Televiziunea: Un loc in care pierd foarte multa vreme Sau Intalnire cu Andrei Plesu

 

 

plesu1

 

 

Atunci cand m-am intors in tara, dupa aventura mea de bursiera a guvernului francez, nu stiam de unde si cum sa apuc tema lucrarii mele de absolvire. Lucrurile s-au intamplat asa cum se intampla de obicei, cu un sens si am urmat sensul indicat spre o lucrare despre rolul cultural al televiziunii sau in alte cuvinte : ce rol mai are televiziunea azi in vietile noastre. Daca va amintiti cu cateva luni in urma scriam despre intalnirea mea cu regretatul regizor Cornel Todea, o alta intalnire deosebita din vremea in care ma interogam despre televiziune.  Cornel Todea spunea pe atunci ca televiziunea si-a inceput cariera in Romania orientandu-se spre cultura si transmiterea ei gratie acelui nou (la acea vreme) mijloc de comunicare. De atunci desigur, multe s-au schimbat, intrucat nimic nu ramane nemiscat in timp. Chiar si amintirile sufera schimbari in urma trairilor noastre. Istoria televiziunii, asa cum imi fusese descrisa de Cornel Todea, era o poveste despre oameni minunati, cu intentii bune si sete de creatie. Acele dorinte zac latent in fiecare dintre profesionistii televiziunii insa rareori mai ies la suprafata. Oare unde si cand ne-am pierdut?

Asadar, ma intorc la o zi frumoasa de inceput de vara, cand m-am intalnit cu Andrei Plesu. I-am pus aceleasi intrebari ca si lui Cornel Todea. Discutia a plecat natural pe alte carari ale subiectivului si timpul a stat in loc, asa cum sta el neclintit atunci cand ai parte de o intalnire revigoranta. In randurile care urmeaza veti vedea ce a iesit din intalnirea noastra.

 

“Ce este televiziunea pentru dumneavoastra?” L-am intrebat eu… stiind ca este o intrebare atat de larga incat oricine ar fi aberat pe aceasta tema ore in sir. Cunoscandu-l pe Andrei Plesu, aveam certitudinea cao rice mi-ar fi raspuns nu putea fi decat o povestire cu umor si sinceritate.

 

“…Un loc in care pierd foarte multa vreme”. Mi-a raspuns ganditor interlocutorul meu, aplecandu-se, serios asupra acestei intrebari. “Ma uit mai mult la televizor decat as vrea  fie pentru ca sunt obosit si n-am putere sa fac ceva mai activ, fie pentru ca posturile noastre de televiziune au devenit o colectie de talk show-uri politice si am inca inertia sa ma ocup de ce se intampla in tara asta si sa incerc sa pricep ce se intampla. Dupa mai multi ani de eforturi, nu pot sa spun ca am inteles ceva cu adevarat. Dar faptul ca ma duc sa ma uit la televizor seara cand sunt obosit spune ceva despre ce loc acordam televiziunii in viata noastra. Nu ne uitam la televizor asa cum citim o carte, sau cum mergem la un film, la teatru sau la un concert. Faptul ca nu ne uitam la televizor, dimineata, ziua, in timpul programului nostru diurn, activ, ci spre seara cand avem focurile mai stinse, cand facem un fel de pregatire pentru somn, spune ceva despre destinul acestui mediu care este televiziunea. Ea pare gandita pentru entertainment, pentru ceasurile secunde ale zilei moment in care investitia noastra de energie, de timp s-a produs deja. ”

 

Pe de-alta parte, daca stam sa ne gandim ce efecte are asupra subconstientului nostru « privitul televizorului » la momentul « stingerii », daca stam sa ne gandim la « efectul manipulator »  al televiziunii, putem spune ca aceasta din urma isi face efectul scontat. Mai ales daca in loc de un post de muzica clasica ne indreptam atentia spre un canal care ofera informatii mai mult sau mai putin corecte despre politica, societate, economie, etc.  Adormim deja « montati ». Or, daca este sa ii ascultam pe psihologi si nu numai, cei care ne arata cum sa ne destindem si sa ne orientam gandurile spre ceva pozitiv ca sa ne trezim in dimineata urmatoare veseli si tonici, aflam ca privitul sau ascultatul informatiilor oferite de televiziune in momentul in care suntem pe cale sa adormim, provoaca un efect agitator la nivelul subconstientului.

Mai este televiziunea o relaxare ? Mintea noastra mai cauta sa se relaxeze sau este deja programata automat spre informatii alarmante despre tot si orice. Pana la urma nici nu este greu sa te enervezi. Practic, putem gasi pe oricare dintre posturile de televiziune, oferite de societatea noastra de cablu, ceva care sa ne sacaie neuronii, sa ne starneasca emotii vii, sa ne scoata din sarite…

 

“ Conteaza foarte mult cum te destinzi. Exita foarte multe televiziuni care te solicita. Pe mine televiziunile din Romania ma solicita. Dar as spune mai curand ca ma solicita intr-un sens negativ. In loc sa adorm mai linistit nu mai pot sa dorm. Ma irita in asemenea masura ce vad, ma irita vulgaritatea, lipsa de profesionalism, incultura, agramatismele crainicilor, tupeul si lipsa de gratie a moderatorilor, atmosfera de scandal si de injurie permanenta, emisiunile de divertisment la limita pornografiei… e o cantitate enorma de kitsch si de prost gust si de mitocanie. Acest lucru ma fascineaza pentru ca privesc in continuare aceste emisiuni, pentru ca vreau sa vad cat de departe se poate merge in directia asta.

Aici este un cerc vicios. Daca livrezi telespectatorului o marfa proasta, la un moment dat el intelege ca asta este marfa si vrea tot mai multa marfa proasta.

 

Televiziunea din Romania este un interlocutor iritant. Nu poti sa scapi de ea. Ma uit si plang. Vorba lui Nicolae Labis, « mananc si plang » . ”

 

Daca publicul ar manca si alt sos…

De ce oferta televiziunilor se bazeaza in mare parte pe aceste emisiuni lipsite de un interes artistic si cultural ?

 

“Sunt mai nepretentioase. Ca sa faci o emisiune de rating de calitate, trebuie sa fii un foarte bun profesionist, trebuie sa fii un tehnician de top, trebuie sa fii un om de televiziune in sensul deplin. Cum sunt foarte putini oameni de genul acesta, este mult mai la indemana sa faci circ. E mult mai greu sa faci un umor de calitate si e altceva sa fii claun.  Asta nu inseamna ca un claun nu poate fi un artist adevarat. Vreau sa spun ca a alege metoda facila, formula la indemana este un semn de lipsa de profesionalism si a superficialitatii celor care lucreaza. Fac ceea ce costa in interior foarte putin. Adica fac cu mana stanga, lucruri vesele pentru niste oameni care vin la televizor ca sa adoarma.”

 

Alegerea lucrurilor facile nu este oare o caracteristica de a romanilor de acum ?

 

“Este mai usor sa te impui public cu un efort minim. Este mai greu sa te impui public spunand zece fraze articulate care sa intereseze decat daca faci apel la un gest ieftin care sa rezolve situatia mult mai rapid.

Ar fi mai interesant sa cresti ratingul prin inteligenta nu prin gesturi ieftine. Sa reusesti sa ai succes prin inteligenta. ”

Bine bine, zic eu… asumandu-mi rolul de avocat al partii opuse… Sunt emisiuni produse in alte tari care au succes de ani de zile.

 

“Cei din emisiunea respectiva vorbesc corect in limba lor materna. Aici poti sa faci o colectie de oameni care vorbesc prost. Acei oameni ar trebui sa fie modele si telespectatorii sa invete din ce li se prezinta. Acest lucru nu se intampla la ora actuala.

In general chiar si modele de emisiuni preluate din strainatate sunt « adaptate ».

 

Trebuie sa ne punem si problema substantei. ”

 

De unde prejudecata daca esti destept esti automat urat si vice-versa ?

 

“Nu este o regula insa se cauta mai mult persoane care « dau bine pe sticla ».

 

Televiziunea are tendinta sa isi transforme vedetele in ceea ce televiziunea crede ca publicul isi doreste. Pana la urma ne intoarcem la ideea ca televiziunea doreste sa promoveze superficialitatea.”

 

In acest caz specialistii care ne indruma spre o viata mentala sanatoasa ar trebui sa ne recomande « privitul televizorului inchis »  sau o varianta de mijloc « privitul televizorului »  in orele noastre deplin constiente pentru a evita o parte importanta a efectelor negative. Insa « oamenii muncii » nu isi pot permite sa priveasca informatiile pe care televiziunile le ofera in timpul zilei deoarece se afla la locul unde isi desfasoara activitatea profesionala. In concluzie cei care inca mai urmaresc televizorul, privind informatiile difuzate ca pe o forma de divertisment sau ca pe o sursa de informatie, in general se abat de la programul lor cotidian numai la lasatul serii, momentul in care capacitatea de a tria informatiile este redusa.

 

Ce motive am avea sa fim iritati de ce se difuzeaza la televizor azi ?

 

“Oamenii de la televiziune sunt slab pregatiti, nu stiu ce intrebari sa puna, nu stiu cu cine au de a face uneori.

Frunzetti, Schileru, Haulica sunt doar cateva nume care faceau emisiuni de arta la televiziune inainte de 1989 si care erau specializati in domeniul in care interveneau.

« Acum nu stii daca sa te arunci pe geam de furie sau sa mori de ras cand te uiti la astfel de emisiuni ».

Exista constiinta ca astfel de emisiuni trebuie realizate pentru a introduce o nota culturala printre alte emisiuni de alt gen, insa cei carora li s-a atribuit aceasta misiune sunt deseori incompetenti.

Nu poti pune un individ la televizor care prezinta o emisiune de arta si care spune ca « tehnica de a privi un tablou este sa intrii in el ». Daca te uiti la batalia de la 1877 a lui Grigorescu, ce trebuie sa faci ? Sa intrii pe teren ? Daca vezi un nud, intrii de-asemenea. La televiziunea nationala asta se face intr-o emisiune de arta vizuala. ”

 

Una dintre calitatile unui moderator de televiziune : « sa stie sa-si asculte interlocutorul ». Nu demult am revazut o emisiune la televiziunea nationala in care Andrei Plesu explica de ce este normal si firesc ca un moderator sa-si asculte invitatul. Eu cred ca este o chestiune de bun simt pe care noi cei din generatia mea am invatat-o inca de acasa, cei sapte ani de acasa. Atunci cand ai un interlocutor sa il lasi sa termine ce are de spus fara sa-l intrerupi sau fara sa vorbesti peste el. Desi pentru unii dintre noi acest lucru pare firesc, pentru altii, lucrurile nu stau din pacate asa. Un prezentator de emisiuni de la televiziune ar argumenta ca din pacate in timpul alocat unei emisiuni nu este loc de « politeturi ».  Poate ca asa era la inceput. Moderatorii isi foloseau acest « joker » pentru a evita monologurile interminabile ale unor invitati carora le placea sa se auda vorbind sau care aveau atat de multe de spus incat nu se puteau incadra in formatul emisiunii la care erau invitati. Insa, trebuie sa recunoastem ca, unii moderatori/producatori, au profitat prea mult de acest « joker »  si l-au folosit gresit pentru a cenzura parerea unui invitat (care nu era in acord cu « politica  firmei » – suna cunoscut, nu ?), sau pentru a introduce publicitate (cu nemiluita), pentru ca « reclama este sufletul comertului »  si in consecinta nu ar exista o emisiune fara banii din publicitate. Exista tot felul de motive pentru care un moderator isi permite sa-si intrerupa invitatul/ invitatii, insa este regretabil ca regulile acestei institutii, care odinioara avea orientari culturale, exclud in totalitate bunul simt si ceea ce s-au caznit parintii nostri sa cladeasca in copilarie. Si desi pe vremea aceea ma refeream mai mult la televiziunea nationala… acum gandul ma trimite la alte posturi de televiziune care nu stiu ce inseamna cultura si care se hranesc neincetat din proasta crestere.
Pentru a reveni la emisiunile culturale, nadajduiesc ca moderatorii vor incerca sa tina cont de aceasta remarca/sugestie si vor fi mai atenti cu invitatii lor. Pana la urma, cei de acasa se uita la emisiune pentru a afla ce are de spus invitatul, iar prezentatorul emisiunii trebuie in primul rand sa-si faca munca de jurnalist…nu ?
Acum ce se intampla in cazul particular in care cele doua personaje din platou sunt pe picior de egalitate iesind din sfera jurnalismului ? Aici intervine prima regula « de acasa », bunul simt si educatia. Pe acestea se bazeaza de exemplu intalnirile dintre Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu sau emisiunile lui H.R. Patapieci care vrand nevrand, au pasit in sfera televiziunii prin notorietatea lor dar si capacitatea lor de a-si spune parerea si de a fi ascultati gratie experientelor lor diverse din domeniul culturii. Acest lucru este incontestabil o exceptie deoarece nu orice moderator poate sa-si asume acest rol si sa-si insuseasca aceasta prerogativa dobandita de altii prin ani lungi de lecturi, pozitii oficiale in institutiile statului, diplome si interventii academice…

O alta caracteristica favorabila jurnalistului cultural trebuie fara doar si poate sa fie modestia.  O calitate de altfel apreciata si in viata de zi cu zi. Telespectatorul apreciaza un moderator modest in ciuda calitatilor sale intelectuale si a pregatirii sale profesionale. Modestia nu lipseste televiziunii in general insa trebuie sa fim foarte meticulosi atunci cand o cautam pentru ca este foarte rara. Unii prezentatori reusesc sa se prefaca bine, altii poseda aceasta virtute in mod natural, insa modestia se manifesta totusi foarte rar. Ceea ce este regretabil.

 

Acum recitindu-mi intrebarile imi dau seama ca am dat dovada de incapatanare, in incercarea mea de a mai gasi un crampei de cultura in domeniul audiovizualului. Am fost entuziasmata de intalnirea istorica cu Cornel Todea si am plecat spre Andrei Plesu determinata sa gasesc niscaiva informatii cu care sa-mi ilustrez argumentul ca daca “se vrea se poate”, ca cultura un a murit, ca televiziunea inca isi mai asuma acest rol de vector cultural, ca oamenii cu carte inca se mai preocupa cu astfel de chestiuni… In alte cuvinte cautam speranta ( care moare ultima).

Ce rol ati putea atribui televiziunii in domeniul cultural?

 

“Una este ceea ce se intampla si alta este ce ar trebui sa se intample – mi-a raspuns Andrei Plesu oftand-. Dupa mine televiziunea nu trebuie vazuta ca o piedica in viata culturii si in distribuirea culturala. Televiziunea este un limbaj artistic, sau trebuie sa fie si are un rol formativ. Televiziunea trebuie sa livreze o informatie importanta, utila, poate face documentare, poate face gazetarie de investigatie… Exista emisiuni la televiziune care sunt foarte bine documentate de exemplu in domeniul istoriei. Televiziunea poate fi si “entertainment” dar poate fi si o institutie formativa.

Exista o tendinta universala spre “entertainment”. In alte tari stirile dureaza 20 de minute. In Romania stirile dureaza o ora. Emisiunile care doresc sa amuze nu fac onoare televiziunii.

Dar televiziunea poate fi o institutie de cultura, daca oamenii care lucreaza acolo sunt formati spre o astfel de activitate. Oameni care sa reprezinte o constiinta de cultura, care sa aibe anumite lecturi. E bine sa stii cate ceva. Televiziunea este buna in masura in care oamenii care lucreaza acolo sunt buni. Nu zic ca ar trebui sa fie soareci de biblioteca, oameni cu o mie de dipotrii care sa nu stie pe ce lume sunt dar totusi oameni care sa reprezinte o constiinta de cultura. Nu sa apara pe ecran  dezbracati si sa arate ca mintea lor este un schweitzer.

Prin urmare repet : pentru ca televiziunea sa devina o institutie de cultura trebuie sa aibe oameni de cultura inauntru dar pentru asta trebuie sa existe o scoala or, noi nu avem scoala pentru asta.

 Ar trebui sa existe o scoala special dedicata pentru aceasta meserie si sa nu se bazeze pe stilul ucenicului medieval.

Furi meseria. Uneori merge treaba aceasta, insa pana acum nu cred ca a dat rezultate.

Ucenicul nu a ajuns sa-si depaseasca maestrul.”

Care sunt maestrii televiziunii ?

“Exista exemple de buni manageri de exemplu Tudor Vornicu. Buni organizatori. Eu vorbesc despre oameni care sa apara pe ecran si care sa fie specialisti.”

In Politica nu este la fel ?

“Peste tot este la fel.

Daca politicianul este un diletant prin definitie nu ar trebui sa fie la fel si in televiziune chiar daca politicienii apar foarte mult la televizor. Trebuie sa aibe mai mult inzestrari decat competente. Suntem in zona talentelor secunde, minore din pacate.”

 

Cum ati aprecia rolul televiziunii in povestea dumneavoastra ? Cum evaluati experienta dumneavoastra in televiziune?

 

“Televiziunea are doua efecte in viata oamenilor care se manifesta la televiziune. Unul pozitiv si unul negativ…

Televiziunea este o sursa de notorietate. Daca apari de mai multe ori la televiziune ajungi sa fii cunoscut, recunoscut, devii un personaj public, ceea ce este periculos pentru ca daca esti mai slab de inger ti-o iei in cap, si poti sa incepi sa crezi ca aceasta notorietate este o valoare in sine. De vreme ce toata lumea cand te vede pe strada te recunoaste inseamna ca deja esti statuie. Or, nu inseamna nimic, notorietatea aceasta trece imediat. Nu este decat un instinct de recunoastere al omului. Nu inseamna ca publicul te iubeste, ca te aprecieaza. Inseamna doar ca se bucura sa aibe alaturi de el pe cineva pe care l-a vazut si la televizor.
Cand faceam emisiuni de arta la televiziune prin anii 1970, baiatul meu era foarte mic si am facut un film care a fost dat la Televizor si ma uitam iar baiatul meu era alaturi de mine. Era mic avea cativa ani. Si cand m-a vazut pe ecran, s-a intors spre mine si mi-a spus, aratand ecranul « tata », si pe urma a zis, « dar tu cine esti ? ». Pentru el ca si pentru multi alti oameni, realitatea de pe ecran este mult mai reala. Era clar ca cel de la televizor era tata, insa eu in carne si oase eram suspect. Deci pentru foarte multa lume, cel de pe ecran este mult mai adevarat si real decat omul viu. Acesta este un efect al televiziunii. Te transforma in vedeta. Iar tu te crezi identic cu imaginea ta.”

Prezenta omului pe ecran il face mai real ca natura, de unde si riscul de a se identifica cu personajul, rolul interpretat pe ecran. Exista o latura dezumanizanta a televiziunii. Ea, creaza personaje cu care oamenii se identifica sau incearca sa se asemene pentru ca sunt considerati « modele ». Omul de rand isi spune ca daca « domnul X sau doamna Z »  apar la televizor cu siguranta au ceva mai bun decat ei : « sunt persoane importante ». Cu totii avem nevoie de repere, de eroi, de modele pe care sa le urmam. Dar aici intervine si problema mai sus mentionata legata de profesionalism si criteriile conform carora aceste personaje, deseori intalnite la televizor, sunt alese. Poate ca o noua regula de aur pentru telespectatori ar fi de a-si asuma exercitiul « ochiului critic »  in incercarea de a nu se lasa captivi sau captivati de orice fel de personaj care apare in fata lor pe « sticla ». Pana la urma este nevoie de o anumita cultura/educatie si pentru a face trierea intre informatiile care sunt oferite la televizor dar si intre personajele care prezinta aceste informatii.

 

“Partea a doua este ca aparitia la televizor te pune in fata unei exigente. Stii ca in timpul in care il ai la dispozitie si in forma pe care o ofera televiziunea trebuie sa fii convingator. Este un tip de exigenta diferita de alte domenii. Nu este ca si cand ai tine un curs de exemplu. Aici ai mult mai putin timp si trebuie sa reusesti un dozaj optim al expresiei. Sa spui ce ai de spus in cuvinte putine. Acest lucru se uita deseori. Televiziunea este intai si intai o disciplina vizuala, ca la cinema. Daca se vorbeste prea mult se iese din formatul original al filmului. Televiziunea obliga la o exigenta vizuala. In sensul acesta este foarte modelatoare. Capacitatea de a creea un continuum din imagini filmate si asta este o experienta.”

 

Televiziunea este pana la urma sau nu un vector de transmitere a valorilor culturale ?

 

“Potential da. Este, trebuie sa fie si uneori este.”

 

Fiind, pe vremea aceea stagiara la TVR Cultural, mi-am directionat toata atentia asupra acestui mic nucleu cultural pe care televiziunea “muma” incerca sa-l cultive de cativa ani buni. Am intrat in joc cu curiozitate, entuziasm si emotie. Mi-am dorit sa fac parte din “cevaul” frumos care se petrecea acolo. A existat si multa magie in interiorul acelei redactii care se carpea cu gratie pentru a transmite celor de acasa “altceva”. Intentiile au fost bune in ciuda rezultatelor adesea stangace. Lumea de acasa care a privit cu sufletul a inteles car ene era menirea si ce misiune incercam sa indeplinim, noi toti cei care am trecut pe acolo. Intr-un “episod” viitor voi vorbi despre ce inseamna televiziunea pentru cei care ii trec pragul si uita sa mai plece. In timp am inteles ca ei nu se cramponeaza atat de “postul” pe care il ocupa cat se agata de un ideal. Nu de putine ori aripile le-au fost frante insa, inima lor a ramas acolo. Iar atunci cand inima iti dicteaza ceva… acel ceva este mai presus de ratiune. Multi dintre oamenii din televiziune uita de acel lucru pe care il avem in comun si se identifica cu un ego supradimensionat si cu teama de a-si pierde locul. Insa, eu cred cu tarie, ca exista loc pentru toti cei care vor sa faca bine si sa creeze frumos.

 

 Ma intorc la ultima mea intrebare adresata lui Andrei Plesu.  Sinceritatea raspunsului sau m-a dezarmat si m-a intristat in acelasi timp. In ciuda incercarilor colectivului « Cultural » de a transmite un mesaj pozitiv si plin de speranta despre cultura… am aflat de la interlocutorul meu obiectiv, ca uneori, rezultatele, -ceea ce iese la suprafata- , nu sunt mereu imaginea intentiilor noastre.

Ce rol ocupa TVR Cultural in acest spatiu? Este TVR Cultural un stramos al televiziunii de altadata?

 

“Dupa mine este un post care nu se ridica la inaltimea utilitatii lui. Ar trebui sa fie un post exceptional. Pentru asta ar trebui sa fie mai multi oameni instruiti.

Amatorism cordial. Oameni bine intentionati. Nu au nici formatia necesara nici anvergura necesara pentru a fi un post cultural. Inca nu au formatia necesara pentru a face bine meseria asta. Conteaza si cu cine le faci si ce evenimente alegi. ”

 

Televiziunii –in general- ii mai scapa si emisiuni care sunt fondate pe bunul gust si cultura. Nu toate emisiunile prezentate sunt vulgare si lipsite de reflectie. Cei care sunt preocupati cu actul cultural isi doresc emisiuni care sa stimuleze reflectia publicului. Acesta ar trebui sa fie angrenat intr-o activitate de « privit activ »  care sa le permita completarea unor informatii dar care sa le starneasca si spiritul critic. Emisiunile informative care sunt realizate de persoane cu spirit analitic sunt deja cu un pas inainte fata de celelalte emisiuni deoarece propun prezentarea unor informatii conjugate sau « cross refferences ».

Intre timp TVR Cultural a disparut. Poate tocmai pentru ca nu a reusit sa « se ridice la inaltimea utilitatii lui » conform concluziilor intalnirii mele cu Andrei Plesu. Regret sa spun ca a avut dreptate desi eram pe aceeasi « lungime de unda » in legatura cu anumite modificari care trebuiau aduse postului cultural de televiziune. Adica in ideal… aveam cam acelasi vis despre o televiziune Culturala cu greutate. Ceea ce am avut ocazia sa imi doresc pentru TVR Cultural, nu a ajuns sa devina realitate. Poate ca sunt naiva atunci cand ma incapatanez sa cred ca nu este prea tarziu pentru Romania sa aibe din nou o televiziune culturala.

 

  • Acest articol a fost publicat în Cultura, Idei. Salvează legătura permanentă.

    Comentariile nu sunt permise.