Un subiect „fierbinte”, sau cel putin asa l-ar considera colegii jurnalisti. Eu il consider rece si teapan ca un defunct… Ca sa fiu optimista as putea compara TVR-ul cu un pacient comatos si paralitic. Nu va da fiori? Mie da. De fiecare data cand deschid televizorul si trec din canal in canal, peste emisiuni marca TVR, de fiecare data cand trec pe langa turnul TVR, de fiecare data cand vad alte masini marcate cu emblema altei televiziuni dar nu cea a TVR-ului, prezente la diferite evenimente.
Azi am aflat ca Stelian Tanase a zburat din TVR in Parlament si a fost inapoiat universului, despuiat de titluri. Victor Ponta a aruncat si el niste vorbe in eter, considerand, poate, ca ne mai pasa de ce are el de spus. Ca orice om are dreptul sa spuna ce doreste dar din punct de vedere oficial, eu personal, il consider persona non grata. Oare V. Ponta spune adevarul si S. Tanase chiar l-a sunat sa se milogeasca la el ca la usile paradisului? Oare Ponta a avut vreo data puterea de a oferi ceva cuiva? Ah, promisiuni, sigur, cu carul… in rest „totul este tacere”.
Dupa V. Ponta „milogul” de Tanase a „scancit” pentru o sansa, un ajutor. Pai, ma scuzati dar cine este Ponta sa ii dea, sau sa ii mai dea ceva lui Tanase? I-o fi dat ceva, candva? Oricum, daca trecem peste caractere, Ponta este un nimeni in comparatie cu Tanase, desi asta nu spune nimic despre cei doi. Un plagiator nu are ce sa dea unui om de televiziune, unui cadru didactic, unui om cu carte. Pacat ca Tanase nu si-a dat seama ca in momentul in care a acceptat postul de director al Televiziunii Nationale… si-a semnat certificatul de deces profesional.
Nimeni, repet, NIMENI, care accepta acest post nu iese curat. Directorul TVR-ului este ca un medic care din pacate trebuie sa accepte ca unicul sau pacient sufera de cancer, intr-un spital in care nu mai are decat o aspirina si o sticluta veche de apa oxigenata… si ca nu are absolut nimic de facut.
Tot ce se poate face cu TVR-ul in momentul de fata este sa jongleze cu hartii, sa jongleze cu bani imprumutati… un saltimbanc cu o viata de imprumut pe strazile unui oras ca Las Vegas unde exista distractii mult mai atragatoare, la tot pasul. Imaginati-va un saltimbanc printre, neoane, stroboscoape, paiete, fantani muzicale si alti artisti care investesc, in imaginea lor, sute de mii de dolari. Saracul! Este depasit, frustrat, consumat, degradat, cazut in dizgratie.
Ce vor cei de la putere? Nu sunt cititoare in stele dar imi imaginez ca daca pui la carma unei institutii mamut, pe cale de disparitie, pe cineva care nu are habar de ce trebuie facut pentru a resuscita pacientul, inseamna ca cei de la putere, isi doresc moartea inceata dar sigura a TVR-ului. Am simtit asta de cand lucram pentru TVR in serviciul publicului.
Am ajuns acolo ca stagiar, si a trebuit sa construiesc o lucrare de evaluare manageriala a institutiei, asa cum puteam si cu informatiile la care aveam acces… desi in mod normal, o institutie este obligata sa ofere informatii unui cercetator stiintific…
Conform documentelor la care am avut acces… cele publice… mi-am dat seama de multe. Insa nu era de ajuns sa citesc rapoartele de activitate. Adevarurile nescrise, se gaseau in angajatii TVR, la locul de munca, in redactii, in salile de montaj, pe teren cu echipele de filmare. Ce spune experienta umana spre deosebire de sterilele rapoarte de activitate? Aceasta este o intrebare pe care si domnii parlamentari ar trebui sa si-o puna. Dar nu le pasa, cum nu le pasa de nimic altceva decat somnul lor de veci si de viata lor de acum, greoaie de buzunarele, pline cu carti de credit, simboluri ale multiplelor conturi. Ha! Mai ales acum ca si-au asigurat pensii „decente”. Nu va vine sa ii scuipati intre ochi? Nu este nimic decent la ei. Puterea i-a transformat in monstri. Caut UN singur om politic activ care sa imi dovedeasca ca mai exista Dumnezeu in el. Unul. Nu cer mult.
Revenind la TVR: ce am aflat despre TVR de la oameni?
- Pe langa plosnitele si lipitorile care castiga de o suta de ori mai mult ca ceilalti angajati, pentru o simpla aparitie, in care citesc ceva de pe prompter si se plimba zambind pe o scena, construita de altii… exista oameni care intr-adevar muncesc. A propos, a fost amabila spunand ca diferenta este doar de o suta de ori mai mare.
- Cei care stau in spatele camerelor, multi, sunt in mare parte profesionisti care si-au dedicat din ( ATENTIE!) Pasiune, intreaga lor viata TVR-ului.- Imaginati-va un zeu numit TVR si miile de credinciosi care aduc sacrificiile si le depun la picioarele acestui monstru sacru.- Intr-adevar TVR a fost un monstru sacru, care nu a fost parasit de fidelii sai decat atunci cand au trecut in nefiinta. Dar intr-o tara de adoratie a non-valorilor, oare mai este loc pentru cultura, pentru treaba „bine facuta”? … Unde este domnul Presedinte Iohannis sa ne arate cum stam cu treaba „bine facuta”? Incep sa cred Sibiul, asa cum este azi, a fost recladit in ciuda domniei sale, nu gratie lui. Intrucat un om dedicat constructiei nu poate fi pasiv, tacut si rezervat. Cum ar zice unii: „Parerea mea”.
- Toate redactiile sunt mixte. Daca nu toti cei care lucreaza la TVR sunt angajati pe pile si relatii, atunci 90% sunt oricum. Cei 10% sunt acceptati cu greu si doar pe termen limitat. Cei 10% sunt acolo pentru a stimula productia pentru ca este nevoie de creierele lor proaspete si competente. Intre cei 90% sunt o parte profesionisti integri dar care nu au mijloacele necesare pentru a-si atinge adevaratul potential, dar sunt si cei care „dau bine pe sticla” sau copiii, nepotii, amantele, verisoarele… cuiva care conteaza. Si ce conteaza cel mai mult azi? Ghici ghicitoarea mea! Da! Acel lucru pe care il vor toti dar de care nu au parte decat cei care il iau cu japca.
- Materiale invechite… facem ce putem cu ele desi alte televiziuni au parte de tehnici de ultima generatie. Cu toate astea TVR a reusit sa faca din nimic lucruri marete, intrucat adevaratii profesionisti lucreaza cu Oameni, chiar in ciuda echipamentelor desuete. Un secret pe care au inceput sa-l afle si unii de la celelalte televiziuni. Atunci cand lucrezi cu Oameni, nu poti gresi, in umanitatea lor, in experienta lor de o viata, in expresia individualitatii lor salasluieste adevaratul spectacol miracol al Lumii. 1-0 pentru TVR!
- Doua echipe de teren: sofer, cameraman, jurnalist ori doi. Doua echipe de teren, zece evenimente, acoperire…prin dedublare. Am sarit garduri ca sa ajung la locurile unde se desfasurau simultan evenimentele. Am sarit garduri si am incercat sa absorb tot ce se putea, contra cronometru. Dar TVR Cultural nu a murit nici pentru ca echipele nu ajungeau la toate evenimentele, nici pentru ca in jurnal se transmiteau informatii despre evenimente trecute de o zi, doua, trei… TVR Cultural a murit pentru ca i s-au oprit monitoarele si i s-a taiat oxigenul. TVR Cultural a murit si pentru ca desigur, o persoana cu doua mastere si patru limbi straine cunoscute la perfectie, nu putea sa fie la fel de valoroasa ca o persoana care nu isi luase licenta inca. TVR Cultural a murit pentru ca spre sfarsitul vietii sale, au fost numite, in diverse locuri strategice, persoane care aveau deja scenariul scris. Titlul oficial: Schimbare si reinoire. Titlul original: Ne facem ca muncim.
- Cum sa pui bete in roate la TVR? Filmare de zi, exterior, invitati, luna caniculara, ora 12, cu soare la zenit. Cum este domnule posibil sa programezi o astfel de filmare pe 40 de grade, atunci cand lumina soarelui este atat de nefasta pentru materialul filmat? Cum este posibil sa ai numai 60 de minute ca sa filmezi interviul si imaginile de ambianta, pe 40 de grade, in 60 de minute? Cei care au habar stiu ca lumina este prea puternica si ca imaginile vor fi extrem de expuse la acea lumina, ca temperatura de 40 de grade este un hazard pentru sanatatea intregii echipe, ca 60 de minute nu lasa timp nici de respiratie dara mite de un pahar cu apa adusa de acasa (desigur)… Cu toate acestea „Intalniri in Gradina Botanica” exista! Multumiri domnului Panzaru, fostul rector al Universitatii din Bucuresti, pentru omenie, intelegere si permisiunea de a filma in Gradina Botanica.
- Cum sa iti bati joc de un coleg care vrea sa munceasca in TVR? Programezi o filmare care necesita doua camere de filmat, doi cameramani, lumini, sunet, tot pachetul, in ziua in care invitatul tocmai aterizeaza din alta tara si ajunge la timp doar cu voia lui Dumnezeu si cu taxiul, obosit, transpirat, nemachiat… In timp ce tu impreuna cu echipa de doi pe care i-ai convins cu rugi si lacrimi sa te acompanieze la filmare ca sa nu o ratezi. Doi: un cameraman, un asistent lumini. ( Dupa aceasta aventura, asistentii de lumini nu au mai fost trimisi cu echipele TVR Cultural- din cauza banilor, sau a lipsei lor). Revenind: Iei una bucata, coleg tanar, ii pui un dosar in mana, pleci in vacanta, il lasi de capul lui sa isi dea seama de ce are nevoie. Acel om adica eu, alearga sa-si faca echipa. Cum sa ma duc la o filmare de aceasta anvergura nepregatita? Pai…aaa…aaa… „Fa si tu cum fac ceilalti!”, „Adica cum?”, „Pai suna la cameramani, cere unul, da-i intalnire… a dar vezi ca iti trebuiesc doi, daca vrei sa iti iasa treaba cum trebuie!”, „Doi? Dar daca iau doi inseamna ca o echipa sta degeaba!!! Nu o sa-mi permita nimeni sa ii iau pe amandoi!”, „Aaa… pai da! Dar daca nu iei doi, o sa iasa prost. Lasa ca te descurci tu!”… In fine asa a mers treaba si cu microfoanele care nu mergeau, lavalierele care erau de doua feluri, invitata care era aranjata de ea insasi… Eu care transpiram in fata puzzle-ului din fata mea. Un cameraman care a acceptat sa fie numarul doi dar care in ziua filmarii nu a venit si nu a raspuns la telefon… Am plecat asa. Am avut norocul sa am o echipa de doi: lumini si imagine care s-au purtat exemplar cu mine , adica ca si cand as fi fost de-a lor nu una de la departamentul X. Oameni! Asa dragi prieteni s-a nascut „Istoria Europei in Sigilii si documente istorice” de la Muzeul de Istorie a Orasului Bucuresti! Impotriva sistemului dragii mei! Impotriva curentului, a valurilor, a „nu-urilor” si mai presus de toate intru credinta in cel de sus si in oamenii care mai sunt inca Oameni. Multumesc, pe aceasta cale tuturor fostilor mei colegi din echipa de imagine a TVR-ului, in special colegului meu Laurentiu Tanase ( stie el de ce), pentru ca au fost Oameni de bine ( in adevaratul sens al cuvantului ). Mai multumesc si colegilor din echipa de montaj, in special lui Denise Constantinescu, pentru rabdare, intelegere si profesionalism. Am invatat multe de la tine Denise si sunt mandra ca am reusit sa mi te fac prietena! Si multumesc Dianei Dumitru care a crezut in mine si mi-a dat o sansa sa descopar ceva nou care a ajuns sa imi fie tare drag: lucrul in televiziune. Mai sunt multi alti colegi deosebiti insa aici nu este vorba de pomelnicul recunostintei. Am dorit doar sa exemplific cu cateva nume, ca in TVR mai exista viata si ca mai exista profesionisti… sau cel putin au existat pana ce sistemul i-a determinat sa plece spre alte orizonturi. Ca si mine Denise si Laurentiu nu mai lucreaza pentru monstrul sacru al televiziunii din Romania. Vreau sa cred ca ne este mai bine unde ne aflam si ca am fost salvati de pasiunea pentru aceasta munca care ar fi putut sa ne scoata prematur din joc cu destinatia norilor. Diana Dumitru mi-a povestit la inceput, pentru lucrarea mea de master, ca foarte multi angajati, pasionati ai TVR-ului, parasesc prematur aceasta lume si ca nu au timp sa iasa la pensie… Am fost trista sa aud, dar la finalul calatoriei mele, am fost bucuroasa ca nu am fost si eu printre ei. Am iubit si iubesc televiziunea dar nu mai mult decat viata.
- Cum sa dai afara un colaborator al TVR-ului? Simplu! Vineri il trimiti in week-end cu doua joburi, Luni ii spui ca „nu putem continua”.
- Cum dai afara un angajat al TVR-ului? Prin concurs! Doar pilele raman! … si desigur o mana de oameni care stiu ce sa faca…
- Vrei sa filmezi un eveniment de anvergura in strainatate? Nicio problema! Du-te ca te descurci tu! Si asa dragii mei prieteni a fost inregistrat concertul maestrului Vladimir Cosma la ICR- Paris. M-am descurcat. Am fost inviata de Ambasada Romaniei, adica mi-am platit singura biletele de avion, am zburat singura pentru ca „TVR nu are bani pentru asa ceva”, am fost primita de directoarea ICR de atunci cu citate din propriul meu articol din Dilema Veche, si am obtinut imagini de la un jurnalist francez care mi le-a trimis prin curier diplomatic la Bucuresti. Totusi cand un francez se ofera, ambasada are obrazul inca sensibil si pune si de la ea un curier! Multumesc domnule D. Pentru ajutor! Si asa Romania a vazut o avampremiera a concertului de la Ateneu, nestiind pe atunci ca Maestrul Cosma urma sa vina vreodata inapoi in Romania. Pana la urma ce puteam crede? Era plecat din 1963! Vreau sa cred ca am avut ceva de a face cu intoarcerea sa in tara. Numai noi doi stim adevarul…
- Cum sa distrugi o institutie legendara? Pe bune e ca la tort. Iti vine sa si razi… sau ai rade daca nu ai plange… undeva printre sughituri… Parlamentarii de azi, nu numai ca nu au constiinta, nu au Dumnezeu, nu au neam, nu au patrie, nu au nimic real… si ce au nu poate fi luat nici colo’ sus nici sub pamant S.R.L. Dar daca ar mai avea ceva din toate cele mai sus mentionate, ar cunoaste cateva nume legendare care au facut ca TVR-ul sa existe azi, au facut ca TVR-ul sa fie cum il numim noi azi „un brand”, mai ceva ca „marca urs”. Daca ar sti de fauritorii acestei institutii nu ar putea sa isi bata joc de munca lor. Prefer sa ii cred ignoranti decat criminali. Pentru ca este o crima impotriva neamului sa iti bati joc de istoria sa. Ei bine pentru a distruge o institutie legendara, nu trebuie decat sa numesti o serie de pioni pe postul de conducere si sa le dai instructiuni sa se „scalde in sos propriu timp de … x ani”. Unde sunt banii dumneavoastra? Nu aici! E jenant ca un mare realizator de emisiuni sa vina cu metroul, sa se imbrace cu acelasi set de haine si sa alerge pana i se rup opincile dar Directorul sa vina mereu la costum, sa stea ascuns in asa zisul sau birou, unde sa nu poata intra nimeni si sa aleaga cine ramane si cine pleaca conform unei liste: „uite asa pana la numarul 10 raman, cei sub linie pleaca!”. Mai tata tu ai citit C.V.-ul cuiva? Ca habar de nume nu ai. Ce faceai dumneata in timp ce trageai linie si semnai?… Probabil ca din acest motiv nu o sa tina nimeni minte numele tau si nici nu mai stie nimeni ca ai calcat vreodata pe terenul TVR-ului.
- Nimeni nu se intreaba cum sa scapam de dictatura care ne-a osandit, cum sa renastem ca pasarea Phoenix, din propria-i cenusa. Pentru ca daca s-ar intreba, pe bune, ar exista sanse sa se faca lumina.
Ce as vrea eu sa vad la TVR?
As vrea sa fiu reprezentata bine si corect in primul rand. Stati asa ca mi-am adus aminte!
Cum e domne’ posibil sa trimiti echipa la niste Jocuri Olimpice si sa stai in direct de pe telefonul mobil al jurnalistului? Domnilor prezentatori de emisiuni incendiare de la alte televiziuni, sau televiziunile ETC…, nu am informatii „bomba”, nici macar informatii „fierbinti” dar garantez ca sunt adevarate pentru ca le-am auzit cu propriile urechi. Acea fata era peste mari si tari, prezenta competitia de gimnastica si a anuntat in direct ca din motive tehnice a trebuit sa transmita in direct de pe propriul sau telefon. Asta inseamna dedicatie, sa iti folosesti propriile puteri si resurse desi ai certitudinea ca nimeni nu iti va deconta cheltuielile. In cazul domnisorei respective era vorba de apeluri, in cazul meu era vorba de transport, cazare, masa, imagini…s.a.m.d.
Dedicatie inseamna sa lucrezi pe gratis sau aproape pe gratis pe 40 de grade celsius, sa acoperi trei evenimente intr-o ora si sa mai fii si luat peste picior de un mare critic literar al neamului care cand m-a insultat nu s-a balbait.
Dedicatie inseamna sa spui prezent chiar si dupa ce nu mai lucrezi pentru acea institutie si tot tu esti sunat sa fii intrebat cum se zice „aia” sau „aialalta” in franceza… desi cat ai lucrat acolo toti se dadeau mari specialisti in tot.
Dedicatie este sa faci traducere simultana in direct pentru prima data in viata ta, sa nu fii platit dar in schimb sa fii criticat ca ai avut emotii. „Daca nu esti in stare de ce te-ai oferit?” – aaa… „1. Nu m-am oferit, am fost rugata, 2.sunt in stare ca daca nu as fi fost nu as fi acceptat si nici nu as fi fost rugata. 3. Cine esti tu sa iti dai cu parerea?”… Acesta este raspunsul pe care nu l-am dat niciodata. Cred ca actiunile vorbesc de la sine.
In timp ce va dati cu oja si cotrobaiti prin geamantanele pline cu toale de vanzare, intrebati-va de ce sunt eu cea aroganta pentru ca imi fac treaba in tacere si insist sa se munceasca mai repede si sa imi fac treaba ca sa fie difuzata o stire in ziua in care chiar s-a intamplat evenimentul.
Spre finalul activitatii mele in TVR, textele mele nu mai erau corectate ci rescrise, eram fortata sa imi pun semnatura pe textul prost al altuia ca sa primesc in cel mai bun caz sub salariul minim pe economie.
Acolo unde singura rasplata este umanitatea si aceea era pe terminate. Cred ca seamana mult cu cozile de pe vremea lui Ceausescu, atunci cand stateai la coada ore intregi fara sa ai garantia ca vei prinde jumatate de salam. Ai mei au stat la coada. Dar ai vostri?
Si daca tot ne aflam intr-un sistem de non-valori, de erori umane, de greseli transformate in legi, de roboti „slugarnici” dupa cum il descria Ponta pe Stelian Tanase… macar sa putem spune adevarul, sa putem sa respiram minima libertate de simtire si expresie.
Stelian Tanase nu are de ce sa se simta jignit de un nimeni ca Ponta pentru calificativul de „slugarnic”. Ponta nu mai are nimic de oferit, nu cred ca a avut vreo data… poate doar sa te contamineze cu vinovatie si dezgust. Insa Stelian Tanase trebuie sa admita ca s-a sinucis din punct de vedere moral si profesional in momentul in care a acceptat postul „terminal” de director al TVR-ului.
In momentul de fata nu se poate face nimic pentru TVR pentru ca nu se vrea nu pentru ca nu se poate. Si oricine ar fi director daca nu face parte din gasca demolatorilor, nu poate face nimic. Fiind in gasca demolatorilor de valori nu poti decat- evident- sa demolezi. Daca te impotrivesti masacrului culturii, a istoriei, a neamului… ori stai pe loc si mori incet, ori mori repede stand pe loc. Pana cand gasca pentru Romania – oricare ar fi ea- va fi la putere, – oare cand se va intampla miracolul?- trebuie sa stam pe loc si sa supravietuim.
In concluzie daca cineva doreste sa ajute TVR-ul, o poate face pe timpul si banii sai. In momentul de fata se poate salva un singur canal daca ne bazam doar pe donatii. Este imposibil sa credem ca este viabil proiectul de canale multiple pe bani inexistenti si reluari infinite. Nu ai cum sa faci rating doar cu arhive.
Si a propos de arhive… Stiti cate arhive sunt pierdute din cauza ca nu au fost digitalizate?
Asa se sterge trecutul si se rescrie istoria.