Dreptate numai in vise?

 

Mi se intampla si mie sa visez. Visez colorat, cu personaje, idei, idealuri, fapte, multe fapte si ma trezesc adesea obosita. Sunt un personaj activ al viselor mele. Poate suna ciudat intrucat, de obicei, oamenii se viseaza mai mult ca spectator ai viselor in care evenimentele li se intampla. Si totusi in cazul meu sunt un soi de erou nealterat al unor desene animate/cine verite. Da… Un univers paralel in care particip, sunt un agent liber (ca in desene animate) si in acelasi timp ma confront cu o serie de piedici, de rasturnari de situatii, de surprize (ca in cine verite-ul atat de la moda in ultimii ani).

Desi locurile in care se desfasoara actiunea sunt adesea aceleasi si poarta acelasi nume ca in realitate, ele sunt totusi diferite ca forma de ceea ce am cunoscut eu pana acum. Insa personajele sunt inalterate doar ceea ce li se intampla este diferit de universal in care traim.

Sa zicem asa, in universal paralel in care ma desfasor atunci cand visez exista dreptate.

Cert este ca atunci cand privesc spre lumea in care traim, mi-as dori uneori sa schimb cate ceva ( ca sa nu sochez cititorul). Probabil ca ceva de undeva de sus imi confirma ca nu ma insel si ma asigura in acelasi timp ca nu are rost sa ma zbat pentru ca vrem nu vrem, evenimentele isi vor urma cursul si fiecare actiune isi are consecintele sale. Probabil ca unii omeni actioneaza cu gandul ca nu vor mai apuca sa traiasca si repercusiunile actiunilor lor. Dar ce este absolut fenomenal este ca indiferent de ce facem, universul ne raspunde pe masura, gratie unui mecanism bine pus la puncte de cauza si efect.

Ei, acum vine vorba de ce am visat eu intr-o noapte. Se facea ca teleportata printr-o ascensiune asemanatoare unui lift, ajung intr-un loc foarte cunoscut unde la inceput sunt uimita si putin contrariata de deplasarea unei biserici foarte vechi dintr-un loc in altul. Cum este cu putinta ca biserica, schitului de la Paltinis sa isi fi schimbat asezarea? De ce oare? Cine a cutezat sa faca o astfel de marsavie? Preotul pe care il cunosc foarte bine, lipsea, desigur, pentru ca in noua ordine pe care tocmai o descopeream, el un exista. In locul lui venise un sobor de preoti necunoscuti, pe semne personalitati religioase foarte importante, in straie vechi, stralucitoare.  Venisem prea tarziu, si lumea era deja asezata in gradina bisericii de la poalele muntilor, intre brazi inalti, cu parfum puternic de rasina. Nici vorba de mirosul intoxicant de tamaie. Aerul era rece si linistitor, soarele un pera puternic si mi s-a spus ca este un moment deosebit de important. Nu stiam prea bine ce se intamplase acolo insa am inteles fara sa mi se explice ca acolo avea loc o mare spalare de pacate si ca cei care cautau redemptiune un aveau decat aceasta sansa, atunci si acolo. Am fost asezata departe de grupul care urma sa treaca prin acest proces care nu era destinat oamenilor ca mine. Aveam dreptul sa privesc si sa tin minte doar o parte din ce urma sa se intample acolo. Dincolo de locurile in care se aflau cativa privitori asemeni mie, era ca o gradena destinata personajelor principale ale acelei ceremonii. Ce m-a uimit foarte tare este ca nu am recunoscut decat o singura persoana din acel grup. Imbracat in haine modeste, gri, pantalon si jerseu, cu fata schimonosita, cu tente de gri, se afla Ion Iliescu.

Mare mi-a fost surpriza sa-l vad tocmai pe el in acel loc sfant si neintinat. M-am intrebat daca a venit singur sau daca a fost obligat sa vina. M-am mai intrebat de ce trebuia tocmai eu sa asist la acel eveniment. Apoi mi s-a rupt filmul si m-am trezit la realitatea in care eu zaceam confortabil in pat sub plapuma. Imi era cald si bine dar afara ploua. Nu mirosea nici a munte, nici a rasina de brad. M-am trezit totusi impacata si linistita. Acest vis mi-a aratat ca nu are rost sa ne mancam nervii si zilele. Cei care ne provoaca unii impotriva celorlalti si ne infometeaza pentru a deveni precum pitbull-ii, niste animale violente si nemiloase, vor avea de suportat consecintele actiunilor lor. Indiferent ca ii lasam sa ne omoram intre noi sau nu, consecintele pe care le au de suportat vor fi aceleasi. Ne-am construit un mecanism de creat mituri negative, prin care tot construim cate un tap ispasitor pentru fiecare generatie. Oameni rai si rau intentionati, vor exista mereu insa noi ii lasam sa ne controleze mintea si reactionam de parca ne-ar fi pus ei arma in mana. Nu trageti in semeni. Nu suntem masinute teleghidate si cu siguranta nu suntem misionarii unui individ sau ai altuia.

Putem alege ca prin faptele noastre sa ajungem in coltul privitorilor sau in gradena pacatosilor. Cei care au pacatuit au sansa pana in ultima clipa sa aleaga izbavirea. Vor merge ei oare pana la capat?

Acest articol a fost publicat în Idei. Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.