Am ascultat cu interes materialul video creat de Tudor Chirila despre educatie si cele spuse de el au rezonat cu mine. Nu este prima data cand oamenii din sfera politica sting flacara sperantei a unui proiect cu potential, un proiect viabil de la care societatea romaneasca pe de-a intregul ar beneficia daca s-ar materializa. Tudor Chirila nu numai ca s-a interesat si s-a informat despre un posibil plan de actiune dar a mers si mai departe incercand sa coaguleze un numar important de decidenti politici in jurul acestui plan. Sunt convinsa ca semintele plantate de Tudor au germinat undeva in subconstientul colectiv romanesc si ca vor da roade candva. Nu se stie cat timp va lua ca propunerile sale sa ia forma, insa sunt convinsa ca nu este singurul care isi doreste o schimbare. Cum putem sa-l ajutam sa-si duca mai departe initiativa ? Simplu, investind un pic din energia noastra in ceva ce a fost déjà conceput, semnand petitia sa, transmitand mai departe materialul video pe care l-a creat, unindu-ne intr-un gand si creand portite prin care acest proiect sa fie transmis mai departe pana se va ajunge la un consens public.
Cu fiecare proiect de schimbare este pusa la incercare capacitatea noastra ca societate de a ne solidariza. Pana acum am observat ca numai situatiile temporare cu mare incarcatura emotionala, reusesc sa-i uneasca pe romani. Numai pasiunile si emotiile puternice reusesc miracolul pentru care multi dintre noi ne rugam. Si ca orice pasiune nascuta dintr-o conjunctura efemera, aceasta moare si se risipeste, si rezultatele sunt la fel de trecatoare. Oare nu mai suntem capabili sa fim constanti ? Oare nu mai exista nimic care sa ne starneasca pasiunea si sa-i intretina focul ? Ce ne lipseste pentru a duce la bun sfarsit nenumaratele planuri si proiecte pe care le-am conceput pentru a creea o schimbare semnificativa si durabila ?
Poporul Roman stie foarte bine sa indure, are o rabdare extraordinara si o capacitate pare-se infinita de a tolera adversitatea. Incep sa cred ca problema noastra individuala si colectiva este ca nu realizam ca meritam mai mult, mai bine, ca suntem capabili sa iubim, sa ne iubim mai mult si sa ne dovedim noua insine acest lucru prin felul in care ne respectam si impunem respect prin « prezenta » noastra. A trecut vremea in care romanii visau cu ochii deschisi si isi taceau sufocandu-si dorintele, sacrificandu-si gandurile. Cred ca jumatate de secol de represiune totalitara/ comunista si alti trei zeci de ani de « tranzitie » sunt suficienti. Poate ca oamenii politici nu au inteles ca modul lor de operare nu mai este sustenabil, ca societatea romaneasca nu mai poate tolera vechile paradigme, ca orice ar face s-a ajuns la un moment de cumpana in care daca nu evolueaza pentru a functiona in ritmul noii energii universale a omenirii vor pieri ca specie. Experienta lui Tudor este cea a tuturor romanilor educati care au incercat sa participe activ la schimbarea societatii si care de… cel putin doua zeci de ani primesc aceleasi raspunsuri si aceleasi reactii la stradania lor. Albert Einstein a spus ca este o nebunie sa repeti zilnic acelasi lucru, asteptand rezultate diferite. Poate ca trebuie sa schimbam ceva si in modul de actiune. Nu cred ca proiectele noastre au esuat intrucat nu sunt viabile ci pentru ca intelegem gresit (poate) modul in care trebuie sa procedam pentru a obtine rezultate. Poate ca finetea cetatenilor « A-politici » educati este prea subtila pentru domeniul politic in care se invart decidentii acestei tari. Poate ca ratiune si simtirea nu sunt « instrumentele » cu care trebuie venit la masa de lucru atunci cand este vorba de a negocia o schimbare cu reprezentantii din domeniul politic. Se pare ca in aceasta zona gri a societatii romanesti s-a produs un soi de mutatie care ne distinge in mod categoric si esential unii de ceilalti. « Omul Nou » de ieri si de alaltaieri este afectat de un virus cognitiv pe care nu stim sa-l tratam, sau poate « Omul Nou » de azi stie sa-l trateze dar nu i se permite accesul la tratament. Suna familiar ?
Suna familiar pentru ca facem experimentul acesta de ani de zile pe pielea noastra. Vreau sa cred ca trei zeci de ani de experimente social-politice sunt de ajuns incat sa ne dam seama ca nu dau roade si ca singura optiune pentru a reusi, pentru a supravietui este sa schimbam datele problemei si sa abordam dintr-un alt unghi experimentul din care si noi facem parte. Am fost cobaii lor pentru prea mult timp. Am experimentat virusul lor si sistemul nostru imunitar pare ca s-a obisnuit cu ei in mod organic si am devenit imuni la tratamentele administrate pana acum. Exista totusi o speranta, sunt inca oameni care cauta solutii pentru ca stiu ca se poate trai si altfel, ca nu suntem condamnati la o viata de suferinta, de mediocritate, de « merge si asa ». Exista o speranta pentru ca societatea umana din jurul nostru nu a incetat sa se schimbe si avanseaza oricum, cu sau fara participarea noastra si ne arata din ce in ce mai vizibil cat de neadaptati la schimbare suntem si cat de detrimentala este rezistenta noastra la ea.
De cativa ani tot vedem semne clare ale disfunctiilor patologice ale aparatului statal si de cativa ani cetatenii Romaniei au inceput sa se trezeasca la constiinta si sa-si reviziteze optiunile pentru ca au hotarat ca dorintelelor intime si personale in legatura cu traiul lor pe aceste meleaguri nu sunt respectate. Poate ca am gresit cu totii pentru ca nu ne-am facut auzite si intelese vocile, dorintele, gandurile. Poate ca nu am stiut sa comunicam clar si raspicat ceea ce dorim. Poate ca nu avem suficienta incredere in puterea noastra a fiecaruia de a crea o schimbare durabila. Poate ca nu am fost pana acum pregatiti sa ne solidarizam permanent in jurul idealurilor noastre in ceea ce priveste viata noastra in aceasta tara care ne apartine si de care apartinem. Insa schimbarea nu poate sa vina decat din interior. Numai coagulandu-ne sperantele, credintele si vointa putem sa desavarsim viziunea noastra comuna si sa o materializam.
Observatii din trecut :
Experimentul « Colectiv »- acest eveniment extrem de dureros ne-a oferit o sansa incredibila de schimbare. Emotiile colective si constiinta colectiva au fost suficient de puternic starnite pentru a ne uni in fata unui inamic comun. Si totusi la mai bine de patru ani de la catastrofa, debea se mai simte adierea amintirii acelor emotii care pe atunci ne-au facut sa ardem in interior cu pasiune si compasiune la fel de puternic ca si clubul in care flacarile au rapit atatia tineri, oameni dragi, tovarasi de drum si de idealuri. Chiar atat de repede se uita ? Chiar asa de scurta este memoria noastra colectiva pe termen scurt ? Chiar atat de putin ne mai pasa de ceva ce nu demult ne facea sangele sa ne clocoteasca in vene ?
Experimentul « Revolutia »- trei zeci de ani de tergiversari si de « lasa-ma sa te las, merge si asa, hai ca trece si asta »… Au trecut trei decenii si inca nu s-a inchis un caz care ar fi trebuit sa fie deja pus la categoria « misiune indeplinita ». Ce mai asteptam ? Sa moara inca doua trei generatii de romani ca sa se dea uitarii faptul ca in 1989 au murit oameni nevinovati ?
Experimentul politic- din punctul meu de vedere « democratia semi-prezidentiala » este un esec , asa cum si modul in care este inteleasca guvernarea acestei tari. Partidele de cadre si partidele de mase se afla intr-o harababura lipsita de etica, morala si dezgolita de orice fel de paradigma politica. Nu mai exista o doctrina politica care sa guverneze partidele. Partidele istorice sunt o realitate demult apusa.
Coruptia nu pare sa fie gestionata deloc. Rareori, cand fenomenul coruptiei este abordat, rezultatele sunt mai mult legate, arbitrar, ca revansa politica decat ca rezultat al domniei legii si implementarea sa eficienta pe toate nivelurile aparatelor de gestionare ale societatii.
Transparenta nu este decat un cuvant pe care il auzim adeasea in loc de adevarul pe care ni-l dorim.
Sanatatea este o catastrofa fara de margini care supravietuieste din ambele buzunarea ale pacientilor.
Agricultura, care agricultura ?
Infrastructura ? Avem din ce in ce mai putini specialisti care ar putea sa transforme tara asta in Eldorado, cu toate acestea, infrastructura este aproape o iluzie alimentata de mici, infime progrese din acelasi « plan » pentru tara « merge si asa ».
Industria ? Care industrie ? La fel ca in agricultura, numai productiile mici mai pulseaza pe ici pe colo din pura ambitie si dorinta personala a unor visatori care nu se lasa doborati de fisc, de un stat impotent, si de o birocratie supradimensionata care a luat aceeasi pastila de viagra institutionala numita coruptia. Se pare ca nu este nevoie de o reteta de la medicul specialist sau de la cel de familie cand este vorba de sabotarea voita a sanatatii Statului.
Romanii au plecat si au uitat sa mai vina acasa. Pe vremuri cei pelcati isi exprimau dorul de tara si dorinta inca vie de a se reintoarce cat de curand. Ecourile acelei dorinte au amutit. Si dupa mult prea multa tacere se aud raspunsuri timide la aceasta situatie creata de plecarea lor.
In momentul in care tara noastra a fost drenata de talente, de voci rationale pertinente si de forta de munca, am inceput ceasul sa ticaie. Inca mai este timp. Ce facem cu acest timp ? Ce facem cu nenumaratele sanse care ne-au fost date si pe care nu le-am acceptat ? Pana acum nu am facut nimic. Nu am raspuns afirmativ provocarilor schimbarii dar nici nu am invatat nimic util din oportunitatile oferite, ceea ce consider eu o grava eroare de judecata. Este ceva sa alegi sa nu primesti o oferta si este cu totul si cu totul altceva nici macar sa nu iei in considerare potentialul pe care acea oferta il prezinta.
Bref, lista este lunga si totul suna aiurea pentru ca lucrurile sunt aiurea. Nicolas Boileau spunea : « ceea ce este conceput bine este enuntat clar ». Si reciproca este valabila. Probabil ca solutiile de pana acum nu au fost enuntate clar pentru ca nu au fost concepute bine ?
Am inceput sa scriu acest articol ca un fel de raspuns-ecou la materialul video pe care Tudor Chirila ni l-a oferit. Stiu din experienta cat a muncit la acel material si de cata dedicatie si perseverenta a fost nevoie pentru a trece prin experientele pe care le-a avut datorita proiectului sau pentru o societate educata si mai bine pregatita pentru prezent si viitor. Am descoperit astfel ca si eu am avut experiente similare, nu cred ca suntem singurii. Am mai descoperit ca desi la un moment dat mi s-a facut lehamite de cum decurg lucrurile in acesasta tara, inca imi mai pasa si imi doresc multe dintre lucrurile pe care si le doreste si Tudor pentru aceasta tara, si repet, nu cred ca suntem singurii. Totul este sa nu repetam experientele catastrofice ale politicienilor atunci cand e vorba de coeziune sociala, de solidaritate.
Sunt cosnvinsa ca este timpul sa ne lasam lehamitea de-o parte si sa ne sustinem unii pe ceilalti atunci cand avem ceva de spus, dar mai ales cand vrem sa intreprindem ceva la care marea majoritate doar se gandeste.
Oricat de puternic, oricat de vocal, oricat de curajos am fi, avem mereu nevoie de sprijin si incurajari. Aceasta nu este o munca pentru un singur om si nu poate fi realizata de catre un singur om, oricat de bine intentionat si de dedicat ar fi el.
Apreciez enorm ceea ce Tudor a facut. Este o samanta plantata. Hai sa o udam sis a-l ajutam sa-si cultive gradina! Pana la urma gradina lui Tudor este si a noastra.