Tu te simti copilul lumii?

 

 

Un prieten bun imi spunea ca a calatori iti permite sa deschizi noi portite spre tine insuti, sunt noi ocazii de a te descoperi. As adauga ca o calatorie poate deasemeni sa iti deschida ochii asupra lumii si sa vezi totul pe o alta scara, cea reala in care ideile circula si creaza. In schimburile cu oameni din locuri diferite putem descoperi de exemplu rezultatul conjugarii unor idei la care nu ne-am fi gandit niciodata in mediul nostru inconjurator obisnuit. De fiecare data cand am ocazia sa calatoresc pornesc spre o aventura, spre o cautare necunoscuta a unei comoare, necunoscute mie pana in momentul in care ajung la destinatie. Pentru mine Franta a fost mereu o astfel de destinatie care mi-a permis sa intru in contact cu idei total diferite de ce intalnesc in mod obisnuit in Romania. Uneori am surpiza de a descoperi ca unele idei ma asteapta inapoi la intoarcerea acasa ca si cand ar fi fost suficient sa plec sa aflu si sa vin pentru a le regasi in locul de unde am plecat. Se pare ca nu sunt singura care practica acest soi de turism al cunoasterii. Acest lucru ma bucura foarte tare pentru ca inseamna ca din ce in ce mai multi oameni refuza sa se limiteze. Aceasta este ceea ce numesc eu universalitate „ a la roumaine”  sau universalitate romaneasca. Atunci cand ne aflam in Franta, putem descoper o altfel de forma a universalitatii pe care ei au dezvoltat-o si au alimentat-o cu noi sensuri inca de la Revolutia Franceza. La ei acest fenomen se manifesta altfel si am incercat prin prisma acestui concept sa aflu ce se mai intampla la doua mii de kilometrii de casa in tara care de atata timp da tonul modei de la noi. Care sunt tendintele din societatea franceza care este prietenul nostru cultural traditional. De indata ce am aflat am revenit in tara pentru a va povesti sub forma de anecdota rezultatul intalnirii mele cu lumea de acolo, asa cum am putut eu sa o percep, gratie unor intalniri anodine cu oameni de pe acolo. Si mi-am adus oarecum aminte de eruditii europeeni care plecau sa descopere ce se intampla prin America la inceputul secolului XIX. Desigur nu ma compar cu acele personaje emblematice si nici cu circumstantele de atunci, insa ce ne aseamana este curiozitatea de a intra in contact cu un al set de idei si sa descopar starea de fapt de acolo.

Am avut ocazia sa intalnesc un numar de fracezi care mi-au spus ca ei nu se simt francezi sau altceva ci pur si simplu copiii lumii. Discursul actual este orientat spre aceasta notiune de oameni ai lumii, spre o viziune globala a lumii in care fiecare individ este cetatean al planetei si se simte ma putin atasat de natia in sanul careia s-a nascut. Dupa o serie de conversatii care s-au invartit in jurul economiei si al politicii dar si al culturii in sensul larg al cuvantului, mi s-a parut evident ca discursul actual al oamenilor pe care i-am intalnit era in favoarea metisajelor si a intalnirii dintre culturi si dintre civilizatii.

Acest fenomen nu este nou, insa indivizii au inceput sa constientizeze din ce in ce mai mult aceasta orientare a societatii in care traiesc si o mare parte din ei au imbratisat ideea de intalnire dintre culturi.

Am fost leganata in spiritul francez al culturii, care odinioara era patrimonial si conservator. Realizez acum ca, esenta culturii franceze pe care am perceput-o aflandu-ma dincolo de granitele acestei tari  si pe care am invatat-o gratie unor persoane educate „ a l’ancienne”, este desueta si ca lucrurile s-au precipitat. A avut loc un decalaj pe care unii dintre cei care au impartit cu mine acelasi tip de educatie il pot confirma. Intalnirea cu Franta de azi este foarte diferita de primele contacte cu cultura si civilizatia franceza la care a avut acces pana nu de mult Romania. Franta pare sa fie, inca, impartita intre cei care la un pol se simt bine in interiorul tarii lor si care nu isi doresc sa intre in contact cu alte culturi ( considerand ca nu isi cunosc destul de bine propria cultura si tara), iar la polul opus se afla cei care gratie fenomenului masiv de imigrare, turismul, dar si gratie deschiderii spre restul lumii, foarte importanta in ultimile decenii, au imbratisat diversitatea ca pe un nou mod de viata.

Am avut curiozitatea sa discut cu cativa dintre ei care mi-au deschis ochii asupra noilor tendinte. Am fost de multe ori surprinsa dar mai ales curioasa sa aflu cum se situeaza interlocutorii mei in aceasta lume. Am dorit sa aflu mai multe despre ei si modul lor de a se adapta societatii actuale de acolo. Nu o data am avut senzatia de a pasi pe un teren necunoscut si inca fragil care se afla in plina constructie. Odata cu intalnirea acestor oameni am descoperit noi ideologii crescande. Si m-am hotarat sa propun spre dezbatere acest fenomen asa cum l-am putut percepe din intalnirile mele cu Franta de acum.

Am ales spre dezbatere trei mari tendinte care m-au marcat.

As dori sa amintesc in primul rand de cele doua curente care se bat cap in cap si care sunt diametral opuse. In prima instanta, exista inca un nationalism latent care pentru cei din tabara opusa pare sa fie un fenomen foarte prezent in Europa. Conservatorii par, bineinteles, sa nu fie de aceeasi parere, considerand ca Franta nu este suficient de orientata spre sine si ca mondializarea este un fenomen foarte periculos pentru tara lor. Copiii lumii ( enfants du monde) sunt de parere ca tocmai nationalismul este fenomenul care poate sa duca de rapa o tara universala ca a lor, pentru ca nu numai ca nu trebuie sa ne opunem curentului, ba dimpotriva ar trebui sa-l imbratisam. Cu cat mai repede se termina acest proces cu atat mai bine, pentru ca, in opinia lor,  o tara nu poate altfel sa supravietuiasca noilor tendinte, si au mai adaugat ca acestea sunt imposibil de contracarat.

In mintea mea, marea intrebare a fost si ramane: ce e de facut? O luam pe calea pastrarii valorilor si patrimoniului in vederea conservarii unicitatii unei tari sau ne pretam jocului universalitatii in care devenim cu totii copiii lumii. Pana unde se bat antipatizantii globalizarii cu cei ai conservatorismului? Nu imi este deloc indiferent subiectul pentru ca mai din totdeauna vantul modernitatii a venit spre Romania dinspre Franta si Occident in general. Daca dorim sa ne inchipuim ce ar putea deveni tara noastra in viitor consider ca ar fi interesant sa ne aruncam o privire spre ce se intampla in prezentul celor care dau tonul. Iar Franta da cu siguranta tonul la foarte multe orientari pe care ar trebui macar sa le privim si sa le analizam.

Un alt punct al dezbaterii la care propun sa ne oprim este cel legat de schimbarile in modul de viata al cetatenilor francezi cu venituri mici si medii. Nu imi este insa clar care este limita superioara pe care o putem considera venit mediu. Tendinta este de a constata ca timpul personal este din ce in ce mai putin, desi Franta este una dintre tarile care are numarul cel mai mic de ore de lucru pe saptamana. Timpul personal tinde sa se transforme treptat in timp alocat asociatiilor care propun comunitatii intalniri cu diversitatea. Aici avem o paleta foarte larga de activitati in jurul schimburilor de servicii intre particulari, in jurul muzicii care ocupa un loc important in viata de zi cu zi a tinerilor francezi dar si in jurul evenimentelor sportive. Asociatiile create in ultimii ani au adesea ca scop o forma de troc intre indivizii comunitatii in care se afla asociatia. Multi dintre interlocutorii mei prevad ca se va reveni la aceasta forma de intr-ajutorare numita in alte vremuri troc. Unul dintre interlocutorii mei este un educator intr-o scoala de stat si mi-a explicat ca isi ia foarte in serios misiunea de a aduce copiii carora le preda, o cat mai mare deschidere spre ce se va intampla in urmatorii ani si cum ar trebui sa arate societatea. Cheia succesului, spune el, este de a-i invata pe copii sa nu se teama de societatea actuala. Si a adaugat ca teama este o sursa de violenta pe care educatia nationala franceza o poate evita prin pregatirea tinerilor sa nu se teama de schimbarile sociale dar si de viata in general. Este foarte important sa nu se teama de alteritate pentru ca aceasta este buna, ba chiar esentiala si datatoare de satisfactii. Contactul cu alteritatea, a mai marturisit interlocutorul meu, permite individului sa se imbogateasca sufleteste si sa se deschida. Acceptarea diversitatii si a alteritatii este primul pas, urmeaza inlaturarea temerilor si comunicarea.

Cel de-al treilea fenomen vine ca si contrapondere a celui mai sus mentionat. Un alt interlocutor francez mi-a explicat ca pentru el este foarte important de a-si cunoaste tara si imprejurimile. Este esential sa isi deschida ochii pentru a privi la ce se afla in jurul sau. El a mai mentionat ca atata timp cat un francez nu isi cunoaste destul de bine tara, cultura, civilizatia si istoria nu are rost sa se grabeasca sa intalneasca restul lumii.

Toate acestea imi ridica o serie de intrebari. Ce se intampla cu timpul despre care vorbeam, care pare sa se compreseze din ce in ce mai mult? Avem oare suficient timp pentru a termina primul stadiu de cunoastere aprofundata a propriei tari inainte de a ne lansa in lumea larga? Sau este poate o urgenta de a afla cat mai multe despre alteritate stiind ca lumea spre asta tinde oricum? In momentul de fata intalnirile nu mai sunt o problema pentru ca daca nu ne ducem noi in intampinarea celorlalti vin ei in intampinarea noastra.

De unde si nevoia acuta de a analiza raportul intre nationalismul crescand si tendinta ancestrala catre universalitate a Frantei, asa cum este ea interpretata in contextul actual.

Desi sunt romanca sau mai bine zis tocmai pentru ca m-am nascut in Romania, consider ca prezervarea unor valori se poate face si inbratisand altele sau cel putin mergand in intampinarea unor noi idei. Desi unii se tem de cunoastere pentru ca au senzatia de a sti din ce in ce mai putin pe masura ce invata mai mult, ma gandesc ca nu este rau deloc sa ne resituam in timp si spatiu din cand in cand pentru a evita o afectiune cronica a epocii noastre, si anume, un soi de autism in care noi nu stim daca ne este bine, dar nici nu vrem sa aflam.

Acest articol a fost publicat în Calatorie. Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.