit pentru a-si ajuta semenii. Imi pare rau ca cei plecati dintre noi, nu au apucat sa vada ca se poate, ca romanii nu s-au acrit de tot, ca tara asta nu este formate dintr-o majoritate de lichele si o minoritate aproape invizibila de oameni sufletisti si frumosi. Nu ii pot condamna daca au crezut asta pentru ca si eu am crezut asta si m-am rugat la Dumnezeu sa imi arate ca ma insel, ca se mai gasesc oameni asemeni mie sau intr-o oarecare masura compatibili cu mine.

Televiziunile si alte surse sunt vinovate pentru impresia gresita pe care mi-am format-o in ultimii ani. Vedeam in jurul meu, pe strazi, magazine, in localuri si mai ales pe ecrane ( de aceea nu ma uit la televizor decat in momente de criza) numai fite, figuri, reprezentantii vii ai spagilor, non modele transformate in vedete… Ma intrebam de ce unii oameni cu carte investesc in astfel de creaturii. La un moment dat, erau si ei oameni, dar au fost transformati in marionete cap de afis (sau trend)… Non valorile reprezinta o alta boala grava a societatii din Romania. Am inteles ca ne place asa de mult sa copiem si ne pasa asa de mult de ce cred unii si altii despre cum aratam incat ajungem sa nu ne mai pese deloc de ce simtim, ce gandim, ce iubim, ce si cine suntem cu adevarat. Acei « rockeri golani » din club ii reprezinta pe cei putini ramasi carora le pasa mai mult de ce conteaza cu adevarat. Stiu, nu mai e la moda sa iti iei diplomele pe bune si cu note mari. Nu mai e la ordinea de zi sa fii rebel si sa te exprimi prin muzica nu prin pumni si insulte. Nu mai e de actualitate sa mergi intr-o carciuma nenorocita numai ca sa te simti bine cu cei dragi, facand ceea ce iti place tie sa faci cu adevarat…

        Am mers ani de zile prin astfel de cluburi. Am sfidat moartea, poate, fara sa vreau, fara sa imi dau seama. Nu stiu… am avut noroc desi mama nu dormea in noptile in care eram plecata si mergeam destul de des in ciuda facultatii si a serviciului. Parca in acele vremuri mai gaseam un strop de energie si pentru ce iubeam sa fac. Acum realizez cat de libera am fost cu adevarat si imi pare rau ca m-am gandit vreo data ca grija parintilor mei era altceva decat ceea ce era. Imi pare rau ca pentru a ma simti eu libera si independenta, mama facea nopti albe pentru ca ea se gandea la toate ce se puteau intampla, la care eu nu ma gandeam. Acum realizez ca acum cat si atunci, nu aveam nicio grija pentru ca avea altcineva grija in locul meu.

Azi daca m-ar intreba cineva, as spune ca nu o sa ma mai prinda punand piciorul intr-un subsol cu o singura iesire. Simt ca am nevoie mai mult ca oricand de oxigen.

        Dragi parinti, regret infinit de mult durerea voastra. Acum inteleg si mai bine cat de greu este sa fii parinte si sa-ti asumi responsabilitatea pentru o alta fiinta. Si golul din voi cei care ati pierdut un fiu, o fiica…nu vi-l poate umple nimeni cu nimic din ce este lumesc. Dragi prieteni, prietene, frati, surori, sotii, soti…va trece mult timp pana o sa va regenerati tesutul emotional. Nu va mint, nu am de ce. Uneori va fi mai bine, alteori va fi mai rau si amintirile va vor napadi chiar atunci cand nu va veti astepta. Dar iubirea nu moare niciodata. Sper doar sa tineti minte asta atunci cand va va durea sufletul.

        Cateva fapte…

        L-am cunoscut pe Adrian Rugina in 2002. Am lucrat impreuna la Orange care era pe atunci o familie mare cu oameni frumosi si in perioada in care am fost acolo am strans multe amintiri. A fost una dintre perioadele care m-au marcat cel mai mult pana acum… Si acum visez ca sunt in intarziere la Orange. Am lasat ceva din mine acolo, poate? Dar am si luat multe cu mine, poate cel mai important lucru a fost sentimentul de apartenenta la un grup de oameni pe care nu i-am uitat si nu-i voi uita niciodata. Cu unii dintre colegii de la Orange m-am mai intalnit uneori prin cluburi, la concerte… Daca nu am fi avut muzica in comun, probabil ca am fi ramas pe veci niste destine care la un moment dat s-au intersectat.

Intr-o tara in care din experienta mea poti sa cazi pe strada, sa poti fi atacat pe strada pentru a ti se fura telefonul si nimeni nu face nimic… poate doar se uita, Adrian Rugina s-a aruncat in foc ca sa salveze oameni ! Sper doar ca daca voi avea nevoie intr-o zi, voi gasi si eu un om ca Adi care sa imi intinda mana. As fi nedreapta sa spun ca nu exista oameni buni, am intalnit si eu cativa. Vreau doar sa subliniez faptul ca sunt prea putini carora sa le pese de cel de alaturi.

M-am gandit mult la tine draga Adi. Sunt suparata ca nu te-ai salvat dar iti multumesc ca mi-ai redat increderea in posibilitatea de a mai intalni oameni asemeni tie si curajul de-ai cauta ! Multumesc !

        Caut sa inteleg…

        Chiar nu imi mai pasa ce vehiculeaza presa, cu ce ne mai mint politicienii. Stiu ca mint si e de ajuns pentru mine. Stiu ca presa manipuleaza si ca atunci cand afla informatii cruciale isi pun lacat la gura si striga in alta directie. Nu pot sa cred ca cei din presa nu au numarat si ei victimele. Eu am ascultat cu atentie tot ce s-a spus la televiziuni de vineri si pana azi si am auzit multe discrepante in informatii in ziua de vineri, chiar si in ziua de sambata… apoi s-au uniformizat si ne spun toti acelasi lucru de o mie de ori pe zi. Nici la scoala nu se insista atata pe o lectie. Credeti-ma ca am invatat pe dinafara tot ce ati ales sa ne spuneti. Cand cineva a avut o alta relatare nu a contat pentru voi, nu a fost relevanta desi era cea a unui martor prezent la evenimentul care s-a sfarsit in atatea lacrimi si durere. Vine un om si va spune « stati fratilor ca nu a fost asa » si voi ii inchideti gura ? Cum este posibil ? Ce fel de oameni sunteti ? Mai lasati-ne cu asociatiile voastre cu strangeri de fonduri. Nu sunteti nici macar capabili sa ascultati o victima. Nu va pacaliti din nou ca sunteti buni sau mai buni deoarece nu aveti cu ce mari ispravi sa va infoiati penele. Perpetuati minciunile altora. Nu va simtiti vinovati ? De unde sa aiba spitalele « tot ce le trebuie » cand pe pacientii cu cazuri grave sau mai putin grave ii trimiteti sa isi cumpere singuri medicamente ? Credeti ca ajung doar cinci paturi cu oxigen pentru toti pacientii loviti de flacarile de vineri noapte ? Sau poate pana se ajunge la paturi nu vor mai ramane decat cinci pacienti in viata ? Ce asteptati ? Pe cine sau pe ce contati ? Credeti ca doctorii sunt nebuni sa spuna ca nu au ce le trebuie cand le sufla cineva in ceafa care ii poate lasa fara loc de munca si salariu cu care sa-si intretina familia ?

Nu stiu nimic… doar ma intreb dintr-un simplu exercitiu de logica si de informatii acumulate din experienta cunoscutilor mei de-a lungul anilor. Eu am invatat din istorie, pentru mine fiecare zi este o zi buna de notat in carnet pentru zilele care vor urma si nu se stie cand as putea avea nevoie sa scot o fila din dosar.

Pe unchiul meu il plimba de acasa la spital si inapoi si iar inapoi pentru o hernie si imi spuneti ca toate merg perfect ? Un prieten este plimbat de doctori desi trebuia operat, cand in sfarsit ajunge pe masa de operatie anestezia nu prinde si ei continua sa-l taie dupa care omul le spune ca simte tot si in sfarsit se decid sa faca ceva ? Sa mai spun ? Eu cred ca e de ajuns.

Doamne ajuta-i pe cei din spitale. Nu stim cine sunt si unde sunt dar cui ii pasa ca eu cetatean ! (nu om simplu) nu stiu astfel de lucruri… desi recunosc ma intreb.

Am intrebat pe retelele de socializare care e situatia cu Andrei (solistul trupei care a cantat in club vineri)… nu a stiut nimeni sa imi spuna nimic. Nu stiu unde s-au dus cei care au scapat nevatamati din incendiu, nu stiu unde sunt toti ceilalti… Nu imi ies la numar. Dar, din nou, cui ii pasa ca eu , cetatean, ma interesez, imi pasa, vreau sa stiu ?

       Marti 3 noiembrie 2015, au iesit 20-30 de mii de oameni ca sa manifesteze de la Universitate, la Victoriei (Guvern), la Ministerul de Interne, la Clubul Colectiv si inapoi la Universitate… In aproape 7 ore de mars ati strigat impotriva conducatorilor, le-ati spus sa plece, sa demisioneze… Dar nimeni nu le-a cerut adevarul.

Sper ca cei care lupta pentru viata lor, cei care au luptat pentru viata altora, cei care mai sunt, cei care mai suntem sa nu fi primit degeaba acest cadou imens pe care ni l-au oferit cei plecati dintre noi prin jertfa lor. Respectati-le memoria prin a face ceva cu mostenirea pe care ne-au lasat-o. Avem exemple mari de urmat !

 

Acest articol a fost publicat în Idei. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *