Viitorul nu ia prizonieri Cum ne putem gestiona geografia si anxietatile colective? De Serban Filip CIOCULESCU

 

 

 

 

Dedicatie autorului:

O intalnire cu un prieten de care sunt foarte mandra si a carui temeritate intelectuala o apreciez si o pretuiesc.

Felicitari draga Serban pentru inca un proiect reusit si pentru ca imi impartasesti setea de normalitate.

 

serban and me

 

Serban Filip Cioculescu este doctor in Stiinte politice, cercetator stiintific in domeniul studiilor de securitate la Institutul pentru Studii Politice de Aparare si Istorie Militara din Bucuresti si lector la Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii Bucuresti, catedra de Relatii Internationale si Studii Europene. Domeniile sale de specializare sunt: teoria relatiilor internationale, studii strategice, studii de securitate, drept international public. Preda cursuri despre organizatii internationale, introducere in relatiile internationale, crize si conflicte inter­nationale si drept international. A publicat Introducere in teoria relatiilor internationale (Editura Militara, Bucuresti, 2007, volum distins cu premiul „Cartea lunii” de catre Ministerul Afacerilor Externe) si România postcomunista in ecuatia strategica a vecinatatilor: Balcanii, Marea Neagra si Orientul Mijlociu Extins(Editura Universitatii Bucuresti, Bucuresti, 2009). De asemenea, a publicat peste 30 de articole in reviste stiintifice din tara si din strainatate.

 

 I.S. –„Viitorul nu ia prizonieri

Cum ne putem gestiona geografia şi anxietăţile colective?” este noul volum semnat de Serban Filip Cioculescu si va fi lansat saptamana aceasta, pe 27 iunie, la libraria Bastilia din Piata Romana. Evenimentul va avea invitati, specialisti din domeniul relatiilor internationale si nu numai. Cartea este dedicata in egala masura publicului larg, interesat de relatiile internationale dar mai ales specialistilor strategi, ganditori politici, decidenti…si deschide dialogul despre identificarea anxietatilor poporului roman (justificate sau nu) si despre constientizarea si evaluarea corecta a amenintarilor.

 

S.F.C.- Mi s-a parut interesant si util sa discut cu autorul despre subiectul propus de carte, mai ales in aceasta perioada in care realitatea este adesea deformata de stiri sau franturi de stiri alarmante si impartiale dar si de lipsa de atentie si de spirit critic al oamenilor, prea stresati si preocupati de propria lor supravietuire pentru a evalua obiectiv situatiile prezentate.

 

I.S. – Asadar hai sa intram in inima subiectului: vad ca desi subiectul este destul de nelinistitor titlul cartii are si un crampei de optimism…

 

S.F.C- Primul titlu era „Cand un popor se teme” pentru ca investigam fricile, fobiile, temerile romanilor dar mi s-a spus ca suna prea defetist. Suna ca si cand romanii ar fi un popor de lasi. Din moment ce era vorba de o carte de strategie care priveste viitorul poporului si al tarii, am decis sa incercam sa aratam felul in care ne raportam la ceea ce ne rezerva viitorul si am zis asa: doar cei curajosi si activi care planifica si calculeaza strategic cu mai multi pasi inainte, numai ei se vor racorda la marile tendinte si nu vor fi gasiti nepregatiti de catre evolutiile viitoare; pe cand cei reactivi, cum suntem noi acum, atenti la ceea ce fac altii, exista riscul sa fim depasiti de evolutii mai ales cand sunt generate de marile puteri. Atunci aceasta este dilema: ori vom deveni mai activi si ceva mai agresivi in sensul bun al cuvantului, si atunci nu vom fi surprinsi de viitor; ori din contra vom fi prizonieri ai viitorului care in situatii critice nici macar nu ia prizonieri, trece ca un tavalug peste cei care nu sunt pregatiti.

 

I.S. – Aceasta s-ar numi in engleza un fel de „awearness”?

S.F.C- Da. Este un semnal de alarma pentru ganditorii strategici, pentru decidenti. Asta si vrea sa fie si este dedicata unui public mai larg de la studenti la specialistii din domeniu.

 

I.S. – Cand vorbim de anxietati ne gandim la ceva de ordin psihologic…

S.F.C- Da, toate popoarele au anumite anxietati. Unele se tem de vecini, altele se tem de conflicte interne, altele se tem de geografia pe care o au ( tari foarte expuse spre exterior)…

De asemenea exista temeri legate de minoritatile etnice, sa nu cumva ca aceste minoritati sa genereze o rupere a Statului. Exista de exemplu grupuri foarte prolifice care se inmultesc mai mult decat altele. De exemplu in acest mod Serbia a pierdut Kosovo. La inceput erau sarbi mai multi si albanezii erau minoritari, acum sunt 90% albanezi. Iata ca Serbia a pierdut. Si atunci, unii in Romania spun: daca maghiarii si secuii vor incerca sa desprinda cele trei judete si sa creeze o zona de independenta, un stat nou. Iata o puternica anxietate resimtita de foarte multi romani.

 

I.S. – Cum putem sa relativizam aceasta situatie prin prisma legilor fundamentale ale Uniunii Europene ( care protejeaza tarile membre de astfel de conflicte- pentru a fi membru UE trebuie sa renunti la orice pretentie teritoriala)?

 

S.F.C.-Teoretic lucrurile ar trebui sa stea bine pentru ca Uniunea Europeana garanteaza celor care se integreaza o trecere catre post-modernitate, catre un spatiu de integrare civica si politica si unde nu conteaza atat de mult granitele, teritoriile. Dar iata ca tari precum Romania, Ungaria, nu au depasit inca frustrarile si fricile legate de epoca nationala. Noi incercam sa facem pasul catre post-modernitatea post- nationala europeana, dar ne gasim prinsi, datorita propriilor frici si obsesii undeva la mijlocul drumului. Aceasta este teoria mea.

 

I.S. – Sunt justificate aceste temeri?

 

S.F.C- Sunt, in orice caz, perceptii. Operam la nivel de perceptii. Eu arat in prefata cartii, ca exista doua feluri de riscuri: riscurile reale si cele percepute. Nu intotdeauna riscul real se suprapune peste cel perceput. Adica este posibil ca tu sa percepi un risc supradimensionat, sa ti se pare un risc foarte mare dar in realitate sa fie mic, spre zero sau din contra sa nu percepi un risc foarte mare si sa constati ca ai fost gasit nepregatit. Avem exemple in istoria noastra si pentru situatii de nepregatire si pentru situatii de panica. Si atunci ideea ar fi ca perceptia ar trebui sa fie cat mai aproape de o evaluare pertinenta a riscului ca sa nu cazi nici in ridicol dar nici sa fii surprins de anumite evolutii.

 

I.S. – Asa ne putem trata anxietatile colective evaluand riscul …

 

S.F.C- … Si discutand despre ele. Discutand poti sa elimini dintre sabloane. O mare parte din populatie dar si din decidenti au aceste idei preconcepute. Li se mai spune sabloane sau forme de gandire arhetipala ( de tipul: „ungurul e rau”, „rromul este rau pentru ca sa inmulteste prea tare si impune un model de necivilizatie”… stereotipii, sau „rusul este lacom si vrea sa acapareze teritoriile altora” sau „marea finanta mondiala vrea sa epuizeze Romania ca sa puna mana pe bunurile noastre…). Va dati seama… S-ar putea ca aceste idei sa aiba totusi o samanta de adevar. S-ar putea sa se teasa pe deasupra capului nostru, fara sa stim, intelegeri intre marile puteri, despre care noi nu avem habar. S-ar putea ca marea finanta interantionala sa fie la mijloc. Dar ideea este sa nu cadem in paranoia. Putem sa evaluam prin discutii, prin analiza, in ce masura avem dreptate cu aceste temeri.

 

I.S. – Exista in carte un capitol despre Strategia de Securitate Nationala care mie personal imi trezeste si amintiri ( pentru ca la un moment dat m-a preocupat subiectul) dar si curiozitatea de a afla de la un specialist cum trebuie sa privim acest document.

 

S.F.C.- Strategia de securitate nationala este o politica publica exprimata intr-un document. Toate statele au cel putin un departament care se ocupa cu redactarea acestui document de strategie de securitate, mai ales dupa cel de-al II-lea Razboi Mondial. In trecut, evident, statele si-au aparat securitatea, dar nu aveau conceptul ca atare si nu scoteau hartii de acest fel. De pilda Franta lui Ludovic al XIV-lea a inceput prin a-si apara foarte bine securitatea, de aceea statul respectiv, primul din lume dotat cu un minister de externe propriu-zis, a devenit un soi de imperiu…dar a clacat cand s-au coalizat contra ei celelalte mari puteri dar si in timpul lui Napoleon al III-lea care si-a pierdut tronul, a cazut prizonier si a slabit inutil tara prin razboiul contra Prusiei in care a fost atras cu dibacie. Oamenii de stat stiau foarte bine ce este securitatea nationala dar o vedeau intr-un mod diferit de cum este privita azi. Ei nu prevedeau pe hartie riscurile si amenintarile  ci aveau la nivel mental, fie ca e vorba de imparat, rege sau de un personaj precum Cardinalul Richelieu o viziune foarte clara despre ce este interesul national „ l’Interet National” sau „la Raison d’Etat” – ratiunea de stat. Acum exista discutii, „brainstorming” in tot felul de departamente care actioneaza si rezulta un document numit „strategia de securitate nationala” care atentie nu este un document stiintific! Este un document politic. Pe baza lui cetatenii voteaza sau nu un partid.  Partidul daca nu reuseste sa isi indeplineasca obiectivele anuntate pompos in strategie, acest lucru i se poate imputa la alegerile viitoare. Este unul dintre motive, nu pierde nu numai din cauza asta. Pierde si din motive economice. Este un document de politica publica… asta este „strategia de securitate nationala”.

 

I.S. – In strategia de securitate nationala este mentionat ca nu numai amenintarile de natura militara pot pune in pericol statul respectiv dar si amentarile non-militare, inclusiv cele neconventionale (poluare transfrontaliera, criza economica, maladii contagioase, conflicte inter-etnice etc)…

 

S.F.C.- Non conventionale…

I.S. – Si atunci cand este vorba despre atacul la imagine?

 

S.F.C.- Cu siguranta pentru ca traim intr-o perioada in care razboiul interstatal este foarte rar, este o exceptie. Si atunci atacurile la adresa securitatii capata si forma propagandei negative, a defaimarii, a crearii unui brand negativ. Sa ne gandim numai la lupta pentru investitii intre doua tari care au cam aceeasi piata, cam aceleasi investitii. Daca una are o imagine negativa, investitorii se vor feri sa investeasca si vor merge in tara care are o imagine pozitiva. Si atunci este firesc sa te lupti sa ai o imagine buna si te rog sa ma crezi ca de multe ori, membrii serviciilor de informatii de la noi, sunt convinsi ca atunci cand apar atacuri , –  dar nu trebuie sa cazi in anxietate si in fobie irationala contra Romaniei, ele nu sunt intamplatoare. Ei nu cred in coincidente. Atunci cand se intampla mai multe evenimente de acest gen, ei zic „gata este un atac imagistic la adresa Romaniei”. Cu toate ca, jurnalistii poate au gasit un interes in a ponegri doar ca sa vanda ziarul.

Cand este constant, cand este o campanie pe un an de zile este altceva, dar nu trebuie sa cazi in frica.

I.S. – Cum se apara Romania de aceste atacuri? Care dintre ele pot fi catalogate drept frustrari si anxietati de-ale noastre si care nu? Pana la urma este destul de greu sa te certi cu un stat pentru ca in presa lor apar in mod constant atacuri la adresa Romaniei?

 

S.F.C.- Nici eu nu stiu exact. Daca trimiti un protest tarii respective este greu de crezut ca se va rezolva. Din politete o sa ti-l publice in cateva ziare. Daca te isterizezi iarasi nu rezolvi nimic. In principiu este bine sa ignori. Numai natiunile mici si complexate reactioneaza vehement. E ca si cum am zice ca oamenii mici de inaltime au mai adesea complexe. Daca vezi un pitic pe strada si ii spui „piticule” sare la bataie pentru ca este foarte complexat. Daca vezi unul inalt si ii spui „lunganule” omul se uita cu blandete la tine pentru ca este inalt si nu ii este frica. In general reactia violenta este reactie de frustrat. Marile natiuni nu reactioneaza. De pilda daca as scrie acum un articol despre Germania spunand ca sunt nemtii sunt in masa stupizi, nimeni nu m-ar lua in seama. Marile natiuni stiu sa nu se isterizeze. Bine nici sa devii oaia neagra si sa fii atacat constant. Eu cred ca trebuie rapuns umoristic. Facem si noi un clip umoristic despre tara respectiva. Tot cultural, prin ironie se reactioneaza cel mai bine. Nu asta strica relatiile dintre Romania si o alta tara pentru ca ne numesc „rromi” exemplifica cu oameni care cersesc in metrou… Irita o mica parte din populatie.

Unele tari au traditia demolarii cum este Franta. Ei sunt obisnuiti sa rada de tot. Noi avem niste valori pe care le punem pe un piedestal (Eminescu, Creanga, Caragiale…) nu suportam niciun atac. Occidentalii au trecut de faza aceasta. Asta este diferenta: ei isi ataca valorile, noi nu ne permitem.

 

I.S. – Aceste anxietati sunt vechi ( rusii, americanii, turcii… etc)… este destul de greu sa tratezi o anxietate ancestrala.

 

S.F.C.- Cu siguranta. Cartea mea este o carte elitista pentru ca se adreseaza decidentilor si celor din cercul I si II. Nu imi propun sa fiu un psiholog  al maselor. Incerc sa evidentiez pentru cei interesati de politica externa, care este mecanismul si care pot fi posibilitatile. Desigur, nu am eu, un singur individ, cum sa tratez un popor intreg de fobii. Asta dureaza sute de ani si, chiar daca ii declaram „vindecati”, membrii unei natiuni pot da in alte fobii. Asta pentru ca orice popor traieste in istorie si reactioneaza la ce se intampla. Mai ales ca a ajuns un „sport de masa” sa se caute vinovati pentru tot ce ne merge rau. Asadar toate popoarele au anumite temeri. 

 

I.S. – Care sunt noile anxietati ale romanilor de dupa 1989?

 

S.F.C.- Da este adevarat ca cea cu rusul e veche, cea cu americanul tot asa…

 

I.S. – Nu cumva romanii de azi au alergie la oamenii politici din Romania?

 

S.F.C.- Nu am tratat acest subiect pentru ca m-am preocupat mai ales de politica externa insa exista o astfel de anxietate legata de faptul ca toata clasa politica este corupta iremediabil si ca este o clasa politica foarte slaba. Dar trebuie si aici sa atrag atentia ca si in perioada interbelica o mare parte a tinerilor educati ai Romaniei, vedeau clasa politica ca iremediabil corupta si tocita. De aceea legionarii s-au ridicat intr-un chip atat de ametitor, pentru ca gandeau ca democratia nu este buna si ca oamenii politici sunt corupri iremediabil. Nu cred ca politicienii de azi sunt mai buni decat clasa politica de atunci si nici invers. Este drept ca pe atunci existau niste varfuri, un Maniu, un Bratianu, pe care in Romania de azi nu parem sa le avem sau le avem dar nu ne vom da seama de importanta lor peste 20-30 de ani. Nici Maniu, nici Bratianu nu erau considerati atunci altfel decat niste politicieni curati, „votabili”… Cultul lor s-a creat in special dupa ce au dobandit imaginea de martiri ai puscariilor comuniste. Nu zic ca trebuie bagati in puscarie politicienii de acum ca sa devina martiri. Doamne fereste! Daca se intampla se intampla… cand intri in politica, fie si intr-o democratie, iti asumi riscuri. Atatia premieri, presedinti si chiar regi din toata lumea au fost asasinati de dementi, sau judecati de instante revolutionare si condamnati la pedeapsa capitala ori lasati sa agonizeze in celule insalubre. Ai beneficii exorbitante dar iti risti si viata. Cateva exemple de la noi: Barbu Catargiu, Armand Calinescu, IG Duca, Iuliu Maniu, ca sa nu mai spun de Nicolae Ceausescu … Astea sunt evenimente oarecum inevitabile, statistic. Pacat doar ca nu sfarsesc asa doar cei corupti, banditii, criminalii….mor si lideri corecti, oameni de calitate.

 

I.S. – Sa vorbim despre alteritate… un alt subiect abordat de tine in carte… Este o tema interesanta pentru toata lumea…

 

S.F.C.- Nu te poti defini pe tine fara imaginea celuilalt. Tu ca roman, ca bucurestean, ca locuitor al cartierului Cotroceni ( sa luam exemlul nostru), ca minoritar roman din Covasna sau minoritar rrom din Pitesti te definesti prin raportare la un altul. Identitatea presupune o raportare la ceva. Automat nu te-ai putea defini in abstract. Intotdeauna va exista o alteritate chiar una malefica. Cand spui ca esti un om bun, implicit spui „eu sunt bun celalalt este rau” . Este o chestiune profund ancorata in psihologia umana. Psihologii stiu demult ca exista o raportare critica la celalalt. Tendinta este ca noi sa vrem sa parem buni in mod instrinsec in comparatie cu ceilalti, sa ne „albim” pe seama „inegririi” lor.

 

I.S. – Exista un alt proces de psihologie care spune ca in general noi le reprosam celorlalti ceea ce ne deranjeaza la noi.

 

S.F.C.- Da este posibil sa se intample si asa… am si cateva exemple. Dar in general tendinta este ca noi sa vrem sa parem bine in comparatie cu ceilalti.

 

I.S. – Si „capra vecinului”? Trebuie sa privim si din celalalt unghi: „de ce ala are si noi nu”, „hai sa tabaram peste el si sa ii luam ce are” sau din contra „hai sa facem si noi lafel, sa avem si noi ca ei”, indiferent de costuri pe care nu le luam in calcul. Alegerea e clara: il imitam sau vrem sa il distrugem ?

 

S.F.C.- Exista tot felul de motive invocate: de exemplu noi suntem saraci pentru ca am fost mereu la periferie, peste noi au venit otomanii apoi rusii. Noi am stat mereu ca pavaza pentru occident  ca sa nu vina peste ei rusii si otomanii. Adica ne victimizam si ne creem imaginea de popor tampon care a luat asupra lui socul migratorilor si al invadatorilor ca sa aparam occidentul. Nu este chiar corect. In afara de mici exceptii nu ne-am asumat aceasta misiune voluntar.  A trebuit sa ne aparam.  Ideea ca noi suntem bastion este o creatie tarzie a intelectualilor. Noi ne-am aparat ca sa nu fim distrusi. Nu cred ca Occidentul a scapat  preponderent gratie noua.

 

I.S. – Care este rolul intelectualului in astfel de situatii? El a transformat mentalul colectiv din victima in erou, „scutul care a protejat Europa”…

 

S.F.C- Da acestea sunt mitologii. Sunt imagini transmise din generatii in generatii.

I.S. – Este oare bine pentru noi sa ne simtim mereu victime, marginali?

 

S.F.C- Ni se inculca sentimentul de marginali si de victime.

I.S.- Iata un citat interesant la care as vrea sa ne oprim: “Provocarea pentru România este sa înveţe sa devină mai periculoasă pentru a exista.” George Friedman de la Stratfor.

 

S.F.C- El spune ca romanii sunt prea pasivi, ca suntem o natie prea blanda si feminina si ne sfatuieste sa devenim mai asertivi, mai gresivi ( nu in sensul ca ar trebui sa ne batem cu altii ci sa ne aparam), sa reactionam, sa protestam, sa venim cu idei sa nu asteptam ca intotdeauna sa ni se zica de catre americani sau de catre Uninuea Europeana, ce sa facem, sa fim mai proactivi.

 

I.S.- Din pacate noi nu avem aceasta cultura a iesitului in strada pentru a manifesta unitar pentru ceva, pentru un scop comun. Nu ne putem inchega in jurul unui tel comun si nu ne putem aduna solidar pentru a obtine ceea ce ne dorim, cum au facut turcii de curand, cum au facut brazilienii sau cum fac francezii in mod regulat.  La noi ies cativa oameni si nici macar ei nu sunt prezenti din acelasi motiv. Este dificil sa ne adunam. Cred ca este un subiect pentru o noua carte: ce ne trebuie sau cum sa procedam pentru a ne inchega in jurul unui tel comun.

Romanii au mai reusit .

 

S.F.C- Corect. De pilda la 1848, filosofia pasoptista raliase un numar impresionant de oameni in jurul acestui proiect. Sau in jurul Aliantei Civice dupa 1989. Sunt destul de rare momentele acestea.

 

I.S.- Cand nelinistea devine prea mare se produce un cheag de scurta durata.

 

S.F.C- In rest suntem individualisti si pasivi. Fiecare trage sa ii fie lui bine si suntem destul de pesimisti.

 

I.S.- Care ar fi concluzia acestor cercetari?

 

S.F.C- Lucrurile se vor schimba treptat, organic si in mica masura. Nu se schimba un popor peste noapte. Daca cititi Draghicescu cu psihologia poporului roman de pe la 1900 si ceva cam tot astea erau tarele si la inceputul secolului trecut: balcanismul, superficialitate, imposibilitatea de a se coagula in jurul unui proiect comun… in mare au ramas aceleasi. Un popor se schimba foarte greu din punct de vedere psihologic.

 

I.S.- Avem sau nu nevoie de un “baubau”?

 

S.F.C- Eu zic ca da. Frica, emotia negativa  functioneaza mai bine decat cea pozitiva. Cand nu va mai fi frica de rusi sau de unguri va trebui sa gasim altceva, frica de capitalism, de marea finanta…

 

 

Concluzii…

 

Nu exista un tratament medical pentru anxietatile unui popor insa exista ca in psihoterapie un ghid menit sa ne orienteze atentia spre ceea ce putem face pentru ca aceste anxietati sa nu devina adevarate fobii generationale. Autorul sugereaza decidentilor politici sa adopte dialogul si comunicarea deschisa in legatura cu amenintarile potentiale si iminente astfel incat sa se apropie mai mult de realitate si sa se detaseze de imaginarul colectiv care ne bantuie de secole. La noi ca si in alte tari, s-a impamantenit o spaima, justificata intr-o anumita masura de trecut. Pentru a trece peste ea este necesar sa ne autoevaluam in permanenta si sa ne limitam temerile ( pe cat posibil) la amenintarile reale. Un popor inteligent isi cunoaste istoria pentru a trage invataminte pentru viitor. O istorie corect scrisa din punct de vedere stiintific – fara “partis-pris”- este esentiala. Este desigur o provocare dar si nucleul sperantei pe care ne putem fonda viitorul si viitoarele alegeri in domeniul politicii externe.

 

 

 

 

 

coperta serban

Viitorul nu ia prizonieri

Cum ne putem gestiona geografia şi anxietăţile colective?

De Serban Filip CIOCULESCU

Editura RAO , 2013

Acest articol a fost publicat în Educatie, Idei, Politica. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *